În total, ca urmare a intoxicației alimentare de la gimnaziul din Cioc-Maidan, UTA Găgăuzia, 120 de copii au fost consultați la domiciliu, iar 35 au fost internați în spital. Elevii s-au simțit rău după prânz, la școală fiind solicitată ambulanța.
Contactată de IPN, directoarea gimnaziului, Valentina Știroi, a menționat că elevii au mâncat la prânz supă, pilaf și salată din legume. Bucatele sunt pregătite în incinta instituției, iar directoarea nu cunoaște ce ar fi putut provoca intoxicația. Primul copil s-a simțit rău la a șaptea lecție, fiind preluat de ambulanță.
Constantin Ianioglo, vicedirector al Spitalului raional din Comrat, a declarat pentru IPN că 35 de copii au fost internați începând cu după-amiaza zilei de marți și până la miezul nopții. Elevii, cu vârstele cuprinse între 9 și 14 ani, prezentau simptome de intoxicație alimentară, însă deocamdată nu se cunoaște cauza. Aceștia sunt la tratament în secția de boli infecțioase, iar starea lor este satisfăcătoare.
Specialiștii de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și cei de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică au prelevat probe pentru a stabili ce a provocat intoxicația copiilor.
Îi păcăleau pe oameni și îi deposedau de bunurile persoane. Doi indivizi din Ocnița, reținuți de polițiști
Polițiștii au deconspirat activitatea unui grup infracțional suspectat în comiterea mai multor cazuri de escrocherie.
Doi bărbați de 26 și 27 de ani din orașul Otaci, raionul Ocnița având intenția dobândirii ilicite a bunurilor altor persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere au însușit sume mari de bani de la mai mulți locuitori din nordul țării.
Prejudiciul cauzat până la acest moment a fost estimat la peste 25 000 de lei.
Unul dintre cazuri a fost înregistrat la 23 martie curent, când o femeie de 77 de ani a sesizat poliția din Bălți comunicând că, doi bărbați au intrat în gospodăria ei, unde sub pretextul că ar intenționa sa-i vândă mărfuri de uz casnic, au determinat-o pe aceasta să procure mai multe bunuri cu prețuri exagerate, cauzându-i un prejudiciu material de peste 10 000 de lei.
În timpul investigării cazului, polițiștii din Bălți au descoperit și alte cazuri similare în care cei doi bărbați, prin aceeași metodă de inducere în eroare estorcau bani de la persoane în etate, locuitori ai raioanelor din nordul țării. Suspecții se deplasau prin localități cu un automobil de marca Mercedes, identificau victimele vârstnice și ulterior printr-o schemă pregătită din timp însușeau de la ei mijloace bănești.
În toate cazurile au fost pornite cauze penale în cadrul cărora urmează a fi efectuate acțiuni procesuale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, acumularea materialului probatoriu și identificarea altor persoane implicate.
Conform legii penale, pentru escrocherie, persoanele vinovate riscă pedeapsă cu închisoare de până la 5 ani.
În acest context, Poliția îndeamnă cetățenii să fie prudenți și să nu permită accesul în curte sau locuință a persoanelor străine, care oferă diverse bunuri spre vânzare sau se angajează să facă lucrări ori reparații.
Aceștia vă pot înșela sau pot sustrage bunuri din gospodăria dumneavoastră!
Andreea Marin, despre copiii pe care i-a adoptat la distanță. De ce nu mai păstrează legătura cu ei
Andreea Marin a vorbit despre cei doi copii pe care i-a adoptat la distanță, în urmă cu mai mulți ani. Ambasador Național pentru UNICEF în România, fosta realizatoare TV a donat constant fonduri pentru educația unui băiețel din China și a unei fetițe din Kenya, scrie unica.ro.
Invitată la o emisiune unica.ro, Andreea Marin a făcut dezvăluiri neștiute despre implicarea în viețile celor doi copii pe care i-a adoptat la distanță. În prezent, nu mai ține legătura cu ei și a explicat și de ce.
Andreea Marin, despre cei doi copii adoptați la distanță: „Ajutai prin donațiile tale să construiești o comunitate”
„Acum îți dai seama că sunt oameni mari, era cu mult timp în urmă. Acum nu mai păstrăm legătura, sunt niște reguli ale adopției la distanță și întotdeauna puteai să ții legătura – în China am și fost, l-am și întâlnit pe băiețel – numai prin intermediul forului, fundației în cazul acesta, care îți facilita acest lucru. Te lăsa să îți ajuți, dar nu să – și e bine că se întâmplă așa – profiți deja de legătura cu acest copil.
De fapt, tu ajutai prin donațiile tale să construiești o comunitate. Nu ajutai doar copilul în cauză, pentru că fondurile pe care noi le trimiteam, atâția părinți adoptivi, între ghilimele, din lumea largă, se adunau într-o pușculiță mare, și ei construiau întreaga comunitate. Adică, le făceau toalete, latrine odinioară, le reconstruiau sau construiau școala, ajutau întreaga comunitate să crească. Practic, dacă toată comunitatea crește, nu sunt inegalități mari între ei și au șanse să se dezvolte împreună și, mai ales, șansa la educație, care înseamnă clar deschidere către lumea largă”, a povestit Andreea Marin.
„Așa era sistemul gândit și e foarte bine că era așa” Andreea Marin a povestit și cum întreaga comunitate era, de fapt, ajutată de toate donațiile venite din întreaga lume, de la cei care alegeau să facă parte din categoria oamenilor care adoptă copii la distanță.
„Așa era sistemul gândit și e foarte bine că era așa. Pentru că dacă tu l-ai fi ajutat numai pe acel copil s-ar fi creat inegalități. (…) Cine știe ce s-ar fi întâmplat dacă ei primeau direct banii în mână de la tine, de la X, de la Y?! Nu se alegea mare lucru, pe când, acea fundație, spre care noi direcționam acești bani, făcea un plan de dezvoltare și, cu ajutoare din toată lumea, planul de dezvoltare pentru întreaga comunitate era cu adevărat o șansă. Creșteau ca familii, se ajutau între ei, înțelegeau cu toții aceleași lucruri, aveau parte și de o educație odată cu dezvoltarea infrastructurii, exact așa cum trebuie să crească, în mod sănătos”, a completat Andreea Marin.
Adela Popescu: „Am dormit într-o morgă!” Dezvăluiri din ciariera de actriță
Adela Popescu este una dintre cele mai apreciate actrițe și vedete de televiziune din România. De-a lungul carierei sale, vedeta de la PRO TV a jucat numeroase personaje în seriale și a moderat diverse emisiuni tv. Cum a ajuns Adela Popescu să doarmă într-o morgă? Fiecare proiect a venit, se pare, cu câte o provocare pentru soția lui Radu Vâlcan. În cariera sa, Adela Popescu a reușit să strângă numeroase amintiri pe care să le poată povesti copiilor și, mai târziu, nepoților ei, scrie unica.ro.
Adela Popescu despre episodul în care a dormit într-o morgă
Adela Popescu a povestit într-o emisiune una dintre aceste experiențe. Actrița a mărturisit că a avut parte de o experiență pe care nu va uita niciodată, în timpul filmărilor pentru un serial.
Adela Popescu a povestit că în timp ce colegii ei pregăteau aparatura pentru filmare, obosită fiind aceasta a adormit într-un loc mai puțin obișnuit. Mai exact… într-o morgă. „Am dormit într-o morgă. La o filmare. M-au băgat în frigider, acolo unde filmam și până au aranjat camerele, eu am adormit. Și erau și colocatari în morgă”, a spus amuzată Adela Popescu, în emisiunea de la PRO TV.
Adela Popescu a prezentat show-ul „La Măruță” cât prezentatorul a fost bolnav. Vedeta nu este străină deloc de platourile de televiziune și emisiunile în direct. Aceasta a prezentat în trecut matinalul „Vorbește lumea”, tot la Pro TV. Colegul ei de platou era la acea vreme Cove. Prezentatoarea de la PRO TV, vacanță cu familia în Thailanda Adela Popescu s-a întors de curând din vacanță. Trei săptămâni le–a petrecut, alături de soțul ei și cei trei copii, în Thailanda. Vedeta a vorbit despre cum au petrecut toți cinci departe de casă.
Cât timp au stat în vacanță, Adela Popescu și familia ei au locuit într-un bungalow, pe o plajă unde vedeta susține că s-au simțit minunat. Bungalowul este o locuință din lemn sau din împletitură de trestie, fără etaj, înconjurată de verande și de vegetație. Adela Popescu a povestit că a rămas impresionată de prețurile mici din vacanță. Deși biletele de avion au fost ceva mai scumpe, vedeta susține că pentru o masă alături cu familia a plătit mai puțin decât s-ar fi așteptat.
„O masă pentru cinci oameni, până într-un milion (n.r 100 RON), și pe mine m-a surprins, știam că e ieftin, dar am zis că o să fiu dezamagită de data asta… și nu am fost. Îmi pare rău ca ne-am luat cazările de acasă, pentru că dacă o iei la pas găsești locuri superbe – am închiriat o cameră, în ultima zi, cu 50 de euro. Ieșeai din casă, direct pe plajă”, a mărturisit Adela Popescu, proaspăt întoarsă din vacanță.