Două eleve de 15 ani dintr-o localitate din raionul Călărași au rămas însărcinate, iar una dintre ele a născut deja. Tatăl bebeluşului este la fel minor și are doar 17 ani. Tânăra mamă şi pruncul său se află la un centru de plasament din Capitală.
Potrivit oamenilor legii, ,,persoana care a săvârșit fapta prevăzută de alineatul întâi nu este pasibilă de răspundere penală, dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce privește vârsta și dezvoltarea psihică și fizică a acesteia”. Prin urmare tatăl copilului nu va fi condamnat penal.
Cea de a doua fată care a rămas însărcinată continuă să frecventeze şcoala. Directoarea gimnaziului spune că adolescenta este una dintre cele mai bune la învățătură. Mai mult, ea crede că acest caz nu este neapărat unul ieşit din comun. „A apărut problema așa, dar noi trebuie să ne gândim și la natalitatea țării. Și bunicii noștri la 15, 20 de ani au crescut copii și toți au făcut studii. Viața e de așa natură că a făcut cunoștință cu cineva în joacă, în glumă. Asta e viața. O să-i pun acolo un pătuc pentru copil cât mama va fi la lecții”, a menţionat directoarea gimnaziului.
Minora a ajuns în această situație după ce a cunoscut un băiat din satul vecin, în vârstă de 26 de ani. Anterior, acesta a fost cercetat penal pentru că a furat o maşină, dar aşa şi nu a mai achitat amenda. Părinții fetei au depus câteva plângeri la poliție, deoarece copila obișnuia să fugă de acasă la prietenul ei.
Procuratura din Călărași a deschis un dosar penal, iar tânărul a fost dat în căutare. Acesta riscă până la şapte ani de închisoare, pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră.
În 2017, au fost inițiate 125 de dosare penale pentru întreținerea relațiilor sexuale cu minori, cu 40 mai multe decât în 2016.
sursa: www.publika.md