Cum sărbătoresc copiii vedetelor 1 iunie?

Ziua Internațională a Copiilor este un prilej în plus de a aduce zâmbetele pe fețele copiilor.

separator

În această zi, copiii împreună cu părinții fac o călătorie în lumea copilărie și uită de orice alte activități serioase. Dar dacă părinții sunt artiști? Reușesc ei  să petreacă timpul cu cei mici? Cum sărbătoresc această zi copiii vedetelor, a încercat să afle unica.md da la câțiva reprezentanți ai showbizz-ului autohton.

Împreună cu familia sa, Georgeta Voinovan încearcă să aducă cântecul  în inimile copiilor în ziua de 1 iunie.

”Noi nu sărbătorim această zi așa cum o fac alții, deși îmi place, dacă am puțin timp liber, să mergem în parcuri unde se organizează diferite evenimente pentru copii. Totuși, eu consider că este foarte puțin să scoți copilul la plimbare sau la distracții doar de 1 iunie. Acest lucru se face mult mai des în familia noastră. Ca și alți colegi de ai mei, în acestă zi sunt foarte solicitată, așa că copiii mei înțeleg acest lucru și deseori urcă alături de mine în scenă. Îmi place că se face sărbătoare, dar totuși… ziua copiilor este în fiecare zi!”, recunoaște Georgeta Voinovan.

geta voinovan

Aura împreună cu Lory și Bety sunt astăzi mai mult în scenă decât la distracții.

aura”Deoarece am mai multe melodii pentru copii, sunt destul de solicitată în acestă zi. Totuși de 2 ani încoace, ziua de 1 iunie o petrec, împreună cu fetele mele în scena Palatului Național. Mai întâi la repetiții, iar apoi la concertul propriu zis ”Copii cuminți… cu vedete părinți”. După concert, cel mai probabil, vom merge undeva să mâncăm și să se mai zbânțuie Lory și Bety. Asta dacă ne mai țin puterile și imaginația. În general, fetele știu că este o zi a lor, dar în care atât eu, cât și ele muncesc!”, a declarat Aura.

De 1 iunie Serj Kuzenkoff o convinge pe micuța Daria, că Ziua Copiilor este în fiecare zi.

serj”Nu pot vorbi încă despre o tradiție a zilei de 1 iunie în familia noastră, pentru că până acum, am fost micuți pentru a realiza acest lucru. Cu toate astea, ziua de 1 iunie nu are cum să fie deja petrecută altfel decât și cu famila (ca și toate celelalte). De fapt, 1 iunie ar trebui, ca și alte zile „profesionale” (8 martie, de exemplu)  sărbătorite cu mult fast în fiecare zi! Noi încă ne gândim cu ce program special o vom distra pe micuța noastră prințesă, dar cu siguranță vom inventa ceva deosebit. Și să nu credeți că este foarte ușor. Chiar dacă moderezi zeci sau sute de evenimente, orice sărbătoare pentru copilașul tău este una special și mai ales, cu multă dragoste”, a recunoscut interpretul.

nelly CiobanuFiica interpretei Nelly Ciobanu, deși are doar 7 ani,  înțelege cu toată maturitatea, că mami în acestă zi muncește.

”Noi am luat deja cadou pentru Mirela și am felicitat-o acum câteva zile. La vârsta ei, ea deja înțelege ca mama este artistă și în zile de sărbătoare este mai mult în scenă. Totuși cât de ocupată nu aș fi, eu oricum găsesc câteva momente în această zi să petrec cu ea. În plus, vom urca împreună în scena Palatului Național. Tot ce contează este că prințesa mea știe că noi o iubim și chiar atunci când muncim suntem cu gândul la ea. Mulțumesc lui Dumnezeu că a înzestrat-o cu o înțelepciune mult peste vârsta ei”, a spus Nelly Ciobanu.

Viorel Burlacu împreună cu cei 4 copii ai săi lansează imnul familiei de ziua copiilor.

”Copiii mei se mulţumesc cu ceea ce este, nu avem pretenţii nici chiar de Ziua Copiilor. Important e să fim împreună, să ieşim undeva, să ne distrăm, să zâmbim și să cântăm. Și anume asta vom face începând cu ora 16.00, când vom urca cu toată familia în scena Palatului Național în cadrul concertului „Copii cuminţi… cu vedete părinţi”.

V-Burlacu

Până la concert repetiții și pregătiri, iar după concert o să ne plimbăm prin oraș sau poate vom merge să lansam piesa noastră nouă ”Familia” la vreun post de televiziune… principalul este că vom petrece acestă zi împreună”, a spus Viorel Burlacu

RoxanaRoxana își învață copiii să facă acte de caritate de Ziua Copiilor

Tradițional, dimineața zilei de 1 iunie începe cu micul dejun și apoi mergem în oraș la tot felul de distracții, de la care ne întoarcem neaparat acasa cu cadouri! După masă, de obicei cânt. Trebuia să cânt la concertul ”Copii cuminți… cu vedete părinți”, dar pentru că Artiom joaca fotbal în Dinamo KIEV, iar Bianca încă e micuță, am amânat pentru anii viitori participarea noastră. În ajunul zilei de 1 iunie, pe 30 mai, am mers cu fiica mea la un orfelinat din capitală, unde am cânta  pentru copiii de acolo, dar și pentru doi omagiați Cristina (4 ani) și Dorin (9 ani). Inițial trebuia să fie evenimentul astăzi, dar cineva vine să-l adopte pe Dorin și astfel pe data de 30 mai am sărbătorit împreună ultima lui zi de naștere în casa de copii. Bianca mă însoțește mereu la concerte, mai ales dacă e vorba despre prezența copiilor acolo. Cred că are ce învăța din astfel de concerte, care aduc zâmbetul pe fața copiilor. Astăzi mă dedic în totalitate copiilor mei. Așa a fost totdeauna!”, a spus interpreta.

Sandu Gorgos le-a amenajat camera cu baloane, iar soția Natalia are grijă să îndulcească cu deserturi ziua de 1 iunie a gemenilor săi.

gorgos”Pe 1 iunie surprizele încep de dimineață! Seara, în ajun de ziua copiilor, după ce se culca scumpii noștri, umplem odaia cu baloane printre care le punem și ceva cadouri-surprize. Ochișorii plini de uimire și bucurie, prevestesc o zi superbă, întotdeauna. La micul dejun desigur îi așteaptă și câte o surpriză dulce. Pentru că anul acesta sărbătoarea copiilor va fi într-o zi de odihnă, desigur o vom petrece împreuna cu toată familia. După ce își vor primi darurile și surprizele pregătite de mami și tati, probabil vom merge în locurile publice unde se vor da petreceri în cinstea copiilor, iar mai apoi vom merge să luăm masa undeva în oraș. Copiilor le place mult acest lucru și chiar au locul lor preferat, un local unde se prepară sushi (sunt mare amatori de aceste bucate). Pentru a încununa cu succes și frumos o zi a copiilor, vom merge la Palatul Național, la un show cu și pentru copii, la care am fost invitați să participăm, însă am considerat că anul acesta vom fi încă în calitate de spectatori”, ne-a declarat Natalia Turtă-Gorgos, antrenoare la Unica Shaping și soția compozitorului și aranjorului Sandu Gorgos.

scarlatCopiii Cristinei Scarlat au parte de 3 motive de sărbătoare în acestă zi.

”Ziua de 1 iunie este o sărbătoare mare în familia noastră! O sărbătoare triplă – ziua de naștere a mamei, a fratelui meu mai mic, Mihai, și respectiv Ziua Internațională a Copiilor. De obicei ne adunăm toată familia la masă, apoi mergem în oraș la distracțiii sau…  sunt mai multe variante, depinde de timpul de afară, dar și cel din casă. Eu sigur că lucrez în această zi, ca și majoritatea artiștilor, dar copiii mei sunt obișnuiți cu aceasta. În schimb, soțul meu are grijă să le ofere o sărbătoare frumoasă și memorabilă! Și pentru că este o zi a copiiilor, evident că vor primi cadouri. Ei nu le cer, poate pentru că noi obișnuim să le facem des și fără anumite ocazii. Însă dacă își doresc ceva, atunci cu siguranță e vorba de un cadou serios. Ioan, copilul meu mai mare, mi-a zis întro zi că el e mare deja și nu are nevioe de jucarii… așa am ajuns să înțelegem ca are nevoie de un iPad. Nu am acceptat din prima, dar până la urmă tot am cedat. Avem noroc de faptul că Sofia încă nu are preferinte așa ”grele”. Ea e mai modestă deocamdată…. se bucura pentru orice”, a comunicat interpreta Cristina Scarlat.

copiii getei burlacuCopiii Getei Burlacu așteapă ziua de 1 iunie ca pe un eveniment important în viața lor.

”De câțiva ani la rând, Elvira și Sebastian așteaptă cu nerăbdare Ziua Copiilor pentru a putea urca în scenă alături de mine. Se pregătesc cu multă dăruire și perseverență, pentru ca pe 1 iunie să se prezinte la cel mai înalt nivel în cadrul concertului ”Copii cuminți…  cu vedete părinți”. După concert mergem neapărat în parc să ne distrăm și să mâncăm ceva dulce. În acestă zi suntem copii cu toții și trebuie să trăim acest sentiment la maxim, alături de copiii noștri”, a spus interpreta.

Reacție de la Moscova, după cearta din Biroul Oval. Medvedev: „Trump a spus adevărul în faţa clovnului drogat”

Confruntarea aprinsă dintre preşedintele american, Donald Trump, şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, la Casa Albă vineri este „istorică”, a reacţionat un înalt oficial rus, iar Dmitri Medvedev l-a catalogat drept „clovn drogat” pe președintele ucrainean, transmite Agerpres.

„Istorică”, a scris pe X Kirill Dmitriev, şeful Fondului rus de investiţii directe şi unul dintre negociatorii ruşi în cadrul discuţiilor ruso-americane care au avut loc la 18 februarie în Arabia Saudită.„

Pentru prima dată, Trump a spus adevărul în faţa clovnului drogat”, a ironizat fostul preşedinte Dmitri Medvedev, actualul număr doi în Consiliul de Securitate rus, referindu-se la Zelenski.

Volodimir Zelenski a părăsit prematur Casa Albă vineri, după o confruntare verbală fără precedent cu Donald Trump în Biroul Oval cu privire la soluţionarea conflictului cu Rusia.

Conferinţa de presă dintre preşedintele ucrainean şi omologul său american, care ar fi trebuit să urmeze semnării unui acord privind accesul la resursele ucrainene, a fost anulată.

Deputatul Dumei de Stat, Vitali Milonov, a avut o reacție pentru Russia Today.

„Se pare că comediantul în colanți verzi are comedia la finita. Este de neconceput, de necrezut să vii și să-l hulești fără echivoc pe președintele Statelor Unite. Cred că zilele biografiei sale politice sunt numărate”.

„Zelenski și regimul de la Kiev – final”, a transmis și propagantistul Vladimir Soloviov.

„Numărăm orele, și…. ne vedem în primăvară”, a scris și Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, alături de un selfie.Ulterior, Zaharova a transmis un nou mesaj: „Cred că cea mai mare minciună a lui Zelenski a fost declarația sa de la Casa Albă despre faptul că regimul de la Kiev va fi lăsat singur în 2022, fără niciun sprijin. Modul în care Trump și Vance s-au abținut și nu l-au pocnit pe ticălosul ăla este un miracol al rezistenței”.

„Iată cum a părăsit Zelenski Casa Albă: cu un pas foarte rapid, ca să nu spun pe fugă. Trump nu l-a văzut plecând”, a titrat Russia Today, televiziunea controlată de Kremlin.

Președintele Comitetului de politica externă a Dumei de Stat din Rusia, Leonid Sluțkii:„O dramă epică s-a derulat astăzi în Biroul Oval. Mai întâi de toate, pentru Zelenski. După cum se pare, nu există un fost clovn.

«Ukroführerul» a mințit, a fost slab și patetic. Nu i-a lipsit nici rezistența, nici inteligența de bază pentru a negocia cu demnitate cu greii lumii. Politica este arta posibilului, nu «dă-mi, dă-mi, dă-mi». Dar nu Zelenski ar trebui să fie compătimit aici, ci ucrainenii care au căzut victime ambițiilor de putere și lăcomiei Ukrokhunta. Acum Trump a realizat ceea ce am repetat de multe ori: Zelenski nu este pregătit pentru pace! Pacea va asigura victoria Rusiei! Nu numai pe câmpul de luptă, ci și printr-o diplomație eficientă”.

Trump este cel care a decis să pună punct discuțiilor cu Zelenski

Din informațiile transmise de Kaitlan Collins, corespondenta CNN la Casa Albă, se pare că decizia de a încheia discuțiile fără conferința de presă anunțată și fără semnarea acordului a aparținut lui Donald Trump, după schimburile acide din Biroul Oval.

Într-o postare pe rețelele sociale, ea a spus că „Trump a decis că Zelenski «nu este într-un loc pentru a negocia» și «i-a îndrumat pe secretarul Rubio și consilierul său pentru securitate națională Mike Waltz să transmită mesajul: e timpul ca Zelenski să plece»”. Bazându-se pe informații suplimentare de la Casa Albă, ea a spus că „ucrainenii au vrut să continue discuțiile. Dar li s-a spus că nu.”

Volodimir Zelenski a reacționat într-un mesaj pe rețeaua X, după discuțiile fără precedent de la Casa Albă. Președintele ucrainean, care a părăsit Casa Albă fără să semneze acordul privind minereurile din Ucraina, a mulțumit Americii și președintelui SUA.

„Mulțumesc America, mulțumesc pentru sprijin, mulțumesc pentru această vizită. Mulțumesc președintelui SUA, Congresului și poporului american. Ucraina are nevoie de pace justă și durabilă și lucrăm exact pentru asta”, a scris Volodimir Zelenski pe rețeaua X.

Reacția liderilor europeni după întâlnirea Trump – Zelensky

Președintele Franței Emmanuel Macron a reacționat după confruntarea verbală dintre Trump și Zelenski, în urma întâlnirii lor de la Casa Albă. Printre cei care au avut reacții rapide s-au numărat premierii Spaniei și Poloniei .

Premierul spaniol Pedro Sánchez s-a alăturat listei liderilor europeni care și-au oferit sprijinul și solidaritatea față de Ucraina după conflictul dintre Trump, Vance și Zelenski. „Ucraina, Spania este alături de voi’, a afirmat premierul spaniol. 

Donald Tusk, premierul polonez, a reacționat în urma întâlnirii. „Dragă Zelenski,  dragi prieteni ucraineni, nu sunteți singuri”.

Și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a reacționat la întâlnirea de la Casa Albă. „Adevărul este simplu. Rusia a invadat Ucraina. Rusia este agresorul. Ucraina își apără libertatea – și pe a noastră. Suntem alături de Ucraina.”, a comentat ea pe X.  

Johann Wadephul, politician german şi vicelider al Uniunii Creştin-Democrate, partidul viitorului cancelar Friedrich Merz, a reacţionat pe X cu indignare: „Scenele de la Casa Albă sunt şocante. Cum poţi să-l înjunghii astfel pe la spate pe preşedintele unei ţări invadate? Europa Liberă nu va trăda Ucraina!” – promite liderul german.

Premierul ceh Petr Fiala a spus: „Suntem alături de Ucraina și de partea lumii libere!”, iar premierul leton Evika Siliņa a adăugat simplu: „Letonia este alături de Ucraina”.

Premierul norvegian Jonas Gahr Støre este cel mai recent lider european care și-a oferit sprijinul pentru Zelenskyy și Ucraina: „Suntem alături de Ucraina în lupta lor dreaptă pentru o pace justă și durabilă.”

„Ceea ce am văzut astăzi la Casa Albă este grav şi descurajant. Ucraina are în continuare nevoie de sprijinul SUA, iar securitatea şi viitorul Ucrainei sunt importante şi pentru SUA, şi pentru Europa”, a declarat premierul norvegian Jonas Gahr Stoere într-o declaraţie pentru TV2.

„Preşedintele Volodimir Zelenski are un sprijin puternic în Ucraina, un sprijin larg în Europa şi şi-a condus poporul într-o perioadă foarte solicitantă şi brutală, sub atacul Rusiei. Faptul că Trump îl acuză pe Zelenski că se joacă cu Al Treilea Război Mondial este profund nerezonabil şi este o declaraţie de care mă distanţez. Norvegia este alături de Ucraina în lupta sa pentru libertate. Sperăm că administraţia Trump înţelege, de asemenea, importanţa unei păci juste şi durabile în Ucraina”, a declarat premierul norvegian.

„Singurul obstacol în calea păcii este decizia lui Putin de a-şi continua războiul de agresiune. Dacă Rusia încetează să mai lupte, nu va exista niciun război. Dacă Ucraina încetează să lupte, nu va mai exista Ucraina”, a scris pe X ministrul de externe din Estonia, Margus Tsakhna.

„Sprijinul Estoniei pentru Ucraina rămâne neclintit. Este timpul ca Europa să se implice”, a îndemnat el.

Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson a declarat: „Suedia este alături de Ucraina. Nu luptați doar pentru libertatea voastră, ci și pentru cea a întregii Europe. Slava Ucrainei!”

Președintele lituanian Gitanas Nausėda s-a alăturat și el: „Ucraina, nu vei merge niciodată singură.” … și ministrul irlandez de externe Simon Harris: „Ucraina nu este de vină pentru acest război provocat de invazia ilegală a Rusiei. Suntem alături de Ucraina”

.

Ei duc mai departe tradiția familiilor Sulac, Iliuț, Advahov și Crudu
Articolul anterior
Trucuri pentru un machiaj de vară reuşit! (Video)
Articolul următor
Close menu