Doi din cei mai cunoscuți jurnaliști din țara noastră, Andrei Porubin și Rusalina Rusu, cu prilejul sărbătorilor de iarnă au venit cu un mesaj pentru toți moldovenii și în special pentru cei plecați de acasă.
Jurnaliștii îndeamnă oamenii să revină acasă și împreună să construim viitorul țării noastre, transmite noi.md.
”- Veniți acasă măi copii! E singurl mesaj care imi vine pentru că dacă suntem mai mulți suntem mai puternici. – Hai să ținem neamul grămăjoară, atât de mult l-am împrăștiat în lumea mare, încâât tradițiile noastre nu se pot uni asemenea covorului dorului.
– Și-apoi lucruri frumoase se fac în comun. În sat când se construiau case ce se făcea? Clacă! Și venea tot satul să ajute. – Și la masa cea mare tot clacă se făcea, când venea toată mahala să mănânce! – Deci, să vină odată acasă și să facem clacă, să construim odată țara asta cumva”, au spus jurnaliștii.