Elena și Alexandru sunt doi tineri cu nevoi speciale, care au găsit curajul de a întemeia o familie. Din cauza deficitului locomotor, femeia se deplasează cu două cârje pe care își sprijină coatele, iar bărbatul trage după el un picior.
Elena are o deficiență locomotorie de la 6 ani, când a suferit o fractură la coloana vertebrală. El, tot la 6 ani a căzut de la etajul 3. Atunci și-a fracturat piciorul, care nu s-a mai putut reface ulterior. Din cauza unei patologii înnăscute, mai are deficiență în vorbire și auz. Alexandru aude doar cu aparat auditiv.
Ambii s-au cunoscut mulți ani în urmă la o școală specială pentru copii cu dizabilități. Abia 20 ani mai târziu s-au regăsit prin intermediul social media și s-au căsătorit. De 7 ani sunt împreună și după nenumarate greutăți și impedimente, Elena a născut un baiețel. L-a numit Mihail pentru că e unicul nume pe care soțul ei îl poate rosti clar: „Mișa”.
Singura lor sursă de existență este pensia de invaliditate. ,,Au o modestie ieșită din comun care îi face să se simtă fericiți pentru că sunt împreună, pentru că sunt o familie și au un copil absolut sănătos. Unica și cea mai stridentă problemă a momentului este că nu au colțișorul lor. Nu este nevoie de mult. De asta îmi asum curajul și vă îndemn să faceți un bine”, se arată pe pagina de facebook deschisă în scopul colectării de fonduri.
Elena, Alexandru și Mișca au nevoie de o locuință mica la parter. Dacă îți dorești să ajuți această familie poți face o donație AICI