Deși a fost instalat de aproape o lună în Parlament, sistemul de vot electronic încă le creează probleme unor deputați. Aleșii poporului încurcă butoanele când votează, ceea ce duce la apariția unor situații amuzante.
La ședința plenară de ieri, mai mulți deputați și-au exprimat greșit votul. Prima care a încurcat butoanele a fost Zinaida Greceanîi, președintele fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, transmite publika.md.
Atât ea, cât și întreaga fracțiune au fost împotriva proiectului de lege privind modificarea Codului Audiovizualului, dar la vot, Greceanîi a votat pentru. Ulterior, a solicitat să nu-i fie luat în calcul votul.
”Sunt nevoită să intervin pe procedură. La proiectul 283 din 14 octombrie 2021 colegii îmi spun că pe ecran a apărut că Greceanîi a votat pentru. Categoric nu. Categoric împotrivă. De aceea vă rog să precizați pentru rectificare, pentru stenogramă. Votul a fost împotrivă”, a declarat președinte fracțiunii BCS, Zinaida Greceanîi.
Ulterior, și deputatul PAS, Dan Perciun, a încurcat butoanele la procedura de vot a candidatului Partidului ȘOR la funcția de membru al Comisiei Electorale Centrale.
”Stimați colegi, pentru stenogramă. Rectificare, votul este împotrivă, nu este pentru. Merci”, s-a adresat deputatul PAS, Dan Perciun.