Conform calendarului ortodox, la data de 22 septembrie, biserica îi cinstește pe Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana.
Sfinții și Drepții Ioachim și Ana sunt părinții Fecioarei Maria, cea care a dat naștere lui Iisus Hristos.
Cei doi au fost căsătoriți timp de 50 de ani fără să aibă copii. Erau oameni credincioși, liniștiți și înstăriți. O bună parte din averea lor o donau săracilor și Templului.
De-a lungul vieții, Ioachim și Ana au fost batjocoriți și excluși de către oameni, deoarece nu au reușit să facă un copil. Soții au început să se roage la Dumnezeu, pentru a le da un prunc, chiar dacă erau la o vârstă înaintată.
Într-o zi, Dumnezeu a trimis un înger în casa celor doi credincioși, care le-a transmis că vor avea „o fiică mult binecuvântată, prin care toate neamurile pământului se vor binecuvânta și prin care va veni mântuirea lumii”.
La scurt timp după vizita îngerului, Ana a rămas însărcinată. Zămislirea Fecioarei Maria este prăznuită de Biserică în 9 decembrie, iar Nașterea Maicii Domnului este sărbătorită pe 8 septembrie.
Atunci când Fecioara Maria a împlinit 3 ani, Sfinții Ioachim și Ana au dus-o la templu, au închinat-o slujirii lui Dumnezeu, încredințând-o preotului Zaharia.
Deși sperau să crească alături de ei, au hotărât să o lase la templu, împreună cu celelalte fecioare. Biserica prăznuiește Intrarea în Biserică a Maicii Domnului în 21 noiembrie.
Până la moartea lor, Sfinții Ioachim și Ana o vizitau pe Fecioară la templu. Pe când fetița avea doar 10 ani, cei doi părinți au trecut la cele veșnice.
În vremea domniei împăratului Iustinian cel Mare (527-565), a fost ridicata o biserica închinata Sfintei Ana, la Constantinopol.
Se spune că împăratul bizantin Iustinian al II-lea (685-695; 705-711) a renovat vechea biserica a Sfintei Ana, după ce Sfânta Ana i-a apărut în vis soției sale însărcinate.
Sfintele Moaște și un veșmânt (acoperământ) ale Sfintei Ana au fost aduse în Constantinopol și așezate în biserică, spre închinare.