De ce Vladimir Putin încă nu s-a vaccinat împotriva Covid-19, deşi Rusia are deja un vaccin

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a explicat de ce Vladimir Putin încă nu a fost vaccinat împotriva noului coronavirus, deşi Federaţia Rusă se laudă că a elaborat un vaccin eficient, numit „Sputnik V”.

separator

Dmitri Peskov a afirmat că statutul de şef de stat face imposibilă participarea lui Vladimir Putin în calitate de voluntar la procesul de vaccinare, scrie presa rusă, conform adevarul.ro.

Mai mult, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a precizat că preşedintele Federaţiei Ruse nu poate folosi un vaccin care încă nu a fost certificat, dând de înţeles că statutul de preşedinte nu permite acest lucru.

„Acum se vor încheia toate procedurile. Şi dacă va fi cazul, el vă va anunţa”, a mai spus Peskov.

Vaccinul rusesc „Sputnik V“’ va fi de câteva ori mai ieftin decât cele produse de companiile Pfizer şi Moderna şi va putea fi transportat începând din luna februarie la temperaturi cuprinse între 2 şi 8 grade Celsius, a declarat Kiril Dmitriev, şeful fondului statal (Fondul de Investiţii Directe al Rusiei – FIDR) însărcinat cu vânzarea şi distribuţia vaccinului. Ungaria a anunţat că va testa vaccinul rusesc anti-COVID-19.

Rusia susţine că vaccinul Sputnik V, aflat în faza a treia a testelor clinice, are o eficacitate de 92%.

Moscova nu a prezentat deocamdată vreo documentaţie ştiinţifică despre acest vaccin, dar cei care l-au conceput au promis că cercetarea va fi publicată curând ”într-una dintre principalele reviste medicale din lume” şi va putea fi evaluată de alţi experţi.

Sputnik-V a fost deja administrat în Rusia personalului medical şi altor persoane din grupele de mare risc, în ciuda faptului că nu a trecut prin teste clinice avansate. Nu a fost evaluat încă de Agenţia Europeană a Medicamentului, principala instituţie de certificare a tratamentelor din Uniunea Europeană.

Tiraspolul dă asigurări că nu va împiedica desfășurarea alegerilor

În cadrul ședinței Comisiei Unificate de Control (CUC) de la Bender, din 31 octombrie, a fost audiat raportul Comandamentului Militar Întrunit privind situația în Zona de Securitate pentru săptămâna trecută, scrie Știri.md.

Totodată, pe fondul turului II al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, delegația R. Moldova a subliniat importanța asigurării unui climat de siguranță și libertate de circulație pentru cetățeni și funcționarii electorali.

Delegația din Tiraspol a apreciat organizarea măsurilor de ordine publică din primul tur, desfășurat pe data de 20 octombrie, și și-a exprimat deschiderea pentru menținerea stabilității în ziua de 3 noiembrie.

Astfel, Inspectoratul General al Poliției va coordona măsurile de ordine publică în localitățile din Zona de Securitate unde vor activa secții de votare, pentru a preveni orice incident care ar putea afecta procesul electoral.

Amintim că pe data de 3 noiembrie urmează să se desfășoare cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. În cadrul său vor concura actuala președintă a Republicii Moldova, Maia Sandu, și candidatul Partidului Socialiștilor, Alexandr Stoianoglo. Menționăm că, în primul tur de scrutin, Maia Sandu a luat 42,49% din voturi, iar Alexandr Stoianoglo – 25,95%.

ULTIMA ORĂ! Moldova, mai aproape de UE: CC a validat referendumul

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a validat rezultatele referendumului din 20 octombrie, în cadrul căruia cetățenii s-au pronunțat asupra aderării țării la Uniunea Europeană, scrie Știri.md.

Potrivit deciziei Curții, referendumul a respectat toate cerințele legale și constituționale, iar rezultatele exprimate de cetățeni vor putea fi utilizate ca bază juridică pentru următorii pași în procesul de integrare europeană.

Referendumul a fost organizat în urma unei decizii a Parlamentului, iar potrivit datelor CEC, după procesarea proceselor-verbale din cadrul referendumului republican constituțional, 50,46 la sută dintre alegători au votat pentru modificarea Constituției în vederea aderării la UE, iar împotrivă – 49,54% dintre cetățenii cu drept de vot.

Hotărârea Înaltei Curți urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, iar din data publicării va intra în vigoare și proiectul de modificare a Constituției, supus votului la referendum, care prevede introducerea unui nou titlu în Legea Supremă cu privire la integrarea în Uniunea Europeană.

Explozie într-un apartament din Capitală în urma unei scurgeri de gaz

Un bărbat a suferit arsuri în urma unei explozii provocată de o scurgere de gaz de la un aragaz, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Cazul a fost înregistrat în amiaza zilei de 31 octombrie 2024 într-un apartament de pe strada Independenței 10/1 din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:15. La fața locului au fost îndreptate trei echipe de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că în urma exploziei, incendiu în locuință nu s-a produs. Pompierii au evacuat din interiorul bucătăriei două persoane, o femeie în vârstă de 88 de ani, care nu a avut de suferit și un bărbat în vârstă de 84 de ani, care a primit diverse arsuri pe suprafața corpului. Ulterior acesta a fost preluat de echipajul de medici și transportat la spital pentru îngrijiri de rigoare.

Toate circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite de specialiști.

IGSU îndeamnă cetățenii să verifice periodic funcționalitatea echipamentelor și tehnicii de uz casnic și să respecte măsurile de siguranță în vederea prevenirii situațiilor de risc. În caz de situații excepționale oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul de urgență 112.

Deputat german: ,,Toate uşile sunt deschise pentru preşedintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu”
Articolul anterior
Virusul Covid-19 a lăsat un copil fără mamă. Istoria Sabinei Drăguțan, care activa în calitate de felcer
Articolul următor