Până la ziua de azi, 6 aprilie curent, în Republica Moldova au fost confirmate 864 cazuri de infecție cu noul tip de Coronavirus, dintre care 758 cazuri secundare de transmitere locală și 106 cazuri de import.
În Transnistria, au fost confirmate 47 cazuri de infecție cu noul tip de Coronavirus.Totodată, au fost înregistrate încă 2 decese: femeie în vârstă de 81 ani, internată în stare extrem de gravă, la Institutul de Medicină Urgentă, la data de 5 aprilie și un bărbat de 78 ani, internat la Institutul de Medicină Urgentă la data de 4 aprilie, în stare gravă, cu multiple comorbidități, printre care cardiopatie și hipertensiune arterială.
În total, până la ziua de azi, 37 persoane s-au tratat de COVID-19, iar 17 persoane au decedat.
De asemenea, numărul lucrătorilor medicali infectați cu COVID-19, pe cale comunitară, habituală sau la locul de muncă, a ajuns la cifra de 240: asistenți medicali – 82, personal medical auxiliar – 71, medici -65, felceri – 18, farmaciști – 3, paramedici – 1.