Interpreta din Rusia a căutat pe internet pe cineva din Republica Moldova pentru a-l invita la concertul ei. Alegerea a căzut asupra interpretului Igor Cuciuc și în special, a melodiei ”Nea Costică”.

Interpretul moldovean a fost contactat cu 2 zile înainte de concert și șocat de propunere, a acceptat imediat. Deși avea o agendă programată pentru această zi, nu putea să refuze așa o propunere.
”Am fost foarte norocos să fiu contactat de așa o interpretă cum este Elena Vaenga. A fost ca un miracol în ajunul sărbătorilor de iarnă. Să cânt alături de ea a fost o plăcere și o mândrie”, ne-a comunicat Igur Cuciuc, încă emoționat de cele întâmplate.
Elena Vaenga și-a dorit foarte mult să cânte melodia ”Nea Costică” împreună cu interpretul de muzică etno. Ba mai mult, l-a rugat pe Igor Cuciuc să aducă și dansatorii, care să creeze o atmosferă de sărbătoare. Igor, însă, a adus nu doar dansatorii, dar și câte ceva din ceea ce e specific poporului moldovenesc – colaci, vin, murături și alte bunătățuri din beciul său.
”I-a plăcut prestația mea de la concert și a promis să se gândească la un proiect comun, care să fie lansat în Rusia sau Ucraina” – ne-a mărturisit cu bucurie Igor Cuciuc.
Întrebat de unica.md dacă acest concert i-ar putea crește tarifele, acesta a răspuns cu fermitate ”NU”. Dar asta mai rămâne de văzut!