Cum arată singura fiică a lui Elizabeth Taylor! A moștenit culoarea unică a ochilor mamei sale

Elizabeth Taylor a fost una dintre cele mai frumoase femei din lume, având o culoare unică la ochi. Actrița avea „ochi violeți” și a lăsat în urmă patru copii, doi băieți și două fete, una adoptată, zece nepoţi și patru strănepoți.

separator
Se pare că unica ei fiică biologică, Liza Todd Burton, a moștenit trăsăturile mamei sale și chiar ochii ei, însă nu a fost deloc atrasă de cariera mamei ei, ci a preferat să-și trăiască viața departe de lumina reflectoarelor și de atenția publicului. Potrivit The New York Post, Liza, o iubitoare de animale și sculptoriță, locuiește într-o zonă rurală, lângă Hudson, New York, la câteva ore distanță de Manhattan, unde duce o viață liniștită, înconjurată de cai, capre, câini și găini. Are 61 de ani, este mama a doi copii. Liza ascunde faptul că este fiica lui Elizabeth Taylor și refuză să vorbească despre celebra ei mamă, dar trăsăturile frumoase și ochii superbi o dau de gol.

Elizabeth Taylor a murit la 79 de ani, pe 23 martie, 2011, din cauza unei insuficienţe cardiace. Actrița a devenit cunoscută atât pentru frumusețea ei și pentru rolurile ei în filme de succes, cât și pentru faptul că s-a căsătorit de opt ori cu șapte bărbați diferiți, de la colegi de muncă la politicieni sau muncitori în construcții.

sursa

Permis de conducere de 1.600 de euro. Un bărbat din nordul țării, reținut pentru trafic de influență

Ofițerii CNA și procurorii din cadrul Procuraturii mun. Bălți anunță reținerea unui bărbat din nordul țării, bănuit de trafic de influență. Acesta ar fi susținut că ar avea influență asupra unor funcționari ai Secției înmatriculare vehicule și documentare a conducătorilor auto Edineț și că îi poate determina să favorizeze un candidat la examenele practice și teoretice şi să-i elibereze permisul de conducere de categoria „B” în schimbul a 1600 de euro, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În baza informației denunțate, CNA a pornit o urmărire penală pentru trafic de influență, iar ulterior a reținut persoana bănuită de pretinderea și primirea sumei menționate. La domiciliul și în automobilul bănuitului au fost efectuate percheziții pentru consolidarea probatoriului, de la fața locului fiind ridicate mai multe informații relevante pentru cauza penală.

Toate acțiunile au avut loc sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți. Totodată, instanța de judecată a decis plasarea în arest la domiciliu a învinuitului pe un termen de 30 zile.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

La Soroca au fost aduse fragmente din moaștele Fericitei Matrona

Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca și Drochia, însoțit de preoți și credincioși, au întâmpinat duminică, 17 noiembrie, chivotul cu fragmentele din moaștele Fericitei Matrona.

Potrivit Biroului de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia, sfințeniile au fost expuse spre închinare în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca și se vor afla aici până la data de 5 ianuarie 2025, transmite Știri.md.

Vine lapovița peste Republica Moldova. Zăpada care afectează Europa se apropie treptat și de noi

Zăpada care afectează Europa se apropie treptat și de Republica Moldova. Conform prognozei emisă de Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS), la sfârșitul săptămânii sunt așteptate precipitații sub formă de lapoviță, scrie realitatea.md.

Astfel, începând de joi, 21 noiembrie, vremea se va răci și se va deteriora în toată Republica Moldova. Și vântul va sufla cu o intensitate de 27 km/h.

Temperatura în timpul zilei ar putea varia între -3 și 3 grade Celsius, în funcție de regiune.

Lapovița ar putea continua și sâmbătă în raioanele din nordul țării. De exemplu la Briceni, sâmbătă vor fi 0 grade ziua.

Bărbatul rămas fără familie este devastat! Se cere ajutor pentru înmormântare
Articolul anterior
Ceaiul de ceapă vindecă gripa și răceala
Articolul următor