Revista germană Der Spiegel, cea care a dezvăluit cazul în care Cristiano Ronaldo e acuzat de viol de Kathryn Mayorga, a publicat actul prin care acesta recunoştea faptele comise în anul 2009.
La puţin timp de la episodul petrecut într-o cameră de hotel din Las Vegas, fotbalistul şi victima sa au semnat un acord de tăcere, iar preţul s-a ridicat la 375.000 de euro.Din documentele publicate, reiese că Ronaldo şi Mayorga au căzut de acord ca femeia de 34 de ani să nu divulge nimic din cele întâmplate:
„Nu există dubii în privinţa autenticităţii documentului”, scriu ziariştii germani, care notează că actul a fost semnat de Cristiano Ronaldo, Kathryn Mayorga şi avocaţii celor două părţi.
În plus, pe lângă cei 375.000 de euro pe care s-a angajat să-i plătească, Ronaldo a acceptat să-i ofere lui Mayorga dovezi că nu are nicio boală cu transmitere sexuală. Totul pentru a linişti victima şi a o face să nu iasă în public cu dezvăluirile care, la acea vreme, puteau compromite cariera fabuloasă a fotbalistului.
În documente apare şi un dialog pe care Ronaldo şi Mayorga l-au avut în camera de hotel. Conform documentelor, Ronaldo a admis că a încercat să o forţeze pe Mayorga să întreţină relaţii sexuale cu el, dar şi că femeia în vârstă de 34 de ani s-a opus.