Cum arată cea mai periculoasă plantă din lume care „poate provoca gânduri suicidare”

Una dintre „cele mai periculoase plante” din lume a ajuns în Marea Britanie, planta are o înțepătură foarte dureroasă și de lungă durată, scrie stirileprotv.ro

Gympie-Gympie sau Urzica australiană este renumită pentru înțepătura sa extrem de dureroasă și de lungă durată. Numele comun gympie-gympie provine din limba poporului indigen Gubbi Gubbi din sud-estul Queenslandului.

Găsită de obicei în pădurile tropicale din Australia și Indonezia, planta face parte din familia Urticaceae.

Când a fost descoperită pentru prima dată în 1866, calul unui cercetător a fost înțepat, iar animalul a înnebunit înainte de a muri „în decurs de două ore”.

Potrivit lui John Knox, ghid turistic principal la Poison Garden, acele mici ace care seamănă cu părului, transmit victimei o senzație de arsură, durerea intensificându-se în următoarele 20 până la 30 de minute înainte de a continua până la săptămâni sau luni.

Acest lucru se poate întâmpla chiar dacă planta este atinsă pentru doar pentru o secundă, expertul comparând experiența cu „a fi electrocutat și dat foc în același timp”.

Oamenii au raportat, de asemenea, că au suferit erupții cutanate roșii uriașe, membrele lor s-au umflat și au fost lăsați în imposibilitatea de a dormi din cauza durerii insuportabile, scrie LadBible.

A existat chiar și cel puțin un raport de sinucidere, un bărbat care s-a împușcat după ce a atins planta.

Descoperă Muzica și Îmbrățișează Acceptarea de Sine cu Tania Cerga! Artista ne provoacă la un concert altfel, mîine, 21 mai, la Artcor

Într-o lume în care ne întrebăm constant dacă suntem de ajuns, Tania Cerga vine să ne ofere răspunsul prin muzica și mesajele sale. Mulți dintre noi am încercat să ne regăsim prin schimbări externe: haine noi, coafuri diferite, prieteni noi sau chiar relații noi. Cu toate acestea, răspunsul nu se află în exterior, ci în interiorul nostru.

Cine este Tania Cerga?

Tania Cerga este o artistă de renume din Republica Moldova, cunoscută pentru talentul său muzical și pentru mesajele profunde pe care le transmite prin piesele sale. Născută pe 27 septembrie 1984, Tania a devenit o figură emblematică în muzica moldovenească și internațională, aducând un suflu nou și autentic pe scena muzicală.

„Sunt de Ajuns” – O Declarație de Iubire de Sine

Concertul „Sunt de Ajuns” este mai mult decât un simplu spectacol muzical; este o invitație la introspecție și acceptare de sine. Tania Cerga ne provoacă să ne oprim din căutarea validării externe și să ne îndreptăm atenția spre interior.

O Seară de Muzică și Reflecție

Pe lângă muzica sa captivantă, Tania va împărtăși povești personale și experiențe de viață care au condus-o la această realizare. Este o seară dedicată celor care doresc să se reconecteze cu adevăratul lor sine și să descopere puterea acceptării de sine.

Un Stil Muzical Inovativ

Tania Cerga își propune să deschidă noi orizonturi muzicale pentru publicul său. Cu o combinație de stiluri muzicale moderne și influențe tradiționale, ea creează o atmosferă unică, în care fiecare piesă devine o punte între trecut și prezent.

Alătură-te Mișcării „Sunt de Ajuns”

Te invităm să fii parte din această experiență transformatoare și să te alături mișcării „Sunt de Ajuns”. Este momentul să renunțăm la îndoielile care ne-au urmărit ani de zile și să îmbrățișăm adevărata noastră valoare.

Bilete și Detalii Eveniment

Concertul „Sunt de Ajuns” va avea loc pe 21 Mai la Artcor. Biletele sunt disponibile la prețul de 450 lei și pot fi achiziționate online pe iTicket.md.

Link Bilete: https://iticket.md/event/tania-cerga-sunt-de-ajuns

Fii parte din această seară magică și lasă muzica și mesajele Taniei Cerga să te inspire să spui cu încredere: „Sunt de Ajuns”.

A fugit de război cu motocicleta, dar a fost prins în Moldova

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției Regionale Nord au depistat un cetățean străin, care a intrat ilegal în Republica Moldova cu o motocicletă, înmatriculată în Ucraina. Cazul a avut loc în acest weekend.

În timpul executării unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat, patrula SPF Briceni a observat un bărbat, care se deplasa cu o motocicletă spre interiorul țării, pe direcția „Grimăncăuți-Vașcovți”.

În urma verificărilor efectuate, s-a depistat că bărbatul în vârstă de 37 de ani este cetățean al Ucrainei. Acesta a declarat că a recurs la această metodă în încercarea de a fugi de război.

Totodată, bărbatul a solicitat azil pe teritoriul R. Moldova.
Persoana documentată a fost predată Inspectoratului General pentru Migrație și Azil în vederea continuării cercetărilor.

Părinții tânărului de 20 de ani împușcat la o piscină din Hâncești, indignați că justiția e de partea ucigașilor

Fostul șef al Poliției criminale din Hâncești, condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare pentru uciderea din culpă în 2018 a tânărului Dan Osipciuc la o piscină din Hâncești, a ieșit la libertate fără a ispăși măcar jumătate din pedeapsă. Cel de al doilea inculpat, proprietarul centrului de agrement, este fugit din țară. Părinții băiatului spun că cele întâmplate demonstrează că țara nu are nevoie de oameni cumsecade, iar justiția privește doar în direcția celor care plătesc mulți bani, scrie IPN. „De ce justiția noastră este de partea de ucigașilor?”, se întreabă mama lui Dan Osipciuc.

Într-o într-o conferință de presă, tatăl tânărului, Sergiu Osipciuc, a declarat că peste un an de la omor, fostul polițist Ion Cojocaru a fost condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare. Celălalt bărbat, Amir Rabi, a fost recunoscut vinovat de utilizarea armei în loc public. A trecut termenul de prescripție și a fost eliberat. După recurs, Curtea de Apel Chișinău i-a menținut lui Cojocaru aceeași pedeapsă de 12 ani și jumătate de pușcărie, iar Amir Rabi a fost găsit vinovat de instigarea la omor și depășirea atribuțiilor de serviciu, fiind condamnat la 5 ani de privațiune de libertate. La citirea sentinței acesta deja fugise din țară, iar în prezent se află în România. Ca urmare a fost depus recurs la Curtea Supremă de Justiție, examinarea a durat circa doi ani. CSJ a hotărât întoarcerea la rejudecare la Curtea de Apel într-un alt complet de judecată. Toate acestea pe fundalul faptului că părinții au aflat că din august 2023 Ion Cojocaru se află în libertate. Aceasta, după ce s-a plâns pe deținerea în arest preventiv, pe condiții proaste de detenție, dar și a cerut amnistie.

Mama băiatului, Natalia Osipciuc, a menționat că fostul polițist nu și-a recunoscut vinovăția și afirma că se află în detenție pe nedrept. „Nu pot să înțeleg cum un astfel de om poate fi lăsat în libertate. Îmi este greu, îmi este strașnic, dar suntem nevoiți să supraviețuim cu asta. Eu și soțul meu nu mai trăim, ci doar supraviețuim. Fiul nostru cunoștea patru limbi – rămână, rusă, engleză, franceză, era student, fotbalist, sportiv, muzician – eu înțeleg că Moldova noastră nu are nevoie de astfel de oameni? De ce justiția noastră este de parte ucigașilor?”, afirmă mama băiatului împușcat.

Potrivit ei, cele întâmplate cu familia lor demonstrează că țara noastră nu are nevoie de oameni cumsecade. „Polițiștii noștri viteji nu au grijă de oamenii simpli, ci slujesc sacii cu bani. Noi, ca parte vătămată, nu suntem protejați în niciun fel. Ucigașii și avocații lor folosesc cele mai murdare metode pentru a-și atinge scopurile și anume să scape de pedeapsă. În țara noastră justiția privește în direcția celor care plătesc bani mulți. Judecătorii sau nu cunosc legea, sau o întorc pe dos. Ucigașii fiului nostru sunt în libertate, se simt perfect, se bucură de viață, iar noi nu trăim, dar pur și simplu supraviețuim”, a mai spus Natalia Osipciuc.

Principalele valute internaţionale, în scădere
Articolul anterior
Șeful SIS: FSB-ul rusesc a creat o rețea de spionaj în Moldova
Articolul următor