Cum va fi vremea în luna octombrie. Prognozele meteorologilor

Specialiștii Serviciului Hidrometeorologic de Stat au prezentat prognozele pentru luna octombrie.

În rezultatul analizei materialelor sinoptice și climatice se prevede că temperatura medie lunară a aerului va fi în jurul valorilor normei (norma fiind de +8+11°C). Cantitatea precipitațiilor va fi apropiată de mediile multianuale, norma fiind de 20-40 mm).

În această săptămână, se așteaptă până la 23 de grade Celsius, scrie realitatea.md.

Un bărbat în vârstă de 53 de ani și-a pierdut viața în timp ce se afla la scăldat. Angajații IGSU atenționează cetățenii despre riscul înecului pe timp de caniculă

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, cazul a fost înregistrat ieri, 6 iulie, către ora 13:59, în satul Mileștii Mici, raionul Ialoveni. Bărbatul a intrat într-un lac din localitate și nu a mai ieșit. La fața locului au intervenit scafandrierii IGSU care au efectuat lucrări de căutare, dar fără nici un rezultat.

În dimineața zilei de 07 iulie salvatorii au continuat căutările subacvatice, astfel către ora 09:30 a fost depistat și extras la mal cadavrul persoanei, un bărbat în vârstă de 53 de ani. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști.

În acest context, IGSU îndeamnă repetat cetățenii să respecte cu prudență maximă regulile de siguranță în timpul scăldatului și aflării pe malurile bazinelor acvatice. Astfel, angajații IGSU continuă desfășurarea activităților de prevenire a înecurilor în perioada estivală cu scopul sensibilizării populației la capitolul respectării regulilor de siguranță la scăldat.

În vederea evitării cazurilor tragice, specialiștii instituției vin cu recomandări pentru cetățeni pe malurile râurilor și lacurilor, precum și zonele de agrement din toate raioanele țării. O atenție majoră se acordă organizării și desfășurării măsurilor de profilaxie în zilele de odihnă, atunci când mai multe persoane optează pentru petrecerea timpului liber în preajma bazinelor acvatice.

Astfel, în perioada 6-7 iulie 2024, specialiștii IGSU continuă activitatea de prevenire în raioanele Cahul, Bălți, Criuleni, Anenii Noi, Strășeni, Rîșcani, Sângerei, Fălești, Ștefan Vodă, Briceni, municipiul Chișinău ș.a.

Angajații IGSU, comunică persoanelor despre necesitatea respectării regulilor de siguranță la scăldat.

Majoritatea cazurilor de înec au fost înregistrate în bazinele acvatice care nu sunt destinate înotului sau agrementului acvatic și nu sunt supravegheate de servicii abilitate de salvare.

În acest sens, oamenii sunt îndemnați să meargă la scăldat doar în locuri sigure, amenajate cu stații de salvare. Înainte de a pleca la înot sau la piscină, trebuie să fie verificată prognoza meteorologică, iar în cazul dacă se așteaptă condiții meteorologice nefavorabile sau furtuni, persoanele trebuie să evite intrarea în apă.

De asemenea, nu se permite scăldatul seara târziu, dar și îndeosebi pe timp de noaptea. De asemenea este interzisă trecerea pistelor instalate în locurile destinate pentru înot.

Persoanele care nu au abilități de înot sunt rugate să nu se scalde de unii singuri şi să nu intre în apă mai sus de brâu. Mai mult, specialiștii avertizează că scăldatului cu saltele cu aer, colace din cauciuc, scânduri pot duce la incidente pe apă.

În perioada caniculară, intrarea în apă, după expunerea îndelungată la razele solare poate provoca riscul înecului. Dacă intrăm brusc în apă, după ce ne-am expus mult timp la soare, organismul poate suferi un stop cardiac și consecințe fatale. De asemenea, scăldatul sub efectul alcoolului este strict interzis, fiindcă sub efectul alcoolului, tensiunea arterială a persoanei ce intră în apă, se poate schimba brusc și provoacă pierderea cunoștinței, ulterior ducând la cazuri fatale de înec.

Potrivit specialiștilor, copiii trebuie să fie monitorizați permanent, în special în perioada vacanței, dar și în timpul aflării pe malurile corpurilor bazinelor acvatice.

Minorii trebuie să fie monitorizați permanent, iar jocul acestora în apă și aflarea de unii singuri pe malurile bazinelor acvatice trebuie să fie strict evitat.

Activitățile de prevenire a înecurilor va continua pe parcursul perioadei estivale în toate raioanele țării.

Val de căldură extremă! Se anunță temperaturi de până la +40 de grade celsius

Ne așteaptă temperaturi de foc săptămâna viitoare. Meteorologii anunță valori termice de până la +38.. +40 de grade.

Valul de căldură extremă va persista întreaga săptămână. Abia după 18 iulie, maximele termice vor coborî până la pragul de 30 de grade celsius, iar canicula va ceda.

Olanda a învins reprezentativa Turciei în sferturile de finală EURO 2024

Echipa națională de fotbal a Olandei a învins reprezentativa Turciei cu 2-1 în sferturile de finală EURO 2024. Meciul a avut loc pe Olympiastadion din Berlin.

Olanda a învins reprezentativa Turciei în sferturile de finală EURO 2024Foto: moldova1.md

Prima ocazie a meciului le-a aparținut olandezilor. Memphis Depay a avut o incursiune excelentă, însă a șutat, din marginea careului, puțin peste poarta apărată de Mert Gunok, transmite moldova1.md.

Următoarea fază i-a aparținut lui Cody Gakpo, care, aflat în interiorul careului, a șutat pe lângă poartă. Turcia a răspuns mai întâi prin Hakan Calhanoglu, care a executat foarte bine o lovitură liberă, însă Abdulkerim Bardakci nu a putut plasa mingea pe spațiul porții. În minutul 35, Samet Akaydin a deschis scorul cu o lovitură de cap, după o centrare excepțională venită de la Arda Guler.

În repriza secundă, în minutul 55, turcii au ratat o ocazie mare de a-și dubla avantajul. Dintr-o lovitură liberă scoasă tot de el, Guler a trimis puternic, însă a lovit bara din dreapta porții lui Bart Verbruggen. Apoi Mert Muldur a șutat puternic din afara careului, dar nu l-a putut învinge pe portarul olandez, care a respins. Și cum în fotbal ratările se răzbună, „Portocala Mecanică” marcat. 

Stefan de Vrij a restabilit egalitatea, după ce a reluat perfect o centrare venită de la Depay, în minutul 70. După alte 6 minute, Denzel Dumfries a primit mingea în flancul drept, a pasat în careul mic, de unde același Muldur a deviat balonul în propria poartă.

Turcii puteau egala prin Cenk Tosun în minutul 89. Atacantul a trimis mingea puțin peste poartă, din centrarea lui Guler. Încă o ocazie mare a trupei lui Vincenzo Montella a venit în prelungiri. Portarul olandez a avut o intervenție de senzație la lovitura de cap a lui Semih Kilicsoy.

Olanda s-a calificat, astfel, în semifinale. Pe 10 iulie, batavii vor înfrunta Anglia. Meciul se va disputa pe Signal Iduna Park din Dortmund, cu începere de la ora 22, și va fi transmis în direct și exclusivitate de postul național Moldova 1.

Veste bună pentru moldovenii din UK! Permisele și diplomele de studii ar putea fi recunoscute
Articolul anterior
Tot mai mulți moldoveni fug din Rusia și revin acasă
Articolul următor