Crește salariul minim în Germania

Aproape 2 milioane de muncitori din cea mai mare economie a Europei vor primi un salariu mai mare, scrie CNN. Salariu minim în Germania ar putea ajunge la 1.920 de euro pe lună.

Cele trei partide politice germane care formează noul guvern german și care au ajuns miercuri la un acord de coaliție, cu social-democratul Olaf Scholz urmând să-i succeadă Angelei Merkel în funcția de cancelar, au convenit să ridice salariul minim la 12 euro pe oră, de la tariful actual de 9,60 euro pe oră. În prezent salariul minim național în Germania este de aproximativ 1.585 de euro pe lună. După mărire ar ajunge la aproximativ de 1.920 de euro pe lună. Salariul minim al Germaniei este deja printre cele mai mari din Uniunea Europeană.

Decizia care face parte din programul coaliției ar putea crește veniturile a aproape 2 milioane de oameni din Germania care câștigă salariul minim, adică aproximativ 5% dintre muncitori, potrivit lui Carsten Brzeski, economist la ING. El a spus că hotărârea este „în mod clar una semnificativă”.

Ar însemna o creștere de 25%, dar salariul minim era deja stabilit să crească în Germania la 10,45 euro pe oră din iulie 2022. Textul acordului de coaliție nu precizează de când va intra în vigoare creșterea unică mai mare, potrivit CNN.

Această mișcare ar trebui să „impulsioneze creșterea generală a salariilor” în economia germană, a comentat economistul UBS, Felix Huefner, avertizând în același timp că ar putea „contribui la presiuni salariale mai ample”.

Banca Centrală a Germaniei a criticat public decizia coaliției în această săptămână, numind-o „îngrijorătoare” pentru că va avea un efect secundar asupra salariilor pentru cei cu venituri mai mari.

Economiștii și politicienii din întreaga lume au urmărit îndeaproape creșterea salariilor ca o componentă cheie a inflației. Rata inflaţiei a atins, în octombrie, nivelul de 4,5% în Germania, cea mai ridicată cotă din ultimii 28 de ani, pe fondul majorării tarifelor la energie, care au crescut și costul alimentelor. Este vorba de cea mai accentuată creştere a inflaţiei din 1993 până în prezent.

Germania a introdus pentru prima dată un salariu minim național de 8,50 euro în 2015. Sprijinul pentru salariile minime în Europa a crescut. Comisia Europeană a declarat că a existat o scădere a procentului de muncitori cu contracte colective între 2000 și 2015, deosebit de puternică în Europa Centrală și de Est. Un nou proiect de lege al UE anunțat la începutul acestei luni își propune să mărească salariile minime.

„În timpul crizei anterioare, scăderea salariilor minime și desființarea contractelor colective a fost o recomandare dură prescrisă multor state membre”, a declarat Agnes Jongerius, membru în parlamentul european. „Acum, ne luptăm pentru a crește salariul minim legal și pentru a consolida negocierile colective în Europa”.

sursa

Cod galben de ceață pe întreg teritoriul Republicii Moldova

Meteorologii au emis COD GALBEN de ceață, valabil pentru mâine, 24 ianuarie, în toată țara, informează unica.md.

Avertizarea intră în vigoare vineri la ora 01:00 și va fi valabilă până la ora 12:00.

În această perioadă, pe arii extinse se prevede ceață cu vizibilitatea de 200 de metri și mai puțin.

Tot mâine se așteaptă precipitații slabe sub formă de ploaie și vânt slab.

Șoferii sunt îndemnați să dea dovadă de prudență.

Caz șocant la Iași! Un copil de 3 anișori a fost găsit mort în casă. Părinții l-ar fi lăsat singur ore în șir, cât timp ei erau la băut

Incident de-a dreptul șocant într-o comună din Iași. Un copilaș de 3 ani a murit, după ce părinții l-ar fi lăsat singur ore în șir. Cei doi ar fi mers să bea într-un alt loc, scrie observatornews.ro

Update: Potrivit primelor informații, copilul era mort de câteva ore când autoritățile au ajuns la fața locului. Nu se știe dacă cel mic avea probleme de sănătate. Familia ar fi fost cunoscută pentru problemele cu alcoolul. 

Știre inițială:

Potrivit informațiilor, părinții au ajuns acasă dar au sunat abia peste câteva la 112, asta pentru că au crezut că cel mic doarme. 

Poliţiştii şi medicii sunt prezenţi la faţa locului și urmează să stabilească cum s-a produs nenorocirea. 

Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor europene și G7

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu ambasadorii statelor europene și ai țărilor membre ale formatului G7, inclusiv SUA, Canada și Japonia, acreditați în Republica Moldova. În cadrul întrevederii, Președinta Maia Sandu a evedențiat  principalele provocări cu care se confruntă țara noastră. Șefa statului  a remarcat  și impactul crizei energetice provocate de Rusia, care afectează direct nivelul de trai al cetățenilor și urmărește să influențeze procesele electorale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

În acest context, Președinta Maia Sandu a subliniat că Republica Moldova își concentrează eforturile pe asigurarea securității energetice și reducerea vulnerabilității economice a cetățenilor. Șefa statului a mulțumit partenerilor internaționali pentru sprijinul acordat, subliniind că acest ajutor este esențial pentru stabilitatea Republicii Moldova, dar și pentru securitatea întregii regiuni.

Președinta a abordat, de asemenea, tema reformei justiției, subliniind că aceasta este nu doar o condiție pentru aderarea la Uniunea Europeană, ci și o așteptare clară a cetățenilor, care își doresc o justiție corectă, independentă și eficientă. „Reformele din domeniul justiției, în special evaluarea externă a judecătorilor, încep să aducă rezultate și trebuie să continue într-un ritm accelerat,” a punctat șefa statului. 

Un alt subiect important al discuțiilor a fost consolidarea eforturilor împotriva corupției politice. Maia Sandu a subliniat necesitatea de a întări arhitectura instituțională a organelor responsabile de combaterea corupției, și de îmbunătăți cadrul legal pentru aplicarea unor sancțiuni mai dure împotriva celor implicați în corupția politică și electorală. Aceste măsuri sunt esențiale pentru asigurarea integrității alegerilor parlamentare.

Dialogul a reafirmat angajamentul Republicii Moldova de a continua reformele necesare pentru a face față provocărilor actuale și a construi un viitor mai sigur și mai prosper pentru cetățeni.

Scandal în Italia. Un medic ginecolog își ,,vindeca” pacientele propunându-le să facă sex
Articolul anterior
Black Friday pe elefant.md: top produse pe care trebuie să le cumperi azi!
Articolul următor