Cum se împart tinerii între studii și muncă. Unii au chiar și două joburi

Studenții nu se grăbesc să se angajeze la muncă. Potrivit Biroului Național de Statistică, doar trei procente dintre tinerii moldoveni se împart între serviciu şi şcoală. Unii spun că, din cauza orarului aglomerat și a materiilor complicate, nu le mai rămâne timp să și muncească, așa că, deocamdată, sunt întreținuți de părinți. La polul opus sunt tinerii care se împart între studii și chiar două job-uri. O fac pentru experiență, dar, mai ales, pentru că vor să fie independenți, scrie tv8.md.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în trimestrul IV al anului trecut, 35% dintre tinerii din Moldova au ales doar să muncească, în timp ce aproape 28%- viceversa- merg la facultate, colegii sau alte studii, inclusiv cursuri de formare profesională, fără să muncească. Doar 3% din tinerii chestionați au decis să le facă pe ambele, adică să învețe, iar în restul timpului – să lucreze. Asta în timp ce peste 28 la sută nu fac nici una, nici alta.

Statisticile BNS arată că numărul tinerilor care preferă să se bucure de studenție și nu se grăbesc să se angajeze crește de la an la an. 

La Universitatea Tehnică din Moldova, majoritatea studenților pe care i-am întâlnit ne-au spus că materiile din programa de studii sunt destul de complicate, iar orarul este solicitant. Astfel că nu le rămâne deloc timp. Întrebați cum se descurcă, majoritatea spun că îi întrețin părinții.

„Nu reușesc din cauza orarului, este foarte încărcat”.

„Nu pentru că este specialitate grea și vreau mai întâi să pun bazele pe învățat. Financiar sunt întreținut destul de bine de către părinți și alte rude”.

„La fel sunt student în anul doi, moment doar învăț, încerc să separ lucrul de învățat, vreau să mă concentrez doar pe învățat, după pe serviciu”.

Întrebați când își planifică să-și caute un job, tinerii spun că nu se prea grăbesc și că se vor angaja doar în cazul unei oferte atractive. 

„- Planifici să te angajezi în viitorul apropiat?
 – Posibil în anul doi, sau chiar trei, pentru că am înțeles că este destul de complicat să înveți și să studiezi în același timp”.

„- Din păcate nu lucrez.
 – Dar planificați să vă angajați?
 – În funcție de oportunități, dacă voi găsi un lucru interesant și pe domeniu, desigur”.

Totuși, sunt și tineri care spun că le reușesc pe toate. Să meargă la cursuri, să învețe, iar apoi la job. Se rup în toate părțile atât pentru bani, dar și pentru experiență. Recunosc că, de multe ori, ajung acasă frânți de oboseală, dar continuă în ritmul ăsta pentru a-și putea permite mai multe decât le pot oferi părinții. 

„- Lucrez noaptea, învăț ziua.
 – Cum este, nu este greu?
 -Nu, dacă ai mașină nu este greu.
 – Nu obosești, vii la lecții, te descurci?
 – Da.
 – De ce ai decis să faci și studii, și să lucrezi?
 – Vreau să am banii mei, atât”.

Andreea Chiriță este studentă în anul întâi la marketing și logistică, la Universitatea de Stat, iar pe lângă facultate, are chiar două joburi, nu unul. Și spune că reușește tot ce își propune.

„Sunt angajată în câmpul muncii, am chiar două joburi, lucrez profesoară de limbi străine, de asemenea lucrez și la o școală de robotică ca administratoare. Da, reușesc, lucrez și în timpul săptămânii, dar și în weekend, sunt foarte încărcată, dar reușesc”.

Chiar dacă este greu și nu prea mai are timp liber, Andreea spune că muncind, obține experiență, iar asta înseamnă mult pentru ea.

„- Obosesc, am zile când sunt epuizată.
 – Dar de ce ai decis să muncești?
 – Consider că este foarte important să avem și experiență de lucru în timpul anilor de studii, eu lucrez din clasa 11-a, nu pentru că am fost impusă de situație, ci pentru că am avut această ocazie, am zis de ce nu și asta ma ajutat extrem de mult”.

Tinerii ca Andreea, care învață și muncesc concomitent, reprezintă, însă, cea mai mică rată din statisticile prezentate de BNS. Numai 3%. La polul opus sunt cei care nu fac nimic, iar aceștia sunt mult mai numeroși – peste 28%. 45 la sută dintre ei au între 30 și 34 de ani. Majoritatea sunt femei, iar cel mai frecvent motiv invocat este că au grijă de copiii mici.

Caz tragic la Ciocana! Un copil de 8 ani s-ar fi sinucis prin împușcare

Aseară, în jurul orei 22:30, polițiștii de la Ciocana au fost sesizați de părinții unui copil despre faptul că fiul lor de 8 ani s-ar fi sinucis prin împușcare.

La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că părinții minorului ar fi ieșit afară, iar băiatul a rămas singur acasă.

Când s-au reîntors, părinții au depistat cadavrul băiatului și imediat au alertat poliția.

Corpul neînsuflețit al copilului a fost examinat de către medicul legist. La fața locului a fost solicitată și Secția specializată a Centrului tehnico-criminalistic și Expertize judiciare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

În urma verificărilor s-a constatat că pistolul de model Baikal 442 era deținut legal de tatălui minorului şi era păstrat în safeu, iar băiatul ar fi găsit cheia și a avut acces la armă.

Polițiștii au iniţiat o anchetă.

 Maia Sandu îi invită pe toți cetățenii să sărbătorească împreună Ziua Europei, pe 9 Mai

Președintele Maia Sandu a venit cu un îndemn către toți cetățenii în care îi invită să sărbătorească împreună Ziua Europei.

Pe 9 mai 1950 s-a pus piatra de temelie pentru pacea și unitatea de care se bucură țările din Uniunea Europeană de 7 decenii. Pe 9 mai sărbătorim și în Moldova Ziua Europei – sărbătorim năzuința noastră de a face parte din familia europeană și drumul nostru către o viață în bunăstare, siguranță și bună înțelegere pentru toți moldovenii.

Vă invităm pe toți, alături de familie și prieteni, să celebrăm împreună Ziua Europei în Piața Marii Adunări Naționale la un eveniment organizat de Guvernul Republicii Moldova în colaborare cu delegația Uniunii Europene. Vom discuta despre lucrurile cu care se mândrește Moldova, veți avea ocazia să vorbiți cu cabinetul de miniștri, să vizitați alături de copii Casa Guvernului, să aflați despre proiectele prin care construim Moldova Europeană și să vă bucurați de concertul din seara de 9 mai.Europa ești Tu! Moldova Europeană suntem Noi!”, scrie președintele într-o postare.

Gazul s-ar putea ieftini cu 8% sau mai mult. Moldovagaz va expedia o solicitare ANRE

Tarifele la gazele naturale ar putea fi reduse, în Moldova. Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat pe 25 aprilie în cadrul unei emisiuni de pe N4 că pe 26 aprilie compania va trimite o solicitare în acest sens către Agenția Națională de Reglementare în Energie (ANRE). Potrivit lui Vadim Ceban, Moldovagaz va cere o reducere a tarif cu circa 8% (aproximativ 1,15 lei) sau mai mult, scrie NM.md.

„Vineri ne vom adresa ANRE cu solicitarea de a reduce tariful la gaz pentru consumatorii casnici și industriali. (…) Mâine vom anunța mărimea tarifului solicitat. (…) Pot spune cu siguranță că tariful va scădea cu aproximativ 8% (circa 1,15 lei) sau mai mult”, a spus Vadim Ceban.Amintim că, ultima dată, tariful a fost modificat pe 23 februarie. Atunci, prețul la gaz pentru consumatorii casnici a fost redus de la 18,07 lei (inclusiv cu TVA) la 14,47 lei per metru cub, cu TVA inclus.

Ce fel de cancer are Kate Middleton
Articolul anterior
Urmărire ca în filme, cu implicarea a 5 echipaje de poliție. Șoferul fugea de oamenii legii, fiind condamnat la 15 ani de închisoare
Articolul următor