Curtea de Apel din Comrat a anulat, ca fiind ilegale, adaosurile la pensiile unor bătrâni, din fonduri extrabugetare finanțate de oligarhul fugar Ilan Șor

Hotărârea Comitetului Executiv al Găgăuziei privind adaosurile lunare la pensie pentru unele categorie de pensionari, din fonduri extrabugetare finanțate de oligarhul fugar Ilan Șor, a fost anulată ca fiind ilegală. Decizia a fost pronunțată pe 15 mai de Curtea de Apel Comrat, scrie NM.md

Potrivit deciziei judecătorești, Oficiul Teritorial Comrat al Cancelariei de Stat a solicitat anularea hotărârii aprobate de Comitetul Executiv privind sprijinul financiar suplimentar pentru unele categorii de pensionari din autonomia găgăuză. Completul de judecată de la Curtea de Apel Comrat, care a examinat cauza, a dat curs solicitării. Astfel, inițiativa aprobată de Comitetul Executiv a fost anulată ca fiind ilegală.

Decizia judecătorească poate fi contestată în termen de două luni la Curtea Supremă de Justiție.

Precizăm că, pe 6 octombrie, Comitetul Executiv a aprobat un „contract de sponsorizare”, privind sprijinuri financiare suplimentare pentru pensionarii din Găgăuzia, din fonduri extrabugetare. Astfel, persoanele din Găgăuzia care primesc o pensie mai mică de 3 000 de lei urmau să beneficieaze de plăți suplimentare, în valoare de 1 000 de lei, lunar.

Într-un mesaj pe rețelele de socializare, bașcanul Găgăuziei Evghenia Guțul a declarat că mijloacele financiare pentru adaosurile la pensii vor fi oferite de Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”.

Veste tristă! Scriitorul Spiridon Vangheli a plecat la ceruri, la numai o săptămână după ziua sa de naștere

Veste tristă pentru întreaga țară! Tatăl lui Guguță, scriitorul Spiridon Vangheli a plecat astăzi la ceruri, la numai o săptămână după ziua sa de naștere, informează unica.md. Marele scriitor a murit la vârsta de 92 de ani.

Vestea tristă a fost adusă de rudele scriitorului, care au scris că moștenirea sa literară va rămâne veșnic vie, iar spiritul său va continua să lumineze generațiile viitoare

La scurt timp după decesul scriitorului, Ministerul Culturii a venit cu un mesaj.

”O veste foarte tristă ne-a venit pe acest sfârșit de săptămână – Spiridon Vangheli, scriitorul cu care au crescut generații întregi de copii din Moldova, ne-a lăsat ca moștenire cărțile și eroii săi de poveste și ne-a părăsit pentru o lume mai bună.

S-a născut la 14 iunie 1932 în satul Grinăuți, Briceni, pe atunci județul Bălți din România Mare. În 1951, s-a înscris la Institutul învățătoresc din Bălți, dar deja în primăvară s-a transferat la Institutul pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău. L-a absolvit în 1955, a lucrat ca profesor de matematică în câteva școli, după care se angajează ca redactor la Editura „Cartea moldovenească”, apoi la „Lumina”.

A debutat în 1962 cu placheta de miniaturi „În țara fluturilor”, urmată de culegerile de povestiri „Soarele” (1963), „Băiețelul din Coliba Albastră” (1964), „Pe lume” (1964) ș.a. S-a afirmat ca poet, prozator și traducător, iar în anii 1970, împreună cu Grigore Vieru, a fost coautor al unui foarte cunoscut Abecedar, menit să ajute promovarea limbii române. Datorită seriei despre „Guguță”, lansată în 1967 și întinsă pe mai bine de trei decenii, a devenit unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori pentru copii din Moldova. Pentru această carte, în 1971, a primit Premiul Unional la Concursul „Cea mai bună carte pentru copii”, iar în 1974, la Rio de Janeiro, Diploma de Onoare Andersen, echivalentul unui premiu Nobel pentru literatura pentru copii, numele lui fiind înscris în Lista celor mai buni povestitori din lume.

În 1964 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor, iar 1991 – Președintele al PEN Clubului din Moldova. Pentru activitatea sa literară, a primit numeroase premii și distincții. Este Doctor Honoris Causa al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, laureat al Premiului de Stat al Moldovei și al Premiului „Ion Creangă” al Academiei Române, Scriitor al Poporului din Moldova și cavaler al „Ordinului Republicii”. În 2012 i-a fost conferit titlul de cetățean de onoare al mun. Chișinău.

A trăit o viață lungă și luminoasă, doar o săptămână în urmă celebrându-și cea de-a 92-a aniversare – și a împărtășit această lumină cu o țară întreagă. Astăzi, primii săi cititori sunt deja bunici și le citesc propriilor nepoți despre aventurile băiețelului de poveste, cu un nume la fel de neobișnuit ca și personajul său – Guguță. Iar cușma sa fermecată a ieșit demult din pagini de carte, devenind un adevărat brand de țară și simbolul care unește generații. Datorită cărților sale ușa spre fascinanta lume a copilăriei rămâne deschisă pentru noi toți, indiferent de vârsta la care îl citim.

Îi vom rămâne recunoscători pentru această moștenire valoroasă, noi și generațiile care vor veni după noi. Veșnică și luminoasă să-i fie amintirea!”, se arată în mesajul instituției.

Atenție! Municipalitatea nu recomandă scăldatul în havuzurile din Capitală

Havuzurile din Parcul „Valea Morilor”, Grădina Publică Ștefan cel Mare, Parcul Catedralei, Parcul Memorial Afgan, Parcul Șipca, Parcul Alunelul, Parcul „Valea trandafirilor”, Complexul Memoria Victimelor Deportărilor și cele două havuzuri aflate în scuarul Maria Bieșu sunt dezinfectate zilnic, informează unica.md cu referire la un comunicat al Primăriei Capitalei.

”De asemenea, în fiecare zi de luni, se adaugă substanțe chimice necesare menținerii unei concentrații neutre a apei. Concentrația ionilor de hidrogen dintr-o soluție – pH-ul – oferă informații despre aciditatea, respectiv bazicitatea soluției respective. Apa are o concentrație neutră situată în jurul valorii 7.

Pentru specialiștii întreprinderii municipale „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, lucrările de mentenanță și întreținere a havuzurilor din capitală sunt o permanență – pe vreme rece, au avut loc activități de conservare, iar în timpul sezonului estival sunt executate lucrări săptămânale de curățare și profilaxie.

Totodată, nu se recomandă scăldatul în havuzuri – apa vine din sistemul centralizat de alimentare cu apă al orașului și are temperaturi de doar până la zece grade Celsius. Expunerea îndelungată la apă cu temperatură scăzută poate cauza anumite afecțiuni, în special la copii. Părinții ori supraveghetorii acestora, în timpul jocurilor, trebuie să dea dovadă de precauție.

În același timp, Primăria municipiului Chișinău solicită locuitorilor și oaspeților capitalei să respecte efortul cotidian al lucrătorilor întreprinderii municipale, să păstreze curățenia în jurul havuzurilor și să nu distrugă bunurile ori echipamentele cu care acestea sunt dotate.”, anunță municipalitatea

Cine este tânăra interpretă de la noi care a purtat de două ori roba la distanță de doar câteva zile. Ce facultăți a absolvit concomitent și unde

Tânăra interpretă de la noi, Camelia Ursu, demonstrează că este nu doar talentată, dar are și alte succese cu care se poate mândri. Chiar în aceste zile, frumoasa brunetă a absolvită două facultăți în orașul Cluj-Napoca din România, unde a avut parte de două festivități la care a purtat cu mândrie roba, informează unica.md.

”2 absolviri într-o săptămână? Multumesc tuturor celor care au crezut în mine!”, scrie artista într-o postare pe Facebook.

Camelia a încheiat studiile la Academia Națională de Muzică ”Gheorghe Dima”, specializarea muzică, dar și la una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România – Universitatea Babeș-Bolyai, specializarea publicitate.

Tânăra a recunoscut că a costat-o multe sacrificii, dar este fericită că le-a finalizat cu succes.

”Am făcut-o și pe asta! Mulțumesc, Cluj, pentru toate oportunitățile pe care mi le-ai scos în calea mea! Mulțumesc tuturor dascălilor și colegilor alături de care am stat la bordul acestei “croaziere” pline de experiențe și provocări.”, a scris Camelia Ursu.

Artista a fost scăldată în felicitări pe rețelele de socializare și a dezvăluit că își va urma calea pe ambele domenii:

”Muzica a fost dintotdeauna pasiunea mea cea mare, dar întrucât, ca și în orice domeniu, a fost nevoie să mă promovez, am decis să fac cele mai bune studii pentru a mă ajuta pe mine. Sunt solistă în formația 7 Coline din Iași de ceva timp, dar pentru că am fost solicitată și pe partea de marketing de unele companii, iar munca mea a fost apreciată, am îndrăgit acest domeniu, în care intenționez să cresc și mai mult.”, a spus artista pentru unica.md.

Tot zilele acestea, frumoasa artistă și-a bucurat admiratorii cu o nouă lansare, ca un trofeu la finalizarea studiilor. Camelia a surprins cu o piesă, cu tot cu videoclip, plină de emoție, intitulată ”Lasă-mă”, care în doar câteva zile a adunat peste 11 mii de vizionări.

Vă invităm să ascultați melodia Cameliei, iar dacă veți considera că merită o șansă, nu ezitați să lăsați o apreciere sau un comentariu.

Camelia Ursu este o tânără interpretă de la noi, care s-a făcut cunoscută publicului datorită pieselor pe care și le scrie singură. Prima melodie cu care s-a lansat, ”Filmul tău”, a fost semnată, atât versurile, cât și melodia, chiar de ea, iar la piesă ”Lasă-mă”, melodia a fost scrisă tot de ea.

Echipa unica.md o felicită pe Camelia și îi urează multă admirație din partea publicului, dar și inspirație pentru noi producții la fel de frumoase.

Un ofițer din cadrul Serviciului de Protecție și Pază de Stat s-a stins din viață. Colegii sunt îndurerați
Articolul anterior
Uleiul de armurariu face minuni la ficat
Articolul următor