Polițiștii sectorului Ciocana au depistat plante de cânepă într-un lan îngrijit din orașul Bubuieci. Plantele erau ascunse printre florile de rapiță, a cărui proprietar de teren este un bărbat de 65 ani din Chișinău.
Cânepă a fost depistată și de către polițiștii din Orhei în două gospodării din satele Jeloboc și Clișova.
Plantele au fost ridicate și transmise pentru efectuarea expertizei la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP.
Conform legii penale, semănatul ori cultivarea de plante ce conţin droguri se pedepsește cu amendă în mărime de la 47 500 la 62 500 de lei sau cu închisoare de până la doi ani.
Reiterăm că, în perioada 1 iunie – 31 august, pe întreg teritoriul țării, Poliția desfășoară operațiunea ,,MAC-2023’’, care are drept scop combaterea consumului și traficului ilicit de droguri, în special al celor de origine vegetală, depistarea și nimicirea plantelor cu conținut narcotic, dar și depistarea persoanelor care se ocupă de cultivarea acestora.