Creatura rară care a fost observată pe teritoriul României. Vine din Rusia 

Creatura rară observată recent pe teritoriul României, care e originară din Rusia. Aceasta nu apare, de obicei, la noi în țară în această perioadă din an, scrie fanatik.ro.

De curând, pe teritoriul României a fost observată o pasăre rară, de talie mare, care este originară din Rusia. Prezența ei la noi în țară, în această perioadă, reprezintă ceva cu totul neobișnuit.

Este vorba despre lebăda de iarnă, observată pe teritoriul județului Brașov, în localitatea Voila, pe 21 iulie 2024. Specia a fost văzută și în zilele de 4 și 7 august, în aceeași localitate.

De altfel, în același județ, dar în localitatea Dridif, specia a fost observată pe 26 iulie, potrivit observațiilor înregistrate pe Rombird.ro. 

Lebăda de iarnă este o specie de talie mare, având un aspect general greu de confundat. Adulți au un colorit complet alb, iar ciocul acestei specii este lung și subțire, de culoare galbenă, cu vârful și marginile negre.

Coloritul juvenililor este alb-murdar, cu tentă maronie, iar ciocul e maro deschis, cu vârful negru. Au o lungime a corpului de 140 – 160 cm, iar greutatea este de 5600 – 13100 de grame. Anvergura aripilor acestei specii e cuprinsă între 205 și 235 cm.

Ministra Ala Nemerenco ia apărarea medicului din Bălți, condamnat pentru malpraxis

Ministra Sănătății Ala Nemerenco ia apărarea medicului din Bălți, condamnat pentru malpraxis și a venit cu un mesaj pe rețelele de socializare, informează unica.md.

”Am repetat de multe ori că sistemul de justiție este vital pentru activitatea tuturor domeniilor. În special când vine vorba de corupție, hoție, crime.

Sistemul de justiție în termeni simpli, pentru oameni, este despre dreptate și nedreptate. Fiecare om, vinovat sau nevinovat, trebuie să fie asigurat că va avea dreptul la un proces corect.

Medicina e o specialitate pe muchie de cuțit. Nimeni nu cunoaște cum ieșim noi din gărzi sau săli de operații, nimeni nu ne cunoaște emoțiile când pierdem pacienții. Vârsta medie a unui medic al serviciilor medicale critice de intervenție urgentă în lume este de 57 ani. Nimeni nu cunoaște povara arderii profesionale, a lacrimilor noastre, a sacrificiului personal. Câți medici am pierdut numai în pandemie, nimeni din colegi nu a refuzat să iasă la serviciu, deși erau siguri ca într-o zi vor contacta boala și pentru unii va fi fatală. Așa și a fost…

Recent, un bun prieten de al meu neurochirurg din București a salvat viața unui mic moldovean de la noi de câteva luni într-o operație care a durat 17 ore. 17 ore! Vă dați seama să stai cu microscopul pe un creieraș micuț, în costum chirurgical, cu broboane de transpirație pe frunte, cu mâinile și ochii încordați și obosiți, la limita rezistenței! Micuțul a fost salvat, a revenit acasă, crește, dar câte zile de viață a lăsat medicul în acea sală de operație?

Ministerul Sănătății e implicat cu regret în multe procese judiciare, citesc aproape zilnic diferite hotariri de instanță. Si vreau să cred în continuare ca avem și judecători corecți în domeniu. Și nu vreau să cred ca era necesară încătușarea unui medic în sala de judecată, pentru a fi dus pe sus în penitenciar. El nu este criminal și nu poate fi tratat așa. El, ca și oricare alt cetățean are dreptul la o justiție corectă, imparțială, plină de probe și antiprobe. De aceea trebuie să ne grăbim să ajungem în UE, acolo unde drepturile ne vor fi garantate în cea mai mare măsură.

Decizia instanței pe cazul medicului Cozub Serghei e executorie, dar finală va fi cea a Curții Supreme. Solicităm tratarea acestui caz sensibil cu maximă atenție și oferirea dreptului medicului de a prezenta toate probele și expertizele necesare, inclusiv internaționale, nerefuzându-i-se dreptul la o justiție corectă. În caz contrar, vom mai înregistra un caz pierdut la CtEDO.

În aceste timpuri grele trebuie să rămânem o societate unită. E timpul să ne europenizăm pe-adevăratelea, nu doar geografic.”, scrie în postarea sa ministra Sănătății.

Accident grav în Capitală: Doi copii, unul de 2 ani și altul de 3 luni, au ajuns la spital

Un copil de doi ani și un bebeluș de trei luni au fost transportați la spital, după ce au fost implicați într-un accident rutier. Totul s-a produs în dimineața zilei de vineri, 8 noiembrie, pe strada Nicolae Costin, intersecție cu strada Paris din Capitală, scrie realitatea.md

„Deocamdată sunt examinați în cadrul Unității de Primiri Urgențe, după care se va decide subdiviziunea în care vor fi transferați. Starea micuților este de gravitate medie”, a precizat Maxim cazacu, purtătorul de cuvânt al Institutul Mamei și Copilului, pentru a afla care este starea micuților.

De asemenea, el a mai adăugat că copii nu au suferit traumatisme grave.

Poliția Capitalei a comunicat că în accident a fost implicat un automobil de model Dacia, la volanul căruia se afla un șofer de 24 de ani, și un Volkswagen, condus de o șoferiță de 34 de ani.

„În urma impactului, au avut de pătimit 2 copii minori, unul în vârstă de 2 ani și altul de 3 luni din automobilul Dacia, fiind imediat preluați si transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea circumstanțelor”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Poliției Capitalei, Cristina Talpă.

Un urolog din Bălți va face închisoare pentru malpraxis care a provocat decesul unui pacient de 44 de ani

Un medic urolog din Bălți a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executarea pedepsei. Inculpatul este acuzat de neglijență în acordarea asistenței medicale care a provocat decesul unui pacient de 44 de ani. Președintele Societății Urologilor din Moldova, Emil Ceban, rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie, și-a exprimat îngrijorarea față de hotărârea pronunțată, subliniind că profesia medicală este o activitate nobilă cu riscuri inerente, care nu ar trebui să ducă la sancțiuni penale, transmite IPN.

„Profesia medicală este o activitate nobilă, care implică o dedicare personală și profesională, cu riscuri inerente, care din păcate pot provoca inevitabil complicații intra și postoperatorii, indiferent de experiența și dedicarea medicului. Aceste riscuri nu ar trebui să ducă la sancțiuni penale pentru cei care și-au consacrat viața salvării și îmbunătățirii vieților pacienților”, a menționat într-o scrisoare rectorul.

Emil Ceban a declarat că este tot mai evidentă necesitatea înființării unei organizații care să apere drepturile medicilor și să aplice o legislație echitabilă și specifică profesiei medicale. Potrivit rectorului, o astfel de legislație „ar contribui la protejarea atât a pacienților, cât și a profesioniștilor din sănătate, și ar asigura o evaluare obiectivă a cazurilor de malpraxis”.

„Solicităm autorităților judiciare examinarea minuțioasă și corectă a cazurilor privind prestarea serviciilor medicale și tratarea cu responsabilitate a cazurilor care vizează activitatea medicală. Actul medical este complex și plin de provocări, iar deciziile medicilor, chiar și cele luate cu maximă prudență și profesionalism, pot avea rezultate imprevizibile din cauza diversității condițiilor și reacțiilor individuale ale pacienților”, se menționează în scrisoare.

Încălcările admise de medic au dus la ignorarea complicațiilor apărute la pacient care puteau și trebuiau să fie prevăzute.

În aceste condiții, la 20 septembrie 2019, medicul curant al pacientului a efectuat intervenția chirurgicală, care a dus la răspândirea infecției, pacientul dezvoltând, conform raportului de expertiză medico-legală complicații sub forma contaminării septice a spațiului peritoneal care au determinat, peste 3 zile, necesitatea transferării acestuia la IMSP ,,Institutul Medicină Urgentă” din mun. Chișinău, unde, în urma complicațiilor ireversibile manifestate, și în ciuda intervențiilor chirurgicale repetate la care a fost supus, la 5 octombrie victima a decedat.

Conform raportului de expertiză judiciară din 27 ianuarie 2021, întârzierea înlăturării procesului inflamator a generat răspândirea infecției, stabilindu-se o legătură cauzală directă între tergiversarea operației efectuate de medic și deces, iar dacă se înlătura abcesul peretelui abdominal din dreapta în timpul oportun, puteau fi prevenite complicațiile ulterioare și decesul.

Decizia instanței de apel este definitivă și executorie, însă poate fi contestată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiție în termen de 2 luni, scrie jurnal.md.

Inițial, prin sentința Judecătoriei Bălți din 3 noiembrie 2022, bărbatul a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii și i s-a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de doi ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în domeniul medicinii pe un termen de trei ani. Executarea pedepsei aplicate a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probațiune de doi ani. S-a încasat în mod solidar de la inculpat și IMSP ,,Spitalul Clinic Bălți” 143 678 de lei, cu titlu de prejudiciu material și 200 000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin infracțiune.

Nefiind de acord cu sentința, acuzatorii de stat din Procuratura municipiului Bălți au atacat-o cu apel, solicitând stabilirea unei sancțiuni mai aspre, inclusiv cu executarea reală a pedepsei închisorii. Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 6 noiembrie 2024,a fost admis apelul procurorilor, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre, prin care inculpatului i-a fost păstrată aceeași pedeapsă, dar cu executarereală. Mărimea compensației bănești a prejudiciului moral a fost stabilită la valoarea de jumătate de milion de lei.

Echinocțiul de toamnă 2024. Din septembrie nopțile devin mai lungi
Articolul anterior
Moment șocant la un concert! Un celebr rapper american a murit, după ce s-a prăbușit pe scenă. Are trei premii Grammy în carieră
Articolul următor