Coronavirus: Olanda anulează examenul de bacalaureat

Guvernul olandez a anunţat marţi anularea examenelor centrale de sfârşit de studii, echivalent cu examenul de bacalaureat, din cauza pandemiei de coronavirus, informează AFP, potrivit Agerpres.

separator
În Olanda, care numără mai mult de 4.700 de cazuri oficial declarate, şcolile sunt închise din 16 martie, pentru a stăvili propagarea noului tip de coronavirus.

Validarea sau nevalidarea diplomei de încheiere a studiilor va fi determinată doar pe baza notelor obţinute în timpul anului şcolar.

„Vreau, în aceste vremuri de criză, să le dau tuturor elevilor posibilitatea să obţină o diplomă completă şi să avanseze astfel fără pauză spre învăţământul superior”, a declarat ministrul olandez al educaţiei Arie Slob într-un comunicat.

Instituţiile de învăţământ au mai mult timp – până la începutul lui iunie – pentru a-i face pe elevi să treacă restul examenelor prevăzute care contează pentru notele obţinute în timpul anului şcolar.

Ministerul Educaţiei din Olanda încurajează puternic instituţiile şcolare să organizeze aceste examene de la distanţă, de exemplu prin videoconferinţă. Dacă şcolile nu sunt în măsură să efectueze teste şcolare la distanţă, acestea din urmă pot să se deruleze în clădiri şcolare respectând o distanţă de securitate de 1,5 metri.

În Olanda au fost confirmate 4.749 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 213 decese.

Proteste masive în Georgia: Zeci de mii de persoane au cerut anularea legii controversate privind „influenţa străină”

Circa 50 000 de manifestanţi au ieşit în stradă sâmbătă seara la Tbilisi, în Georgia, transmite Reuters. Oamenii protestează împotriva unui proiect de lege controversat privind „influenţa străină”, susţinut de guvern, însă criticat de Statele Unite şi Uniunea Europeană, relatează Agerpres cu referire la AFP.

În mulţime, care s-a îndreptat spre Piaţa Europei, manifestanţii au fluturat steaguri ale Georgiei şi ale Uniunii Europene, la care Tbilisi vrea să adere, în pofida acestui text pe care detractorii săi îl consideră similar cu legislaţia rusă folosită împotriva opoziţiei.

„Georgia! Georgia!”, au scandat manifestanţii care au mărşăluit de-a lungul malului fluviului Kura, pe o ploaie torenţială.

Printre cei prezenţi, Mariam Meunargia a declarat că a venit să arate că ţara ei doreşte „pur şi simplu să facă parte din societatea europeană”. „Ne protejăm viitorul European”, a spus ea.

Manifestaţii care au mobilizat uneori zeci de mii de persoane împotriva acestui text zdruncină Georgia de la începutul lunii aprilie.

Acest text, iniţiativă a partidului aflat la putere „Visul Georgian”, a provocat mânia unei părţi a populaţiei, care îl consideră contrar aspiraţiilor europene ale acestei ţări din Caucazul de Sud.

Proiectul de lege prevede să impună oricărei organizaţii neguvernamentale sau media care primeşte mai mult de 20% din finanţarea sa din străinătate să se înregistreze în calitate de „organizaţie care urmăreşte interesele unei puteri străine”.

Guvernul georgian susţine că această măsură este destinată să asigure „transparenţa” asupra finanţării organizaţiilor.

Criticat de asemenea de ţările occidentale, proiectul este inspirat dintr-o lege utilizată de mai mulţi ani de Kremlin pentru a reprima vocile disidente în Rusia.

Cum a votat publicul din Moldova la Eurovision 2024

Chiar dacă Republica Moldova nu a reușit să se califice în finala Eurovision 2024, publicul și juriul din țara noastră a avut ocazia să voteze concurenții celorlalte țări participante. Astfel, spectatorii și juriul din Moldova au acordat punctaj maxim – câte 12 puncte – prestației reprezentantelor țării vecine Ucraina. 

Potrivit site-ului Eurovision, la ediția concursului muzical din 2024, publicul din Moldova a acordat Ucrainei 12 puncte, Israelului – 10, Suediei – 8, Croației – 7, Franței – 6, Elveției – 5, Italiei – 4, Greciei – 3, Irlandei – 2, iar Armeniei – 1.

La rândul său, juriul din țara noastră a acordat Ucrainei 12 puncte, Italiei – 10, Croației – 8, Elveției – 7, Franței – 6, Lituaniei – 5, Portugaliei – 4, Israelului – 3, Luxemburgului – 2, iar Suediei – 1, scrie Newsmaker.

Precizăm că Eurovision Song Contest, ediția 2024, a avut loc în perioada 7 – 11 mai, în orașul Malmo, Suedia.

Elveția a câștigat concursul muzical din acest an. Țara a fost reprezentată de interpretul Nemo, cu piesa „The Code”, despre indentitatea nonbinară. Croația, reprezentată de Baby Lasagna, cu piesa „Rim Tim Tagi Dim”, a completat podiumul liderilor, clasându-se pe locul doi. Pe locul trei s-a clasat Ucraina, reprezentată de interpretele alyona alyona & Jerry Heil cu piesa „Teresa & Maria”.

Interpreta Natalia Barbu, care a reprezentat Republica Moldova în acest an, nu a reușit să se califice în finala concursului Eurovision.

Cel mai bun rezultat pe care l-a obținut vreodată Moldova la Eurovision a fost în 2017. Atunci, trupa Sunstroke Project, cu piesa Hey Mamma, s-a clasat pe locul 3.

Primăria Chișinău adresează un apel către conducătorii auto, în contextul Blajinilor

În scopul asigurării unei bune desfășurări a serviciilor de transport către Cimitirul “Sfântul Lazăr”, Primăria Chișinău adresează un apel către conducătorii auto.

Se solicită ca locurile destinate autobuzelor de rută să fie păstrate libere, evitând parcarea neregulamentară în aceste zone.

„În atenția conducătorilor auto!

Vă rugăm să nu parcați neregulamentar în locurile destinate autobuzelor de rută către Cimitirul „Sfântul Lazăr”.
Păstrarea acestor locuri libere este esențială pentru buna desfășurare a serviciilor de transport și pentru a facilita accesul călătorilor către destinație. Totodată nu parcați neregulamentar sau fiți atenți cum staționați astfel ca să nu fie blocată circulația altor unități de transport, inclusiv unităților publice”, se arată în declarația Primăriei Chișinău.

Spitalul Clinic Republican va avea un nou director
Articolul anterior
Grupul Purcari donează 2 milioane de lei pentru lupta anti-Covid
Articolul următor