Două specii de insecte minuscule au invadat masiv Moldova! Pot provoca alergii, iar în timp pot duce la uscarea arborilor

În ultimele zile, tot mai mulți oameni sesizează despre faptul că în spațiile verzi din Republica Moldova, dar și în locuințe a apărut un număr mare de insecte minuscule. Unele persoane sunt deranjate de faptul că sunt înțepate de aceste insecte, dar și îngrijorate că acestea ar putea să le transmită mai multe boli, scrie ecopresa.md.

Contactată de Ecopresa.md, Galina Bușmachiu, șefa Laboratorului entomologie din cadrul Institutului de Zoologie de la Chișinău, doctor habilitat în biologie, a detaliat că e vorba de două specii de insecte – tigrul platanului și ploșnița dantelată a stejarului, de dimensiunea a câțiva milimetri, de culoare alb-negriu, gri, care seamănă mult între ele – una își găsește adăpost pe arborele platan, iar alta – pe stejar.

„Sunt insecte invazive, care au apărut recent în Republica Moldova, împreună cu transportul, cu migrația. Probabil au fost aduse cu mașinile astea mari, cu camioanele, care transportă marfă, au venit de la sud. De la începutul invaziei, aceste insecte au fost destul de mici, dar cu timpul acestea s-au aclimatizat și reprezintă populații foarte mari. Eu și colegii mei am observat aceste insecte pentru prima dată acum câțiva ani, pe platanii din orașul Chișinău, iar ulterior și pe stejarii din pădure. Zilele acestea am fost la Băcioi, unde de sub un nuc curgeau, cădeau una câte una aceste insecte pe mâinile mele. Am fost recent și în Parcul Dendrarium din Chișinău și acolo la fel aceste insecte curgeau de pe toți arborii”, a menționat Galina Bușmachiu.

Șefa Laboratorului entomologie a precizat că, per general, aceste insecte nu sunt dăunătoare pentru oameni, dar la unele persoane acestea pot provoca alergii, în special la copii. Totodată, aceste insecte sunt dăunătoare pentru arbori.

„Ele se hrănesc cu seva plantelor, sunt în număr foarte mare, iar în timp aceasta poate conduce la uscarea arborilor și arbuștilor. Planta adultă, în perioada de secetă, și așa are puțină sevă. Dacă mai este slăbită și atacată de insecte, de-a lungul a câtorva ani, poate să se usuce. Mai ales aceste insecte sunt periculoase pentru arborii tineri, care de abia s-au pornit în creștere. Singura soluție este ca reprezentanții Asociației de Gospodărire a Spațiilor Verzi să prelucreze spațiile verzi cu insecticide”, a atenționat doctorul habilitat în biologie.

Galina Bușmachiu a mai spus că, în mod normal, tigrul platanului și ploșnița dantelată a stejarului nu rezistă la friguri mari, dar, pentru că în ultimii ani în Republica Moldova iernile sunt calde, aceste insecte vor supraviețui.

Schimbările climatice pot să ne aducă surprize în legătură cu aceste insecte

Aurel Lozandoctor în științe biologicea precizat pentru Ecopresa.md că ploșnița dantelată a stejarului este o specie invazivă de insecte, care chiar zilele acestea se manifestă foarte neplăcut în preajma noastră. Ploșnița dantelată a stejarului (Corythucha arcuata) este o mică ploșniță de origine din America de Nord, mai exact din estul SUA și sudul Canadei. De vreo două decenii este prezentă în Europa și nu numai. Deși se menționează ca specie gazdă pe arbori de stejar, ea este semnalată pe diverse specii de arbori și arbuști, precum platanul, teiul, ulmul, mărul, părul, păducelul, murul”, a specificat cercetătorul.

Aurel Lozan a subliniat că ploșnița dantelată a stejarului nu omoară arborii și arbuștii în mod direct, dar afectează starea fiziologică a plantelor și reduce din intensitatea proceselor de fotosinteză, prin atacurile asupra aparatului foliar  –  distruge epiderma în straturile superioarePlus la aceasta, deschide perspective pentru alți agenți patogeni, în special bolile de plante, care atacă arborii și arbuștii slăbiți. Ploșnița dantelată a stejarului înțeapă oamenii în mod automat, pentru că ar crede că pielea oamenilor ar fi o frunză. „Deci asupra omului nu are impact direct, dar deranjează, mai ales în cazul înmulțirilor în masă a acestor insecte. Pot pătrunde sub haine, pot nimeri în păr sau în cavitatea bucală”, a spus doctorul în științe biologice.

Expertul a adăugat că schimbările climatice pot modifica mult specia, așa că ne putem aștepta la surprize. „Ploșnița dantelată a stejarului se pregătește de iernat, s-au făcut cercetări care au arătat că sunt 10 insecte de acest fel la un metru pătrat. În unele zone ale Chișinăului, avem milioane de insecte mici. Schimbările climatice pot să ne aducă surprize – ploșnița dantelată a stejarului, dar și alte specii de insecte se pot înmulți în masă. Atunci vor fi daune esențiale atât pentru arborii și arbuștii din jur, dar și pentru oameni”, a atenționat Aurel Lozan.

Doctorul în biologie este de părere că sunt necesare cercetări cât mai urgente, pentru a înțelege cum se comportă specia în Republica Moldova, care este pragul de dăunare, care este toleranța arborilor și arboretelor față de aceste insecte, care sunt metodele de combatere a lor.

În Capitală vor fi redeschise havuzurile

Muncitorii întreprinderii „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” din Chișinău spală havuzurile și fac lucrări de profilaxie.

Luni a fost spălat havuzul din parcul Afgan din capitală, iar de marți vor începe să fie curățate celelalte, a comunicat pentru IPN Victor Nichituş, specialist în relații publice la întreprinderea municipală „Spații Verzi”, scrie ipn.md.

E vorba de havuzul din Grădina Publică ,,Ștefan cel Mare” și două fântâni arteziene din scuarul Teatrului Național de Operă și Balet ,,Maria Bieșu”, două havuzuri din scuarul Catedralei Mitropolitane și un havuz din scuarul „Aleea Gării”.

Muncitorii vor pregăti pentru deschidere și Scara Cascadelor din parcul „Valea Morilor”, și fântâna de la intrarea în parcul „Valea Trandafirilor”. Vor fi spălate inclusiv havuzurile în parcul „Șipca”, „La Izvor” și „Alunelul”.

Motoarele electrice, care au fost oprite pe timp de iarnă, au fost verificate și reconectate la rețeaua de curent.

A fost lansată Platforma Reîntregirii Naționale

În Sala Unirii din fostul sediu al Sfatului Țării, locul unde în martie 1918 s-a votat unirea Basarabiei cu România, a fost lansată Platforma Reîntregirii Naționale. Evenimentul de la Chișinău are o semnificație dublă, întrucât a avut loc în cadrul celebrării a 107 ani de la unirea Basarabiei cu România. Platforma are ca obiectiv „consolidarea identității românești a Republicii Moldova și pregătirea terenului pentru reîntregirea politică a națiunii române de pe ambele maluri ale Prutului”, transmite IPN.

Evenimentul a reunit peste 200 de participanți, care s-au declarat fondatori ai Platformei Reîntregirii Naționale. Inițiatorii își propun ca forul să devină factor de coeziune a forțelor unioniste și o contrapondere la influențele care încearcă să slăbească legăturile istorice între Republica Moldova și România.

Platforma se va baza pe un proiect politic și electoral ce vizează reprezentarea unei fracțiuni unioniste semnificative în Parlamentul Republicii Moldova. Obiectivul final este, potrivit fondatorilor, să asigure politici de stat favorabile identității românești, în paralel cu fortificarea cursului european prin integrarea cu România.

Participanții la evenimentul de lansare a platformei au adoptat un document – „Manifestul Reîntregirii Naționale”, care stabilește principiile și obiectivele strategice pentru unirea Republicii Moldova cu România.

De asemenea, au fost desemnate organele de conducere, inclusiv Consiliul Coordonator, responsabil de gestionarea activității zilnice a Platformei. În perspectiva alegerilor parlamentare din toamnă, participanții au stabilit să se convoace la un Congres, la care va fi elaborată și votată Lista electorală unică unionistă.

Trei diplomați ruși, expulzați din Republica Moldova

Ministerul Afacerilor Externe confirmă expulzarea a trei diplomați ruși. Nota prin care trei angajați ai Ambasadei Ruse au fost declarați persoane indezirabile a fost transmisă ambasadorului Oleg Ozerov, convocat la MAE, transmite IPN.

„Decizia autorităților moldovenești are la bază dovezi clare privind desfășurarea de activități contrare statutului diplomatic pe teritoriul Republicii Moldova. Diplomații respectivi urmează să părăsească țara”, precizează MAE.

Decizia MAE vine după ce după ce directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteața, a dezvăluit că misiunea diplomatică, sub coordonarea serviciilor speciale ruse, l-a ajutat pe deputatul Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare, să se refugieze în regiunea transnistreană.

Ambasada Federației Ruse va rămâne cu 6 diplomați la Chișinău și 15 persoane din stafful tehnic.

Ultimul diplomat rus care a fost expulzat din Moldova este Dmitri Kelov, acuzat de autoritățile moldovene că a desfășurat „activități incompatibile cu statutul său diplomatic”. Expulzarea lui a venit imediat după perchezițiile din Parlament și Poliția de Frontieră.

Imagini ale dubelor cu deținuți ruși ”recrutați” pentru a lupta în Ucraina. Li se promite libertatea după 6 luni pe front
Articolul anterior
Bebeluș găsit mort în pat, între părinți. ”Când am sunat la doctor a zis să-i suflăm în gură”
Articolul următor
Close menu