Oleg Jdanov, expert militar și colonel în rezervă al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că nici măcar sistemele NASAMS pe care Ucraina le va primi de la Statele Unite nu vor garanta o protecție adecvată împotriva rachetelor rusești, însă eficiența apărării aeriene va crește după sosirea lor.
Foto: ziare.com
„Atacul cu rachete va continua până când ne vom consolida apărarea antiaeriană cu apărarea antirachetă”, a spus el, transmite ziare.com.
Problema este că rachetele de croazieră rusești sunt, de fapt, avioane fără pilot. Ele pot zbura jos cu un curs de acțiune prestabilit.
„Datorită faptului că zboară la o altitudine joasă, intră în zona moartă a radarului nostru. Radarul nu le vede… În plus, stația radar este proiectată pentru rectitudinea mișcării rachetei… Este imposibil de ghicit când se va întoarce racheta și unde”, notează expertul militar.
El a mai remarcat că, cel mai probabil, rușii au rămas puține rachete de tip Kalibr, dar au alte modele „extrem de precise” – Kh-55, Kh-101, Kh-32, Onyx.
„Numărarea rachetelor este ultimul lucru. Trebuie să ducem negocieri și trebuie să grăbim livrarea sistemelor antirachetă către noi”, este încrezător Jdanov.
Primele sisteme de rachete de lansare multiplă (MLRS) M270 au ajuns vineri în Ucraina, întărind arsenalul de artilerie cu rază lungă furnizat de Occident.
„Primele MLRS M270 au sosit. Vor fi o bună companie pentru HIMARS pe câmpul de luptă”, a scris pe rețelele sociale ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov.
La începutul lunii iunie, consilierul prezidențial Alexei Arestovici susținea că Ucraina are nevoie de 60 de lansatoare de rachete multiple – mult mai multe decât numărul promis până acum de Regatul Unit și SUA – pentru a avea șansa de a învinge Rusia.
La acel moment, Marea Britanie a anunțat că va furniza sisteme de rachete de lansare multiplă M270 fabricate în SUA Ucrainei în câteva săptămâni, la câteva zile după ce SUA au declarat că vor dona patru lansatoare multiple de rachete de mare precizie HIMARS.
Arestovici a spus că Ucraina are nevoie de mult mai multe sisteme de lansare multiplă de (MLRS), care au o rază de acțiune mult mai mare decât cele din arsenalul existent al țării.
„Dacă obținem 60 dintre aceste sisteme, atunci rușii își vor pierde orice capacitate de a avansa oriunde, vor fi opriți pe loc. Dacă ajungem la 40, ei vor avansa, deși foarte încet, cu pierderi grele; cu 20 vor continua să avanseze cu un număr de victime mult mai mare decât acum”, a spus el.
Armata americană are 363 de lansatoare HIMARS și 225 de lansatoare de rachete M270, iar Marina Americană alte 47, potrivit Institutului Internațional de Studii Strategice, în timp ce Marea Britanie are 35 din versiunea sa de M270, ceea ce indică o capacitate de a furniza mai multe Ucrainei.
Rusia a spus în repetate rânduri că își va intensifica ofensiva în Ucraina dacă rachetele cu rază mai lungă de acțiune vor fi livrate.