Cum se alintă Angelina Jolie şi Brad Pitt

Sunt sigură că există mulţi curioşi care doresc să afle viaţa vedetelor dincolo de scenă. Spre exemplu vedetele americane Angelina Jolie şi Brad Pitt, botezați de presă și ”Brangelina”, ”sunt foarte drăgăstoşi unul cu celălalt şi nu le pasă atunci când cineva din jur îi aude cum îşi vorbesc”, a declarat o sursă pentru ziarul The Sun.

separator

Angelina îl alintă pe Brad Pitt cu porecla „Kitty”, iar Brad îi spune logodnicei lui „Miffy”, informează contactmusic.com.

Cei doi actori folosesc aceleaşi porecle şi pentru a se caza în secret în diverse hoteluri, în timpul numeroaselor călătorii pe care le fac. Înainte de a-l cunoaşte pe Brad Pitt, Angelina Jolie obişnuia să se cazeze în hoteluri şi să facă rezervări la restaurante sub pseudonimul „Shiloh Baptist”.

După ce au început o relaţie, cei doi au folosit împreună acest pseudonim, dar au renunţat la el după naşterea primei lor fiice biologice, Shiloh, în mai 2006.

Angelina și Brad, sunt împreună de şapte ani şi au şase copii: trei adoptaţi – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam; şi trei biologici – Shiloh, născută în mai 2006 şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.

Sursa: http://www.rtv.net

Zelenski s-a întâlnii cu Trump la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a sosit sâmbătă la Roma şi asista la funeraliile Papei Francisc, s-a întâlnit, pentru scurt timp, cu Donald Trump, anunţă preşedinţia ucraineană, la câteva ore după ce locatarul Casei Albe a anunţat că Kievul şi Moscova sunt ”foarte aproape de un acord”, relatează AFP.

”Reuniunea a avut loc şi s-a terminat deja”, le-a declarat unor jurnalişti un purtător de cuvânt al preşedintelui ucrainean, Serghii Nîkiforov.El nu a furnizat niciun detaliu în acest stadiu.”Cei doi preşedinţi s-ar putea întâlni”, declara anterior unoficial sub protecţia anonimatului.

Au început funeraliile Papei Francisc. Maia Sandu, prezentă la ceremonie

În Piața Sfântul Petru din Roma au început funeraliile Papei Francisc. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, alături de alți zeci de lideri mondiali, participă la ceremonie pentru a aduce un ultim omagiu pontifului.

Funeraliile papei Francisc, care a murit luni, la vârsta de 88 de ani, au loc sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, unde au sosi sute de mii de credincioşi și lideri din toată lumea. Francisc va fi înmormântat în bazilica papală Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria cea Mare) din Roma, aşa cum a cerut suveranul pontif în testament.

Sicriul Papei Francisc este purtat în Piața Sfântul Petru

Sicriul Papei Francisc este scos acum din Bazilica Sfântul Petru în Piața Sfântul Petru. De prezicat că, procedurile de astăzi vor arăta puțin diferit față de funeraliile papale anterioare.

De exemplu, Papa Francisc va fi înmormântat într-un sicriu simplu din lemn și, în loc să fie îngropat în trei sicrie, a cerut să fie înmormântat doar într-unul.

Aceste ultime dorințe mai umile reflectă, de asemenea, cine a fost el ca lider al Bisericii Catolice. De-a lungul mandatului său, a fost de multe ori de partea refugiaților și a îndemnat la compasiune pentru oamenii care își părăsesc casele.

Aceste ultime dorințe mai umile reflectă, de asemenea, cine a fost el ca lider al Bisericii Catolice. De-a lungul mandatului său, a fost de multe ori de partea refugiaților și a îndemnat la compasiune pentru oamenii care își părăsesc casele.

Trump, omagiu la mormântul Papei

Donald Trump i-a adus un ultim omagiu Papei Francisc la sicriul închis al acestuia în Bazilica Sfântul Petru, scrie BBC.

Cel puțin 3 morți și peste 20 de răniți// Un nou atac în Ucraina

În Ucraina, în ultimele 24 de ore, atacurile rusești au rănit cel puțin trei persoane și alte 22 au fost rănite, inclusiv un copil, informează The Kyiv Independent.

Forțele Moscovei și-au intensificat loviturile împotriva orașelor și localităților ucrainene, în ciuda faptului că Kievul insistă pentru un armistițiu necondiționat, menționează sursa citată.

Un atac cu dronă asupra orașului Kamianske din regiunea Dnipropetrovsk, desfășurat în timpul nopții, a ucis un bărbat și a rănit două femei și o fată de 11 ani, au declarat oficialii.

Trei clădiri de apartamente și șase mașini au fost avariate.Alte șase persoane au fost rănite în alte părți ale regiunii vineri, 25 aprilie, iar doi bărbați au fost răniți în atacurile rusești din timpul acestei nopți.

Atacurile rusești împotriva regiunii Donețk au ucis două persoane și au rănit cinci, a declarat guvernatorul Vadym Filashkin. Aceasta a inclus două persoane ucise și una rănită în Yarova.

Cinci persoane au fost rănite în urma loviturilor rusești în regiunea Herson, a raportat guvernatorul Oleksandr Prokudin. O clădire de apartamente, 12 case, o anexă și garaje au fost avariate.Un bărbat de 67 de ani a fost rănit într-un atac rusesc asupra Orikhiv din regiunea Zaporijjia, a declarat guvernatorul Ivan Fedorov.

Menționăm că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, anunță că în zilele următoare ar putea avea loc întâlniri „foarte importante” menite să aducă mai aproape încetarea războiului din Ucraina și obținerea păcii. Liderul de la Kiev a subliniat că este necesară o încetare necondiționată a focului. Șeful statului ucrainean a reiterat importanța soluționării conflictului pe cale diplomatică.

Precizăm că într-un interviu pentru revista „Time”, președintele american a declarat că SUA „au avut discuții foarte bune cu Moscova” și că sunt „foarte aproape de un acord”.

Georgeta Voinovan: „Copilul poate fi învățat să se mulțumească cu mai puțin!”
Articolul anterior
Prima apariţie publică a lui Kristen Stewart după scandal
Articolul următor
Close menu