De ce vrea Putin ca Europa să plătească în ruble gazele. Va submina euro și dolarul această măsură?

Obiectivul lui Vladimir Putin este de a forța companiile europene să facă tranzacţii cu Banca Centrală a Rusiei, aflată sub sancţiuni, scrie Financial Times.

Vladimir Putina dat joi Europei un nou ultimatum: plata în ruble sau rămâneţi fără gaz. Președintele rus a semnat un decret prin care națiunile considerate ”neprietenoase” trebuie să plătească livrările de gaze în ruble începând din luna aprilie, folosind un cont deschis în moneda națională rusă la Gazprombank. În caz contrar, Moscova amenință că va opri livrările.

Este o răzbunare pe sancțiunile occidentale care blochează accesul Rusiei la jumătate din rezervele valutare ale țării. Putin vrea de fapt să forțeze Occidentul să-și încalce propriile reguli. Vestul va fi nevoit să interacționeze cu Banca Centrală a Rusiei și cu sistemul bancar rus.

De ce vrea Rusia să fie plătită în ruble?

Practic, pentru Moscova nu este nicio diferență. Livrările de gaze ale Rusiei către Europa, estimate la 350 de milioane de dolari pe zi de către consultantul energetic ICIS –  subminează oricum grav efectul sancțiunilor occidentale aplicate ca răspuns la invadarea Ucrainei pe 24 februarie, indiferent de modul în care sunt făcute achizițiile. Indiferent dacă Occidentul plătește gazul rusesc în euro sau ruble, Moscova câștigă o rezervă de valută străină, care este utilă pentru plata importurilor sau pentru susținerea rublei.

Companiile europene cumpără gazul direct în euro, situație în care Rusia insistă deja ca toți exportatorii să convertească 80% din venituri în ruble sau toți banii sunt convertiți mai întâi folosind cel mai probabil Banca Centrală Rusă, care este sancționată într-o anumită măsură. Impactul principal este politic.

„Arătându-și sprijinul pentru Ucraina, Occidentul și-a intensificat sancțiunile împotriva Rusiei. Iar Rusia va accepta în curând doar plăți în ruble pentru gaze naturale, care pot fi realizate doar prin intermediul Băncii Centrale Ruse sancționate”, a sintetizat Bas van Geffen, de la Rabobank. „Acest lucru fie va forța Occidentul să-și evite propriile sancțiuni, fie va marca efectiv sfârșitul livrărilor de gaz rusesc către Europa”. Dintr-o dată, Moscova are intrumente de presiune. A reușit să exploateze portița din sancțiunile impuse Băncii Centrale Ruse, pentru că exporturile de energie nu au fost sancționate. Putin a descris această mișcare drept un pas pentru ”întărirea” suveranității ruse.

„Aceasta este o problemă politică, nu comercială și pare a fi concepută pentru a muta companiilor europene o parte din problemele cauzate de sancțiuni Băncii Centrale Ruse și pentru a submina parțial aceste restricții”, a declarat Ron Smith, analist la BCS.

Va submina aceasta decizie dolarul și euro în comerțul global?

Unul dintre motivele pentru care țările din întreaga lume (inclusiv Rusia) dețin sute de miliarde de dolari în rezervele băncii centrale sau ale fondurilor suverane este pentru că dolarul este moneda standard în comerțul global și pe piețele globale. În situație de criză, când guvernele trebuie să susțină o monedă sau să ramburseze datoria, este esențial în special pentru țările de pe piețele emergente să dețină o rezervă în dolari, euro sau alte câteva monede globale.

Însă așa cum a explicat Goldman Sachs în această săptămână: ”Dacă investitorii străini vor deveni mai reticenți în a deține obligațiuni de stat americane –  din cauza unor schimbări structurale în comerțul mondial cu mărfuri, spre exemplu –  rezultatul ar putea fi o depreciere a dolarului și/sau o rată reală a dobânzii mai mare pentru a preveni sau a încetini deprecierea dolarului.” Același lucru este valabil și pentru zona euro.

Rusia vrea să contracareze sancțiunile occidentale care au izolat țara de sistemul financiar al dolarului și al euro.Țările neprietenoase sau ostile la adresa SUA sau UE i-ar putea urma exemplul și ar putea fi tentate să investească fondurile strânse pentru situații de criză în monedele unor țări cu care sunt mai aliniate geopolitic. „Frecvența tot mai mare cu care SUA au folosit sancțiunile financiare ca instrument de politică externă creează, fără îndoială, un stimulent pentru țările terțe să se diversifice și să renunțe la ceea ce consideră o dependență excesivă de comerțul în dolari”, a adăugat Goldman Sachs.

Când și cum va avea loc trecerea la plata în ruble?

În decretul anunțat joi, Kremlinul a spus că țărilor considerate ostile Rusiei li se va cere să deschidă un cont atât în ​​valută, cât și în ruble la Gazprombank, care a fost sancționată de Marea Britanie, dar nu și de SUA și UE, deoarece este un jucător important în comerțul cu gaze. Putin a dat Băncii Centrale Ruse, autorităților vamale și guvernului 10 zile pentru a implementa noul sistem. De asemenea, rușii iau în considerare o schimbare similară a plăților și pentru alte mărfuri, cum ar fi petrolul, metalele și îngrășămintele. Analiștii spun că Europa poate plăti în siguranță în euro pentru încă o lună, deoarece plățile pentru livrările de gaze din luna aprilie se fac în luna mai.

Ce spun contractele și clienții?

Țările UE resping măsura. Contractele de livrare, care sunt în euro și dolari, vor „rămâne așa”, a spus cancelarul german Olaf Scholz. Europenii se pregătesc pentru întreruperea furnizării de gaze rusești. Germania și-a avertizat industria că ar putea fi nevoită să raționalizeze gazul. Gazprom are dreptul de a renegocia termenii contractelor o dată la trei ani, potrivit analiștilor. Dar schimbarea cu forța a monedei de plată în contractele deja existente este controversată. În cazul în care cele două părți nu pot ajunge la un acord, problema se mută la Curtea de Arbitraj de la Stockholm. Gazprom are zeci de contracte diferite pe care ar trebui să le renegocieze, iar revizuirea lor ar fi un proces lung.

„Dacă există o dispută majoră în baza unui contract de export de gaze al Gazprom, gazul trebuie să fie livrat în continuare până când problema va fi rezolvată la Curtea de Arbitraj de la Stockholm”, a declarat Morten Frisch, un negociator pentru contractele de gaze.

Va înceta Rusia să furnizeze gaze Europei?

O oprire a gazelor ar însemna pierderi de venit pentru Gazprom și statul rus. Teoretic, Rusia ar putea opri livrările către Europa aproape imediat, fără prea multe dificultăți operaționale. „Zăcămintele de gaz, spre deosebire de cele petroliere, sunt relativ ușor de oprit și pornit fără a le afecta”, a explicat Smith de la BCS. Un volum limitat de gaz ar putea fi redirecționat către alte zone precum Asia Centrală sau Turcia. Cel mai probabil Rusia ar depozita o parte din producția de gaze. Vasta rețea a Rusiei de mii de kilometri de conducte poate fi folosită și ca un sistem de depozitare iar zăcămintele mai vechi ar putea fi închise.

Capacitatea de stocare internă a Rusiei este însă limitată, mai puțin de jumătate din ceea ce exportă anual către Europa. Asta înseamnă că Gazprom ar umple depozitele în patru luni și jumătate, față de 7 luni în mod normal, dacă nu ar exista exporturi către UE, a explicat Tom Marzec-Manser de la ICIS. Când depozitele sunt pline, Gazprom trebuie să oprească pomparea gazului, deoarece redirecționarea fluxului prin conducte către alte piețe nu este ușor de implementat. Nu există gazoducte care să lege Siberia de Vest – de unde Gazprom pompează gaz în Europa – și China. Finalizarea unei conducte cu o capacitate de 50 de miliarde de metri cubi pe an și care leagă Rusia de China prin Mongolia ar dura aproximativ trei – patru ani, a spus Smith.

Audieri în Parlament, după majorarea tarifului la gazele naturale

Parlamentul organizează în acest moment o ședință publică privind majorarea tarifului la gazele naturale și impactul acesteia asupra consumatorilor și economiei naționale, organizată de Comisia economie, buget și finanțe, scrie unimedia.info.

12:00 Ministrului Energiei, Victor Parlicov susține că „din luna iunie s-au adresat după sprijin, inclusiv către România, iar discuțiile s-au transferat la nivel de prim-miniștri. Acum cred că mai bine, mai corect va spune domnul prim-ministru, când s-au terminat”.

11:30 Parlicov a fost întrebat dacă Republica Moldova este independentă de gazul lui Putin.

„Dacă vorbim de malul drept, da, iar dacă vorbim despre malul stang, atunci el nu are alterntivă”, a declarat Parlicov.

10:25 Directorul Moldovagaz, Vadim Ceban a anunță că „80% din volumenele necesare pentru sezonul de iarnă, sunt asigurate”.

10:19 Alexei Taran, director ANRE este audiat în aceste clipe. 

„În cazul în care nu se intervenea urgent și prompt, riscam să avem o acumulare de devieri sau de deficit tarifar. Un alt risc la care am fi supus consumatorii ar fi fost intrarea în lunile de iarnă, cu un volum mare de consum, iar orice diferență per metru cub la prețul de achiziție urma să crească exponențial. 

La sfârșitul lunii decembrie, urma să avem aproximativ 600 de milioane de lei devieri negative. Astfel s-a impus necesitatea intervenției urgente pentru a opri această acumulare. ANRE a solicitat furnizorului să intervină și să ajusteze prețul la gazele naturale”, a declarat Alexei Taran.

10:10 Are loc audierea Ministrului Energiei, Victor Parlicov.

„Ministerul Energiei nu se ocupă cu cumpărarea și vinderea gazelor, de asta se ocupă companiile specializate. Ministerul doar monitorizează piața și face recomandări, după care Guvernul face demersurile necesare pemtru a deschide oportunitățile pe piață”

10:05 Ședința a început. În cadrul ședinței vor fi audiate 4 instituții.

Edilul Capitalei Ion Ceban a anunțat că juriștii urmează să depună un denunț pentru iniţierea urmăririi penale după majorarea tarifului la gaz. „În asemenea hal nu mai pot continua lucrurile. Guvernarea PAS, care generează oamenilor doar probleme, trebuie să demisioneze şi să fie anunţate alegeri anticipate”, a declarat Ion Ceban.

Pensia minimă va crește pentru persoanele care au un stagiu complet de cotizare de 40 de ani

Cuantumul pensiei minime pentru limita de vârstă va crește până la 3 300 de lei, de la 1 mai 2025, pentru persoanele care au un stagiu complet de cotizare de 40 de ani la momentul stabilirii pensiei. Prevederi în acest sens se conțin în proiectul legii bugetului de stat pentru anul viitor, transmite IPN.

Conform proiectului, va mai fi majorat, de la 20 000 de lei până la 21 350 de lei, cuantumul indemnizației unice la nașterea copilului, în corelare cu valoarea monetară a coșului minim de bunuri necesare la naștere.

Totodată, documentul include perioada concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului, în vechimea în muncă specială, pentru militarii prin contract.

Se mai preconizează să fie majorat cu 250 de lei cuantumul alocației lunare de stat pentru victimele reabilitate ale represiunilor politice din perioada anilor 1917-1990.

În proiect este prevăzută și suma de 1445,2 milioane de lei pentru acordarea compensațiilor la energie, sub formă de plată monetară, conform unui nou mecanism de acordare a compensațiilor pentru consum de energie.

Accident tragic la Taraclia: un șofer a murit pe loc

Aseară, în jurul orei 21:15, poliția din Taraclia a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe traseul M-3, în apropierea satului Aluatu, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Conform informațiilor preliminare, un camion condus de un bărbat de 52 de ani a tamponat un pieton care traversa strada neregulamentar, în loc neiluminat.

În urma impactului, bărbatul de 60 de ani a decedat pe loc.
Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Stimați șoferi și pietoni, venim repetat cu apel la responsabilitate și atenție.

Frații unui muncitor român mort în Italia despăgubiți cu sute de mii de euro. Petru avea numai 35 de ani
Articolul anterior
Orori de neimaginat: Asistent medical, acuzat că a violat o pacientă care se recupera după o operaţie pe cord, într-un spital din Australia
Articolul următor