Două mașini care au încercat să evite un pieton s-au ciocnit și, în final, l-au lovit mortal

Un pieton care circula pe marginea unui drum județean a murit după ce a fost acroșat de două mașini care, în încercarea de a-l evita, s-au ciocnit, scrie digi24.ro.

Accidentul s-a produs pe DJ 204E, la ieşire din Panciu spre Haret, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Din primele cercetări, în accident au fost implicate o mașină și o autoutilitară. Șoferii ar fi observat pietonul care mergea pe marginea părţii carosabile a drumului judeţean cu o singură bandă pe fiecare sens de mers şi ar fi încercat să îl evite, însă până la urmă, el a fost lovit mortal, fiind acroşat în urma coliziunii celor două autovehicule.

Potrivit poliţiei, în urma accidentului au mai fost rănite trei persoane, respectiv cei doi șoferi şi un pasager al unuia dintre autovehicule.

Ambii șoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, urmând ca Serviciul de Medicină Legală să stabilească dacă pietonul era beat.

Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier.

Rusia a interzis transmiterea meciului România – Ucraina de la EURO 2024 pe teritoriul ei! Ce decizie a luat Putin

Vladimir Putin a luat o decizie incredibilă înainte de România – Ucraina de la EURO 2024, meci care nu se va vedea în Rusia, scrie prosport.ro.

Luni, ora 16:00, România va debuta la EURO contra Ucrainei într-un meci care se va juca la Munchen.

Rusia a luat o decizie controversată în privința meciului România – Ucraina de la EURO 2024. Partida nu va fi difuzată pe teritoriul țării lui Vladimir Putin.

Match TV, televiziunea care transmite meciurile de la turneul final, a „sărit din schemă” meciul Ucrainei cu România. Mai mult, ucrainenii anunță faptul că televiziunea din Rusia nu va transmite nici restul meciurilor pe care le va disputa naționala lui Serghei Rebrov în grupa E de la EURO.

Doar în cazul în care Ucraina ar ajunge în fazele finale, lucru puțin probabil, Rusia ar lua în calcul să le transmită partidele, însă asta într-un sistem „pay-per-view” pentru a obține un profit considerabil.

În mod evident, decizia Rusiei de a nu difuza meciurile Ucrainei de la EURO a venit pe fondul unui argument simplu: sunt în plin război cu țara lui Volodimir Zelenski.

„Țara agresoare arată încă o dată că nu are principii morale”, au notat ucrainenii.

Ceea ce se întâmplă în Ucraina este o motivație excelentă pentru jucătorii echipei naționale. Nu le este ușor să joace fotbal acum, știind că pe undeva mor oameni, compatrioții lor”, spune fostul antrenor de la Dinamo Kiev.

Canicula extremă din Grecia a făcut victime: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule greceşti, potrivit presei elene, scrie news.ro.

Majoritatea turiştilor făcuseră drumeţii sub soarele sufocant, într-o perioadă în care Grecia se confruntă cu un val de căldură.

Trupul americanului, descoperit în mare în apropierea portului Mathraki de către un turist, urmează să fie transferat la spitalul din Corfu pentru autopsie, potrivit agenţiei de presă greceşti Athens News Agency şi televiziunii publice ERT. Potrivit Athens News Agency, bărbatul se afla în vacanţă în Mathraki. El a fost văzut ultima dată marţi de locuitorii din zonă, într-o cafenea.

Aceasta este cea mai recentă descoperire a cadavrului unui turist străin, după găsirea trupului lui Michael Mosley, vedetă de televiziune britanică. Acesta a fost găsit mort în data de 9 iunie, pe insula grecească Symi din Marea Egee. De asemenea, sâmbătă a fost găsit cadavrul unui olandez, pe insula Samos.

De asemenea, două franţuzoaice sunt date dispărute pe insula Sikinos şi un alt turist pe insula Amorgos.

Toată Moldova susține astăzi echipa de fotbal a României la Euro 2024

Echipa națională de fotbal a României debutează la EURO 2024 din Germania, în Grupa E, la Munchen, luni, la ora 16,00 la București, în compania Ucrainei vecine, scrie veridica.ro.

Tot luni și tot în Grupa E se mai joacă partida Belgia-Slovacia.

România va mai juca cu Belgia, sâmbătă, 22 iunie, de la ora 22,00, la Koln, și cu Slovacia, miercuri, 26 iunie, ora 19,00, la Frankfurt.

Ultima oară, România a fost la un turneu final continental în 2016, iar la o Cupă Mondială în 1998.

Așadar, toată Moldova susține astăzi echipa de fotbal a României la Euro 2024!

În direct la Moldova 1, 17 iunie 2024, ora 16.00.

15 săptămâni consecutive de cursuri în România. Profesorii se așteaptă la o perioadă epuizantă, iar elevii cer vacanță inter-semestrială
Articolul anterior
Povestea moldoveanului înrolat să ucidă pentru bani. Voia să revină acasă, dar a murit într-un atac în Siria
Articolul următor