Creau profiluri false și ademeneau potențiale victime. Un grup criminal, din care făceau parte deținuți din mai multe penitenciare din țară, destructurat

Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, sub conducerea procurorului PCCOCS, la mijlocul anului 2022 au identificat informații cu privire la membrii unui grup criminal, care sunt deținuți în mai multe penitenciare din Republica Moldova, de unde organizau o schemă infracțională, prin formarea profilurilor false pe rețele de socializare, ademenind victimele și estorcând mijloace financiare.

Urmare a acțiunilor efectuate, la 30 august 2022 au fost stabiliți membrii implicați în schema infracțională, care prin șantaj estorcau de la mii până la zeci de mii de euro.

Fiind investigate multilateral circumstanțele, suplimentar au fost identificate 18 cazuri, în care sunt vizate persoane cu vârste de la 18 la 60 de ani.

Pentru a realiza intențiile criminale, suspecții, conform unui plan bine chibzuit, creau diverse profiluri false pe rețele de socializate, ademeneau persoane, îndeosebi femei, apoi prin comunicare și promisiuni obțineau poze și imagini video cu tentă intimă.

Ulterior victimele erau șantajate să transmită sume bănești de la 1500 până la 10 000 de euro, în caz contrar imaginile defăimătoare urmau a fi răspândite pe rețele de socializare.

Potrivit rezultatelor măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală au fost acumulate probe pertinente privind implicarea în activități ilicite a grupului criminal documentat, liderii căreia își ispășesc pedepsele în penitenciarele nr.2 ”Lipcani”, nr. 6 „Soroca” și nr. 11 „Bălți”, având drept complici mai multe persoane domiciliate în diferite raioane ale țării. Prin urmare a fost stabilită metoda săvârșirii infracțiunilor de șantaj și anume, deținuții prin intermediul complicilor de la libertate, având în posesie ilegal în celulele din penitenciar telefoane mobile cu acces la internet, organizau, dirijau și șantajau victimele, estorcând sume bănești.

La indicațiile membrilor grupului infracțional, banii obținuți se transferau de potențialele victime pe conturile bancare ce aparțineau persoanelor de suport de la libertate, care ulterior se extrăgeau din bancomate. Sumele obținute erau depuse pe conturile făptuitorilor, care gestionau în continuare banii prin intermediul aplicațiilor web banking.

Astăzi, în rezultatul perchezițiilor efectuate în mai multe raioane ale țării și instituții penitenciare din țară au fost depistate și ridicate telefoane mobile și cartele SIM, înscrisuri de ciornă și date cu privire la conturi bancare, multiple suporturi electronice, carduri bancare, bonuri fiscale și alte mijloace materiale, care vor servi suport probatoriu pe cauzele penale.

Totodată, în rezultatul investigațiilor s-a constatat că presupusul organizator al acțiunilor de șantaj anterior a mai fost cercetat pentru acțiuni similare.

Dacă se va demonstra vinovăția bănuiților, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 7 la 10 ani cu amendă în mărime de la 92 500 la 117 500 de lei.

La moment organul de urmărire penală apreciază probele acumulate și urmează a se expune asupra statutului procesual al persoanelor suspecte. Investigațiile pe caz continuă în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor, precum și identificării altor persoane care au avut de suferit în urma activităților ilicite ale grupului infracțional.

În context, Poliția intervine cu un mesaj către cetățeni- dacă ați fost victima unor cazuri similare sesizați Inspectoratul Național de Investigații.

Menționăm că orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.

Perchezițiile au fost desfășurate de ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI în comun cu ofițerii de urmărire penală din cadrul Direcției generale urmărire penală, sub conducerea PCCOCS, cu suportul angajaților Direcției regionale „Nord” a INI, Administrației Naționale a Penitenciarilor, BPDS „Fulger” și DDS „Pantera”.

Rapperul Magnat se căsătorește! Cine este iubita artistului

Maxim Salcuțan, sportiv și luptător, cunoscut de asemenea în lumea muzicii ca rapperul Magnat, și-a cerut iubita în căsătorie. Gestul romantic a fost făcut în timpul unei călătorii a celor doi, chiar de ziua de naștere a partenerei artistului.

Crina Dulgheru este creatoare de conținut pentru rețele sociale și cofondatoare a unui brand de genți împletite.

Maxim Salcuțan și-a conturat popularitatea în special după ce a lansat, în luna mai anul curent, hitul „Dă-mă, mamă, după Iura”. Textul piesei este scris de Magnat, Feoctist și Sergiu Vetrilă, iar producția muzicală este semnată de Radu Duminică.

Autoritățile locale pot beneficia de sprijin de până la 15.000 de dolari pentru implementarea inițiativelor locale

Autoritățile locale din satele, comunele și orașele cu o populație mai mare de patru mii de locuitori, pot aplica la un program, în cadrul căruia să beneficieze de sprijin financiar în valoare de 15 mii de dolari pentru implementarea inițiativelor locale. Scopul programului este de a eficientiza procesul de guvernare având la bază datele demografice și nevoile specifice ale oamenilor.

Programul este lansat de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație în Moldova în parteneriat cu Cancelaria de Stat. Printre primăriile care au decis să aplice, se numără și cea a comunei Trușeni, unde locuiesc peste 10 mii de oameni. Prioritățile autorităților locale sunt asigurarea locuitorilor cu apă potabilă, reparația drumului de acces spre comună și construcția unui sistem de canalizare.

„Noi avem de fapt mai multe necesități, dar cea mai strigentă este lipsa sistemului de canalizare, cu toate că noi am început deja procesul de construcție acestor rețele, localitatea este una destul de impunătoare ca teritoriu, în afară de aceasta avem nevoie și de 45 de kilometri de rețea, plus patru stații de pompare”, a declara primarul comunei Trușeni, Viorica Beregoi.

La fel ca și autoritățile locale, oamenii care locuiesc în Trușeni își doresc condiții decente de trai, locuri de muncă și o infrastructură modernă.

„Poate ne va ajuta în sat, că nu avem canalizație, multe trebuie, drumuri stricate, asta”.

„Foarte bine o să ajute, iaca drumurile se vor face, canalizația o vor termina în tot satul. Nu au unde lucra oamenii, aici în sat a fost fermă au lucrat oamenii, acum se duc toți peste hotare”.

„Iaca uitați-vă după ploi, drumurile, canalizațiile acum trebuie făcute, s-a făcut canalizația, trebuie de făcut din nou, iată aici”.

„De exemplu, drumul în sat, este într-o stare rea și trebuie de făcut investiții anume în el”.

Pe lângă ajutorul financiar, programul va consolida și capacitățile autorităților locale de a identifica și implementa soluții inovative, care să sporească dezvoltarea locală și calitatea vieții oamenilor.

„Programul la prima etapă va oferi un program de mentorat pentru autoritățile locale ca să înțeleagă care sunt provocările demografice cu care se confruntă o anumită localitate, se va elabora împreună cu autoritățile locale un profil demografic”, a menționat managerul programului, Valentina Istrati.

Potrivit reprezentaților UNFPA, în proiect vor fi implicate 10 localități pilot, care vor fi selectate de către un comitet de evaluare. Proiectul este finanțat de Guvernul Elveției, iar perioada de implementare este septembrie 2024 – mai 2026.

Un elev de 15 ani din satul Păpăuți a reușit să instaleze un havuz în curtea școlii, după un grant câștigat cu propriile forțe

La sfârșitul acestui an școlar, în curtea Gimnaziului „Păpăuți” din raionul Rezina a fost instalat un havuz. Remarcabil este faptul că fondurile pentru realizarea acestui proiect au fost obținute de un elev de clasa a IX-a, Radu Macovei. Reprezentant al Consiliului elevilor, Radu a reușit să câștige un grant de 25.600 de lei. Astfel, cu sprijinul administrației școlare, colegilor și localnicilor, el a reușit să creeze un spațiu mult mai atrăgător pentru elevii din satul Păpăuți, scrie www.diez.md.

Ideea proiectului a fost modelată inițial de către Consiliul elevilor din gimnaziu și directorul instituției. Radu a plecat cu ea la Chișinău, după ce a completat un formular de aplicare la un concurs al Ministerului Educației și Cercetării destinat consiliilor elevilor.

Participând la un șir de instruiri, Radu și-a dezvoltat ideea și a prezentat-o celorlalți participanți, urmând să fie unul dintre elevii care a obținut finanțare pentru realizarea proiectului propus. Tânărul spune că momentul în care au fost anunțate echipele câștigătoare a fost unul destul de emoționant și i s-a întipărit în memorie. De asemenea, el își amintește cum a venit în localitate cu banii pentru proiect.

Vorbind despre beneficiile havuzului, Radu evidențiază că va fi locul ideal unde tinerii din localitate să își poată petrece timpul liber. Pe de altă parte, directorul gimnaziului Ion Mihalache a evidențiat faptul că havuzul, pe lângă elementul de design pe care îl constituie, poate contribui și la crearea unei atmosfere terapeutice.

Realizarea proiectului nu a luat mult timp gimnaziului. După ce au obținut mini-grantul, în procesul de instalare a havuzului s-au implicat activ atât reprezentanții instituției de învățământ, cât și unii săteni. Primăria localității a oferit o parte din materialele de construcție insuficiente, iar unii elevi și localnici au ajutat voluntar la lucrările de construcție. Articolul integral aici.

Premieră istorică! Oamenii de știință chinezi au reușit să cloneze cu succes așa numitele ”super vaci”
Articolul anterior
Povestea româncei care a ajungs în SUA fără să știe engleza, iar acum are o avere de 600.000.000$ și le tratează pe Obama și Oprah
Articolul următor