Declarație-șoc a lui Trump, despre negocierile cu Putin: „Da, se discută despre împărțiri teritoriale, etcetera, etcetera”

Președintele SUA, Donald Trump, a recunoscut vineri seara, în cadrului unui briefing de presă ținut la Casa Albă, că, în cadrul negocierilor SUA-Rusia referitoare la un acord de pace în Ucraina se discută despre „împărțiri teritoriale”, informează CNN.

Trump a declarat că, în opinia sa, o încetare completă a focului în conflictul ruso-ucrainean va avea loc, foarte probabil, „extrem de curând”.

„O să avem un contract, iar acest contract se negociază în acest moment”, a spus Trump. „E un contract referitor la împărțiri teritoriale, etcetera, etcetera, care se negociază chiar în timp ce vorbim”, a declarat președintele SUA. În cadrul briefingului de presă,

Trump a fost întrebat dacă va impune noi sancțiuni Rusiei, în condițiile în care armata rusă a continuat să bombardeze masiv infrastructura Ucrainei, în ciuda promisiunii făcute de Putin referitoare la încheierea unui armistițiu de 30 de zile în acest sens. „Ei bine, se bat unii cu alții”, a fost răspunsul lui Trump.

Rusia a anexat ilegal Crimeea în 2014. De asemenea, în toamna lui 2022, după declanșarea invaziei terestre în Ucraina, Rusia a anexat ilegal și alte patru teritorii ucrainene: regiunile Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson. În prezent, aceste regiuni sunt toate traversate de linia frontului și sunt toate parțial sau aproape în întregime aflate sub controlul armatei ruse.

Până acum, oficialii ucraineni au considerat recunoașterea acestor regiuni de către Rusia drept „o linie roșie” pe care Kievul nu are de gând să o treacă.

Donald Trump a avut marți, 18 martie, o convorbire telefonică cu Vladimir Putin, în urma căreia, Casa Albă a comunicat că Rusia a fost de acord să oprească atacurile asupra infrastructurii civile și energetice ucrainene.

În schimb, Kremlinul a comunicat că Rusia a fost de acord asupra unui armistițiu doar în privința atacurilor asupra infrastructurii energetice.

O zi mai târziu, Trump a vorbit cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și i-a promis ajutor în privința furnizării de sisteme antiaeriene necesare Ucrainei.

Tânăr răpit, pe strada Trandafirilor din Capitală, pentru o datorie falsă: Patru suspecți reținuți, printre care și o minoră

Un tânăr de 22 de ani a fost răpit, pe strada Trandafirilor din capitală, și ținut captiv de patru persoane, printre care și o minoră, în urma unei dispute legate de o datorie. Acesta a fost eliberată după intervenția poliției, transmite IPN.

Potrivit informațiilor premilinare, tânărul se afla împreună cu prietena sa când a fost atacat de un grup de patru indivizi cu vârste între 17 și 24 de ani, originari din Chișinău, Ialoveni și Criuleni.

Suspecții au agresat tânărul și l-au forțat să urce într-un automobil, plecând apoi într-o direcție necunoscută. La scurt timp, prietena victimei a primit un mesaj prin care i se cerea suma de 450 de euro pentru eliberarea acestuia.

În urma operațiunii desfășurate de ofițerii Inspectoratului Botanica, cu sprijinul Direcției de poliție Chișinău și al polițiștilor de patrulare, suspecții au fost localizați și reținuți. Victima a fost găsită la domiciliul unuia dintre agresori.

În cadrul anchetei, suspecții și-au recunoscut faptele, explicând că l-au răpit pe tânăr pentru a-și recupera o datorie. Aceștia au fost plasați în arest pentru 72 de ore, în timp ce minora este cercetată în stare de libertate.

Conform legislației în vigoare, persoanele găsite vinovate de șantaj și răpire riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 13 ani.

Moldovenii pot declara online coletele cu o valoare mai mare de 150 de euro

De astăzi, persoanele fizice vor putea declara online bunurile recepționate prin trimiteri poștale internaționale, pentru care trebuie achitate drepturile de import. Este vorba despre coletele cu o valoare mai mare de 150 de euro, dar care nu depășesc 1.000 de euro. Noua soluție digitală, disponibilă pe Portalul Public al Serviciului Vamal, va simplifica procesul de declarare, eliminând necesitatea apelării la serviciile de brokeraj și a deplasării la birourile/posturile vamale, scrie omniapres.md.

Prin intermediul acestei platforme, utilizatorii vor putea completa și transmite declarația vamală în mod direct, având la dispoziție instrucțiuni clare privind informațiile necesare. Persoana care completează declarația este responsabilă pentru corectitudinea datelor introduse și răspunde pentru eventualele erori. Totuși, declarația poate fi verificată înainte de a fi transmisă și înregistrată în Sistemul Informațional Vamal.

După verificarea informațiilor de către funcționarul vamal și calcularea drepturilor de import, persoana va putea efectua plata acestora prin intermediul MPAY. Ulterior, după acordarea liberului de vamă, coletul va fi livrat direct la adresa indicată în momentul plasării comenzii.

„Digitalizarea este una dintre prioritățile noastre, pentru că înseamnă servicii mai rapide, mai sigure și mai accesibile pentru oameni. Lansarea acestui nou serviciu oferă mai multă transparență și comoditate, reducând timpul și efortul necesar pentru declararea bunurilor primite prin trimiteri poștale,” a declarat Alexandru Iacub, directorul Serviciului Vamal.

Un infractor căutat prin Interpol a dat bir cu fugiții din WC-ul Postului Vamal Criva

Un individ anunțat în căutare internațională a dat bir cu fugiții, după ce a vrut să intre în R.Moldova. Cazul a avut loc sâmbătă, 22 martie, în jurul orei 15:00, la Postul Vamal Criva, Briceni, scrie PulsMedia.MD.

Astfel, potrivit surselor r fi vorba despre un bărbat în vârstă de 40 de ani, originar din orașul Kolomia, Ucraina. În jurul orei 14:00, dânsul ar fi încercat să intre în R.Moldova, prin postul vamal Criva, la volanul unui microbuz de marca Volkswagen Transporter, iar în timpul controlului documentelor, polițiștii de frontieră au stabilit că acesta se afla în căutare internațională prin intermediul Interpol.

În timp ce se aștepta decizia în cazul său, la o oră după ce a ajuns în postul vamal, individul a coborât din automobil și, sub supravegherea polițiștilor de frontieră a mers la WC, însă la scurt timp acesta a ieșit și a luat-o la sănătoasa înapoi în Ucraina.

Polițiștii de frontieră moldoveni i-au alertat pe colegii acestora din Ucraina, iar fugarul a fost reținut la scurt timp de către grăniceri, pe teritoriul Ucrainei.

Dat fiind faptul că fugarul este cetățean al Ucrainei, dar și că a fost reținut pe teritoriul țării sale, în cazul său nu poate fi instituită procedura de readmisie.

Totodată, pașaportul și microbuzul individului au rămas pe teritoriul R.Moldova. Vehicolul a fost ridicat și plasat la parcarea specială din cadrul SPF Criva.

„Noaptea democrației” în Turcia. Sute de mii de oameni protestează împotriva regimului Erdogan
Articolul anterior
Geta Burlacu & Voxmen Acapella, show de milioane pe scenă. Reacția Andrei: ”Este un moment pe care eu aș plăti să-l văd”
Articolul următor
Close menu