Îndrăgitul actor Emilian Crețu a venit cu o noutate uimitoare pentru copiii din Negureni, satul său de baștină, unde este și cetățean de onoare.

Actorul și-a propus ca toți elevii din localitate să aibă posibilitatea să meargă la lecții de înot. Astfel, Emilian Crețu, împreună cu administrația locală, și-au asumat un contract cu proprietarul unui bazin din Capitală, unde vor fi aduși în grupe elevii din sat. Primii vor fi cei din clasele mai mici, iar ulterior, prin rotație, de ore la bazin se vor bucura și cei din clasele mai mari.
„Totul va fi absolut gratuit și vrem să promovăm ca toți copii din sat să știe a înota” – a anunțat Emilian într-un video.
Emilian Crețu s-a implicat de nenumărate ori în acțiuni și evenimente caritabile pe care le-a organizat pentru consătenii săi.
Mai mult, Emilian Crețu a devenit un promotor și un exemplu frumos de grijă, susținere și dragoste pentru familia sa.
