Două pictorițe din Republica Moldova au inaugurat o expoziție la Viena

Două pictorițe din Republica Moldova au inaugurat o expoziție la Viena. Vernisajul expoziției de picturi „Lumile femeii”, semnate de artistele moldovene Galina Vieru și Natalia Yampolskaia a avut loc în seara zilei de 7 septembrie.

Foto: Ambasada RM în Austria

„Organizat de Ambasada în cadrul unui parteneriat cu Institutul Cultural Român Viena (Rumänisches Kulturinstitut Wien), căruia îi mulțumim pentru colaborarea fructuoasă, vernisajul s-a desfășurat într-o atmosferă deosebită.

Evenimentul a reunit publicul vienez iubitor de frumos care a avut prilejul de a contempla simbioza armonioasă intre culoarea și energia picturilor, iar cele 2 artiste au adus prin creațiile lor în prim-plan intensitatea emoțiilor și a sentimentelor care modelează natura interioară și profunzimea sufletului femeii. 

Așa cum avea să menționeze în cuvântul său de salut ambasadorul Mihaela Mocanu, multe cuvinte nu au finalizat niciodată o lucrare artistică, deoarece fiecare tip de artă transmite propriul său mesaj și vorbește în propriul limbaj. Or, „sarcina artei nu este de a copia natura, dar de a o reda”. 

Vernisajul a fost completat cu un recital muzical impresionant al Sonatei „Kreutzer”, în interpretarea, în premieră, a talentaților artiști moldoveni – pianistul Marcel Lazăr si violonista Alexandra Tirsu”, menționează Ambasada Republicii Moldova în Republica Austria.

Expoziția este deschisă publicului până în 30 septembrie 2023, la Galeria Institutului Cultural Român din Viena.

De Paștele Blajinilor, transportul public municipal va activa în regim special

Primăria Municipiului Chișinău informează că pe 12 și 13 mai 2024, de Paștele Blajinilor, transportul public municipal va activa în regim special.

În perioada de referință, numărul de autobuze circulante pe rutele nr. 10, str. Vasile Alecsandri – sat. Grătieşti (str. Prieteniei), nr. 26, str. Liviu Deleanu – str. Doina şi nr. 28, str. Vasile Alecsandri – sat. Grătieşti – sat. Hulboaca, va fi stabilit, la necesitate.

Itinerarul rutei de autobuz nr. 19 va fi prelungit până la str. Doina, Cimitirul „Sf. Lazăr”, după cum urmează: tur – de pe bd. Moscova pe str. Studenților, str. Socoleni, str. Doina, până la poarta centrală a Cimitirului „Sf. Lazăr”; retur – str. Doina, str. Socoleni, str. Studenților și în continuare pe traseul stabilit. Se stabilesc stațiile intermediare, cele situate pe acest itinerar. Ruta va activa în regim obișnuit conform orarelor de circulație aprobate.

De asemenea, pe 12 și 13 mai, va fi asigurat transport gratuit pentru călătorii rutelor de autobuz nr. 27, „C” şi „D”, după cum urmează:

Ruta suplimentară de autobuz „C”, str. Vasile Alecsandri – str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”), cu următorul itinerar: tur – str. Vasile Alecsandri, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Alexandr Puşkin, str. Ierusalim, bd. Grigore Vieru, bd. Renaşterii Naţionale, str. Poştei, str. Putnei, str. Vasile Badiu, str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”); retur – str. Doina, str. Vasile Badiu, Calea Orheiului, bd. Renaşterii Naţionale, str. Albişoara, str. Vasile Alecsandri. Pe traseul rutei „C” se stabilesc în ambele direcţii staţii intermediare cele existente.

Ruta suplimentară de autobuz „D” „bd. Renașterii Naționale (Circul) – str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”)” cu următorul itinerar: tur – bd. Renașterii Naționale, Calea Orheiului, str. Ceucari, str. Socoleni, str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”); retur – pe același traseu. Pe traseul rutei se stabilesc stațiile intermediare după cum urmează: tur – str. Florilor, str. Ceucari și str. Doina 106; retur – str. Doina 106, str. Ceucari, Calea Orheiului și bd. Renașterii Naționale.

Ruta de autobuz nr. 27 „bd. Renașterii Naționale (Circul) – str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”)” cu următorul itinerar: tur – bd. Renașterii Naționale, str. Tudor Vladimirescu, str. Kiev, bd. Moscova, str. Studenților, str. Socoleni, str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”); retur – pe același traseu. Pe traseul rutei se stabilesc în ambele direcții stații intermediare cele existente.

Programul de circulaţie al autobuzelor pe ruta „D” se va stabili de la ora 07:00 şi până la ora 20.00, iar pe rutele: „C”, nr. 19 și nr. 27 – conform orarelor aprobate.

Pe data de 11, 12 și 13 mai, a. c., numărul de troleibuze de pe rutele nr. 12, nr. 25, nr. 26, nr. 27 și nr. 28 va fi stabilit după necesitate.

În zilele de 12 și 13 mai 2024, circulaţia microbuzelor pe rutele nr. 134, 162 şi 184 va fi stabilită până la Cimitirul „Sfântul Lazăr” (poarta III).

Reacția autorităților după ce bașcanul Evghenia Guțul s-a afișat la parada de la Moscova

Guvernul din Republica Moldova a reacționat, în urma evenimentelor ce au avut loc la Moscova. Acolo unde, la parada militară organizată, azi, au participat Evghenia Guțul, bașcana din Găgăuzia, fugarul Ilan Șor și deputatul Marina Tauber, scrie evz.ro.

Toate cele trei personaje sunt cunoscute ca fiind instrumente folosite de Kremlin pentru destabilizarea Basarabiei.

„În timp ce aici, în capitala Republicii Moldova, pe emblematica Piață a Marii Adunări Naționale, mii de oameni celebrează pacea, libertatea și Europa, vedem că trei persoane au stat la Kremlin, în țara care a readus războiul pe continentul european și se prefac că reprezintă Republica Moldova. Nu este așa.

Reacția Executivului din Republica Moldova

Cetățenii au oferit mandat autorităților de la Chișinău, care promovează cursul de integrare europeană și construiesc Moldova europeană. Ceea ce a făcut reprezentata Autonomiei găgăuze la Moscova este nimic altceva decât o decizie proprie. Nefiind membră a Executivului, Evghenia Guțul nu reprezintă Republica Moldova și nu reprezintă oamenii întregii țări”, a spus Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău.

Consilierului prim-ministrului țării este de părere că cetățenii din UTAG Găgăuzia sunt acum în drept să o întrebe pe guvernatoarea autonomiei „ce caută un lider local la o reuniune la Kremlin.

Joi a avut loc tradiționala paradă militară organizată pe 9 mai – zi în care rușii sărbătoresc Ziua Victoriei asupra Germaniei fasciste. Evenimentul a fost mai puțin fastuos în acest an, față de anii precedenți – a durat mai puțin de o oră, s-a desfășurat fără oaspeți din Occident și fără așa-numitul marș al regimentului nemuritor.

La eveniment a fost prezentă și bașcana Autonomiei găgăuze, Evghenia Guțul. Guvernatoarea de la Comrat a fost însoțită de oligarhul fugar Ilan Șor și de deputata independentă Marina Tauber, care face parte din echipa lui Șor. Guțul a scris în cursul zilei, pe rețelele de socializare, că a participat la parada din Piața Roșie la invitația liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, după cum notează radiochisinau.md.

Amenzi după ce au purtat panglica interzisă! Câte persoane riscă sancțiuni

Se poate lăsa cu amenzi, în Republica Moldova, pentru 189 de persoane care au încălcat legea, joi. Mai exact, cei ce ar putea fi sancționați contravențional au purtat panglica Sfântului Gheorghe. Care este interzisă prin lege în Basarabia.

Așadar, această informație a fost confirmată pentru TRM de șefa Secției comunicare și protocol a Inspectoratului General al Poliției (IGP), Diana Fetco. Din ceea ce arată datele preliminare, peste 70 de persoane au fost deja identificate. Identitatea celorlalte persoane care au încălcat prevederile legale urmează a fi stabilită „în următoarele zile”.

Sancțiuni după parada de 9 mai, din Republica Moldova

„189 de persoane au fost fixate pentru încălcarea prevederilor art. 365-5, Codul Contravențional al Republicii Moldova (purtarea panglicii bicolore). În cazul a 73 de persoane dintre acestea, a fost deja stabilită identitatea. În următoarele zile, vor fi identificate și restul”, a declarat Diana Fetco pentru TRM.

Ofițera de presă a IGP a precizat că oamenii legii au pornit, pe 9 mai, 16 proceduri contravenționale. Patru – au fost intentate la Chișinău, iar alte 12 – în restul țării.

Pe de altă parte, numărul polițiștilor care au monitorizat ordinea publică pe tot teritoriul Republicii Moldova a fost majorat cu 30 la sută, pe 9 mai.

Încă din 2022, purtarea panglicii Sfântul Gheorghe și promovarea însemnelor războiului „Z” și „V” sunt interzise pe teritoriul Republicii Moldova. În ajunul zilei de 9 mai, ministrul de Interne, Adrian Efros, declara ca persoanele care vor purta panglica Sfântul Gheorghe sau însemnele „Z” și „V”, utilizate drept semne distinctive ale armatei ruse în războiul din Ucraina, la evenimentele dedicate Zilei Victoriei, vor fi documentate și amendate.

Astfel, persoanele fizice care sfidează legea riscă amenzi de la 4500 la 9000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore. Referitor la persoanele cu funcție de răspundere, amenda va fi de până la 18 000 de lei și, respectiv, în privința persoanelor juridice – amenzile sunt de până la 30 de mii de lei, după cum notează moldova1.md.

,,Oaspeți neașteptați” la o întâlnire a automobiliștilor din Capitală. Acțiunea a fost interzisă
Articolul anterior
Cetățenii vor beneficia de compensații pentru consumul de gaze naturale, energie electrică și termică, însă nu la nivelul celor acordate în sezonul precedent de încălzire
Articolul următor