O mamă din Ţara Galilor, partenerul ei şi un alt adolescent au fost puşi sub acuzare pentru că ar fi ucis cu bestialitate un copil de cinci ani, apoi i-ar fi aruncat trupul neînsufleţit într-un râu, în vara anului trecut.
Cadavrul lui Logan Mwangi a fost găsit aruncat pe marginea râului Ogmore, în apropierea satului unde acesta locuia, în luna iulie a anului trecut.
Mama lui Logan, Angharad Williamson, în vârstă de 30 de ani, și partenerul ei, John Cole, în vârstă de 39 de ani, sunt acuzați de uciderea acestuia. Anchetatorii cred că oribila crimă a avut loc între 28 iulie și 1 august, scrie observatornews.ro cu referire la Daily Mail.
Un alt băiat de 14 ani, care nu poate fi numit din motive legale, este acuzat și el de complicitate în ceea ce priveşte uciderea lui Logan. Toți trei sunt, de asemenea, acuzați că au mutat cadavrul lui Logan într-o zonă a râului de lângă Parcul Pandy, și i-au îndepărtat hainele, apoi au spălat lenjeria de pat pătată de sânge și au raportat la poliţie dispariţia acestuia.
Mama copilului şi adolescentul au pledat nevinovaţi pentru ambele infracţiuni, în timp ce partenerul femeii a negat crima. Cole și Williamson au fost arestați preventiv de când au fost acuzați, iar tânărul este sub atenta supraveghere a autorităților locale. Femeia l-a raportat pe Logan dispărut în jurul orei 5:45 pe 31 iulie, spunând poliției că o altă persoană l-ar fi răpit.
Copilul a fost găsit de ofițeri pe malul râului pe 31 iulie și a fost dus la Spitalul Princess of Wales din oraș, unde a fost confirmat decesul. A suferit o serie de răni înainte de moarte, inclusiv ruptură de ficat, o lovitură puternică la ceafă, dar și o ruptură de claviculă.
Oamenii legii continuă acum ancheta, urmând ca cei trei să apară în faa judecătorilor pentru a afla pedeapsa pe care o vor primi pentru faptele lor.