Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă sesizarea deputaților Partidului politic Șor, prin care s-a solicitat controlul constituționalității hotărârii Parlamentului privind declararea vacanței unui mandat de deputat. Prin aceeași hotărâre, s-a constatat încetarea de drept a mandatului de deputat al lui Ilan Șor, transmite IPN.
Autorii consideră că Parlamentul a adoptat hotărârea contestată fără a avea vreo bază legală. De asemenea, autorii consideră că Parlamentul a aplicat în mod eronat hotărârea Curții Constituționale din 20 ianuarie 2015, în care s-a menționat că, în cazul condamnării pentru infracțiuni săvârșite cu intenție și/sau condamnării la închisoare prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, deputatul se află în stare de ineligibilitate, fiind incompatibil cu calitatea de deputat, mandatul acestuia încetând de drept. De altfel, în privința lui Ilan Șor nu a fost pronunțată vreo hotărâre irevocabilă de condamnare, decizia Curții de Apel Chișinău având doar un caracter definitiv, putând fi contestată la Curtea Supremă de Justiție.
Deputații PPȘor mai spun că, prin decizia Curții de Apel nu i-a fost aplicată interdicția de a ocupa funcții publice sau de demnitate publică. În eventualitatea în care CSJ va casa hotărârea instanței de apel, mandatul său nu va putea fi restabilit. În acest sens, autorii consideră că se încalcă dreptul de acces liber la justiție și dreptul la o cale efectivă de atac.
În hotărârea sa de a respinge sesizarea, Curtea constată că unul din motivele de ineligibilitate pentru un deputat îl constituie condamnarea la închisoare prin hotărâre judecătorească definitivă, precum și existența antecedentelor penale nestinse pentru infracțiuni comise cu intenție. Potrivit Codului Penal, antecedentele penale reprezintă o stare juridică a persoanei, ce apare din momentul rămânerii definitive a sentinței de condamnare, generând consecințe de drept nefavorabile pentru condamnat până la momentul stingerii antecedentelor penale sau reabilitării. Prin urmare, Curtea nu a putut da curs argumentelor autorilor sesizării referitoare la faptul că hotărârea contestată a fost adoptată în lipsa unei baze legale.
De asemenea, Curtea nu a putut constata aplicabilitatea principiului constituțional al prezumției nevinovăției, dat fiind faptul că Parlamentul nu s-a pronunțat cu privire la vinovăția deputatului, ci doar a luat act de decizia Curții de Apel Chișinău din 13 aprilie 2023, pronunțată în privința deputatului Ilan Șor, prin care acesta a fost recunoscut vinovat
Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.
Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 21 iunie 2017, Ilan Șor a fost condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare. La alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, Ilan Șor a fost ales în calitate de deputat în Parlament.
Ulterior, ca urmare a examinării apelurilor formulate împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 21 iunie 2017, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat pe 13 aprilie 2023, o decizie prin care politicianul fugar a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor de escrocherie și spălarea banilor în proporții deosebit de mari, fiind condamnat la pedeapsa închisorii pe un termen de 15 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Pe 27 aprilie, ca urmare a unei hotărâri adoptate de Parlament, liderul Partidului politic Șor, Ilan Șor, a rămas fără mandatul de deputat.