Iată cine este tânăra care a câștigat titlul „Miss Earth 2019”!

Concursul din acest an s-a desfășurat în capitala Indoneziei, la Manila. Miss Earth este unul dintre cele patru mari concursuri de frumuseţe, alături de Miss International, Miss Universe şi Miss World.

separator
Ea este cea mai frumoasă femeie din lume, care a fost aleasă după ce a pus mâna pe unul dintre cele mai râvnite trofee din lume, Miss Earth 2019. Regina frumuseții din 2019 a fost aleasă, în premieră, din Puerto Rico. Aceasta este o tânără de doar 21 de ani din Puerto Rico, pe numele ei Nellys Pimentel. Nellys este născută și crescută în San Juan, capitala statului, din părinţi emigranţi din Republica Dominicană. Pe locul secund și Miss Air 2019 a fost desemnată Miss SUA, Emanii Davis. Pe ultima treaptă a podiumului s-a situate cehoaica Klara Vavruskova. Aceasta a intrat în posesia coroanei Miss Water 2019.

Miss Fire 2019 şi menţiune a obţinut Miss Belarus, Alisa Manenok. Vezi video!

https://youtu.be/5pWk1yPe5b8

Sursa

Propagandiștii ruși, Vladimir Soloviov și Margarita Simonian: ”„Ei (Ucraina și Occidentul) vor încerca să creeze un alt Bucha pentru că este singura modalitate prin care pot prelungi războiul”

Propagandistul rus, Vladimir Soloviov, a catalogat atacul din Sumî drept o „încercare tradițională a autorităților ucrainene de a deraia orice posibilitate de negociere”, în cadrul emisiunii sale difuzată de postul de stat Rossia 24, relatează publicația independentă rusă The Moscow Times.

La rândul lor, autoritățile ruse au ieșit luni cu declarații publice în care resping un atac sângeros care a ucis civili. „În urma țintei lovite, peste 60 de militari ai Forțelor Armate ucrainene au fost uciși”, a transmis Ministerul rus al Apărării. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că Rusia lovește doar ținte militare sau legate de armată, când a fost întrebat despre atacul asupra orașului Sumî.

Două rachete balistice au lovit duminică dimineața centrul orașului ucrainean Sumî, în apropiere de granița cu Rusia, au anunțat autoritățile ucrainene. Serviciile de urgență ucrainene au anunțat că rachetele au ucis 34 de persoane, inclusiv doi copii, și au rănit 117, inclusiv 15 copii.

„Nu am putut ignora informațiile care vin din Sumî. Bineînțeles, (nr. publicația germană) Deutsche Welle ne acuză imediat: «o lovitură în centrul orașului, un număr mare de victime»”, a declarat Soloviov.

„Dacă citești Deutsche Welle, ai impresia că propaganda germană clasică, bineînțeles în cooperare cu britanicii, încearcă să pună în scenă un alt Bucha”, a spus el, referindu-se la suburbia Kievului care a fost ocupată de forțele ruse în 2022 și unde, după plecarea soldaților ruși, a fost găsit un număr însemnat de cadavre și dovezi ale atrocităților comise de ruși.

Moscova a negat responsabilitatea pentru comiterea de crime de război la Bucha, acuzând în schimb Ucraina și presa occidentală de fabricarea dovezilor.

Atacul cu rachete din Sumî a avut loc la doar două zile după ce emisarul american Steve Witkoff a vizitat Rusia pentru a se întâlni cu președintele Vladimir Putin, ca parte a eforturilor președintelui american Donald Trump de a negocia o încetare a focului în război, care intră acum în al patrulea an.

„Putin petrece patru ore vorbind cu un reprezentant al lui Donald Trump și imediat se întâmplă ceva. Desigur, o serie de bloggeri nervoși, în principal ucraineni sau pro-ucraineni, încep să strige «groază, groază»”, a adăugat Soloviov. „În mod tradițional, a fost o rachetă de apărare aeriană ucraineană care a lovit ținta greșită, ceea ce, din păcate, a dus la moartea unor civili”, a conchis el.

„O astfel de provocare ar putea fi înscenată”

Tot pe televiziunea națională, Margarita Simonian, redactor-șef al Russia Today, a reluat afirmațiile lui Soloviov. „Ei (nr. Ucraina și Occidentul) vor continua să încerce să creeze un alt Bucha pentru că este singura modalitate prin care pot prelungi războiul”.

Tot ea, dar într-o altă emisiune pe postul TVTS, a numit evenimentele din Sumî drept „o provocare”.

„O astfel de provocare ar putea fi înscenată. Trump este un om pasional, nu unul care să sape adânc sau să arate reținerea pe care o are președintele nostru”, a spus ea, sugerând că atacul din Sumî ar fi putut fi „orchestrat” pentru a-l influența pe Trump.

Într-o primă reacție după atac, Trump a precizat că i s-a spus că „au făcut o greșeală”, fără a detalia cine anume i-a transmis asta.

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a condamnat atacul ca fiind „oribil” și „o amintire tragică a motivului pentru care președintele Trump și administrația sa depun atât de mult timp și efort pentru a încerca să pună capăt acestui război și să obțină o pace durabilă”.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a îndemnat duminică pe Trump să viziteze Ucraina pentru a vedea singur devastarea.

Bombardamentele cu rachete au lovit o zonă centrală a orașului, aglomerată la acea oră, pentru că mulți oameni se îndreptau spre biserică, la slujba de Florii. Unul dintre atacuri a lovit un troleibuz plin cu pasageri.

Martorii au descris scene de panică în timp ce oamenii fugeau să se adăpostească în mijlocul mașinilor în flăcări. Salvatorii au fost văzuți scoțând cadavre de sub dărâmăturile unei clădiri de lângă un troleibuz distrus, morții fiind acoperiți cu pături termice argintii.

UE se gândește să reia importul de gaz rusesc

La mai bine de trei ani de la invadarea Ucrainei de către Rusia, securitatea energetică a Europei este fragilă.  Gazul natural lichefiat din SUA a contribuit la acoperirea decalajului de aprovizionare a Rusiei în Europa în timpul crizei energetice din 2022-2023, scrie Reuters.

Dar acum, că președintele Donald Trump a zdruncinat relațiile cu Europa stabilite după cel de-al Doilea Război Mondial și a apelat la energie ca monedă de schimb în negocierile comerciale, companiile se tem că dependența de Statele Unite a devenit o altă vulnerabilitate, transmite Economica.net. 

În acest context, directorii de la marile firme din UE au început să spună ceea ce ar fi fost de neconceput în urmă cu un an: că importul de gaz rusesc, inclusiv de la gigantul de stat rus Gazprom ar putea fi o idee bună.

Acest lucru ar necesita o altă schimbare majoră de politică, având în vedere că invazia Rusiei a Ucrainei în 2022 a făcut ca Uniunea Europeană să se angajeze să pună capăt importurilor rusești de energie până în 2027.

Europa are opțiuni limitate. Discuțiile cu gigantul GNL Qatar pentru mai mult gaz au stagnat și, deși desfășurarea surselor regenerabile s-a accelerat, rata nu este suficient de rapidă pentru a permite UE să se simtă în siguranță.

„Dacă există o pace rezonabilă în Ucraina, am putea reveni la debite de 60 de miliarde de metri cubi, poate 70, anual, inclusiv GNL”, a declarat pentru Reuters Didier Holleaux, vicepreședinte executiv la Engie din Franța, într-un interviu.

Statul francez deține parțial Engie, care a fost printre cei mai mari cumpărători de gaz Gazprom. Holleaux a spus că Rusia ar putea asigura aproximativ 20-25% din necesarul UE, în scădere de la 40% înainte de război.

Șeful majorului petrolier francez TotalEnergies Patrick Pouyanne, a avertizat Europa împotriva dependenței excesive de gazul american.

„Trebuie să diversificăm multe rute, să nu ne bazăm prea mult pe una sau două”, a declarat Pouyanne pentru Reuters. Total este un mare exportator de GNL din SUA și vinde și GNL rusesc de la firma privată Novatek.

„Europa nu se va întoarce niciodată să importe 150 de miliarde de metri cubi din Rusia ca înainte de război… dar aș paria că poate 70 de miliarde de metri cubi”, a adăugat Pouyanne.

Franța, care produce cantități mari de energie nucleară, are deja una dintre cele mai diversificate surse de energie din Europa. Germania, însă, s-a bazat foarte mult pe gazul rusesc ieftin pentru a-și conduce sectorul de producție până la războiul din Ucraina și are mai puține opțiuni.

Ministerul rus al Apărării vine cu propriile explicații după atacul sângeros cu rachete de la Sumî: ”Peste 60 de militari și ofițeri ai forțelor armate ucrainene au fost uciși”

Ministerul rus al Apărării susține că în atacul cu rachete de duminică asupra orașului ucrainean Sumî a fost lovită o reuniune a unor ofițeri din comandamentul armatei ucrainene, iar peste 60 de militari au fost uciși, transmite agenția rusă de presă de stat TASS și komersant.ru Potrivit autorităților de la Kiev, cei uciși – cel puțin 34 de persoane – erau oameni simpli care mergeau la biserică la slujba de Florii.

„Ieri, Forțele Armate ale Federației Ruse din orașul Sumî, în condițiile contracarării active a forțelor armate ucrainene cu război electronic și sisteme de apărare aeriană de fabricație străină, au lansat o lovitură cu două rachete operaționale-tactice Iskander-M la locul de desfășurare a unei reuniuni a comandamentului grupului operațional-tactic Seversk. În urma țintei lovite, peste 60 de militari ai Forțelor Armate ucrainene au fost uciși”, a transmis Ministerul rus al Apărării.

Ucraina a anunțat duminică, 13 aprilie, că cel puțin 34 de persoane au murit și alte 117 au fost rănite în urma atacului de la Sumî. Bombardamentele cu rachete au lovit o zonă centrală a orașului, aglomerată la acea oră, pentru că mulți oameni se îndreptau spre biserică, la slujba de Florii. Unul dintre atacuri a lovit un troleibuz plin cu pasageri.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a susținut luni că Rusia lovește doar ținte militare sau legate de armată, când a fost întrebat despre atacul asupra orașului Sumî.

„Nu pot decât să repet și să vă reamintesc declarația repetată a președintelui nostru și a reprezentanților armatei noastre că armata noastră lovește exclusiv ținte militare și cvasi-militare”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de TASS.

Ricky Martin și Jwan Yosef au devenit părinți pentru a patra oară cu ajutorul unei mame-surogat
Articolul anterior
Șocant! Un bărbat din Rusia a mâncat trei oameni
Articolul următor
Close menu