De ce trebuie schimbată măsurarea gazului în kilowaţi. Explicația furnizorului

Furnizorul central de energie din Moldova, Energocom, a răspuns numeroaselor întrebări ale consumatorilor cu privire la iniţiativa de a trece la sistemul european de contorizare a gazelor naturale şi a explicat de ce acest combustibil ar trebui măsurat în kilowaţi/megawaţi-oră, dar nu aşa cum se procedează acum, în metri cubi, scrie Infotag.

Specialiştii companiei au remarcat că măsurarea gazelor în unităţi energetice este o practică paneuropeană care este folosită în Europa de mult timp şi permite o contabilizare mai precisă a gazelor naturale consumate, întrucât cantitatea acestuia pe metru cub poate varia. Acest factor depinde atât de temperatura gazului natural, cât şi de presiune.

„Schimbarea este necesară, pentru că în trecut Republica Moldova achiziţiona gazele doar din Federaţia Rusă, iar în prezent SA Energocom face un mix de gaze, procurate din diferite surse. Pentru că anterior se punea accent pe unitatea volumetrică, iar acum se iau în calcul şi puterea calorica a gazului, sau şi parametru de calitate. Calitatea poate varia în funcţie de zona de provenienţă”, motivează experţii.

Potrivit lor, platformele operatorilor sistemului de transport din UE utilizează doar unitatea de măsură kWh pentru gaze (când merg în rezerve strategice sau tranzitează prin republică).

Energocom a menţionat că legislaţia moldovenească prevede această unitate de măsură încă din 2019. Până în prezent, cadrul legal nu a fost respectat, deşi operatorii locali de transport măsoară zilnic compoziţia gazelor importate.

De ce sărbătoresc catolicii şi ortodocşii Paştele pe aceeași dată în acest an?

În 2025, Paștele Ortodox și Paștele Catolic, la fel ca și Floriile, pică în aceeași zi. Ultima oară când ortodocșii și catolicii au sărbătorit Paștele în aceeași zi a fost în 2017.

Paștele ortodox și cel catolic se sărbătoresc, de obicei, în zile diferite din cauza diferențelor dintre calendarele pe care le folosesc cele două Biserici și a modalităților de calcul ale datei Paștelui.

De ce ortodocșii și catolicii serbează Paștele la date diferite, în general

În timp ce Biserica Catolică folosește calendarul gregorian, introdus în 1582 de Papa Grigore al XIII-lea, pentru a corecta erorile acumulate în calendarul iulian (folosit anterior), Biserica Ortodoxă se ghidează în continuare după calendarul iulian, mai bine spus după o variantă revizuită a acestuia, care este cu aproximativ 13 zile în urma calendarului gregorian.

Data Paștelui este stabilită în funcție de echinocțiul de primăvară ca fiind prima duminică după prima lună plină. În Biserica Catolică, echinocțiul de primăvară este fixat pe 21 martie (conform calendarului gregorian). În Biserica Ortodoxă, echinocțiul de primăvară este calculat tot pe 21 martie, dar conform calendarului iulian, ceea ce corespunde cu data de 3 aprilie în calendarul gregorian.

O altă diferență este că, în tradiția ortodoxă, Paștele nu poate fi sărbătorit înainte sau în același timp cu Paștele evreiesc (Pesah), în timp ce Biserica Catolică nu ține cont de această regulă.

Aceste discrepanțe duc la date diferite pentru Paștele catolic și cel ortodox, deși uneori, cele două sărbători pot coincide. Așa cum se va întâmpla acest an, în 2025.

Halterofilul Danu Secrieru a devenit vicecampion european

Performanță uluitoare a halterofilului moldovean Danu Secrieru. Sportivul de numai 17 ani a cucerit 3 medalii la Campionatele Europene de seniori, competiție ce se desfășoară la „Chișinău Arena” din capitala Republicii Moldova.

Danu Secrieru a concurat în categoria de greutate de până la 55 de kilograme. Sportivul originar din Ungheni s-a clasat pe locul 3 în primul concurs, la stilul „smuls”, cucerind medalia de bronz. Cel mai bun rezultat al său a fost 110 kilograme. Medalia de aur i-a revenit turcului Harun Algul, iar cea de argint a fost adjudecată de românul Cristian Marian Luca.

Danu a făcut senzație și în cel de-al doilea exercițiu, stilul „aruncat”. Moldoveanul a fost în cărți pentru a cuceri medalia de aur, însă nu a putut ține pasul cu bulgarul Angel Rusev. Cel mai bun rezultat a lui Secrieru a fost 135 de kilograme, iar Rusev a ridicat deasupra capului 141 de kilograme.

Pe locul 3 la stilul „aruncat” s-a clasat georgianul Ramini Șamilișvili. Cu un total de 245 de kilograme, Danu Secrieru s-a clasat pe locul 2 în clasamentul general. Campion european absolut a devenit Angel Rusev, care a totalizat 246 de kilograme. Podiumul a fost completat de Ramini Șamilișvili. Cei 5 medaliați au fost premiați de legendarul Tudor Casapu, campion olimpic în 1992 la Barcelona.

Danu Secrieru a avut rezultate senzaționale la nivel de juniori, iar acum a impresionat și la seniori.

16.600 de lei adunați la atelierul de lumânări organizat de CCF

13 femei s-au reunit la atelierul de lumânări decorative, organizat de Elena Băncilă și prietenele sale. Evenimentul a avut loc la Kasandruta, un spațiu cald și plin de lumină, și a fost susținut cu generozitate de Inga Taran, fondatoarea NICALIN decor.

Participantele au învățat să creeze lumânări decorative unice, într-un atelier în care fiecare gest de dăruire a contat, iar din energia și solidaritatea lor s-au adunat 16 600 de lei, sumă care va fi direcționată integral către CCF Moldova, pentru sprijinirea copiilor din familii aflate în dificultate.

„Am visat la acest moment și iată că s-a întâmplat. Fiecare lumânare creată azi a fost mai mult decât un obiect – a fost o rază de speranță. Mă emoționează profund să văd câtă bunătate există în jurul nostru când ne unim pentru o cauză frumoasă”, a declarat Elena Băncilă, inițiatoarea evenimentului.

Participantele au plecat nu doar cu câte o lumânare realizată de ele, ci și cu un sentiment profund de împlinire și recunoștință. Evenimentul a demonstrat, încă o dată, că atunci când femeile se unesc pentru o cauză, se pot aprinde adevărate flăcări de speranță.

Felicitări CCF pentru așa eveniment frumos!

ULTIMA ORĂ! Spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis temporar
Articolul anterior
Vox populi: Majoritatea moldovenilor regretă plecarea Nataliei Gavrilița!
Articolul următor
Close menu