Europa iese din carantină. Ce măsuri au fost luate deja în mai multe țări europene?

Franța, Italia și Spania se pregătesc să relaxeze măsurile de carantină impuse pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu coronavirus. Sunt cele mai afectate țări europene, iar toți ochii sunt îndreptați spre „curba” infectărilor, odată ce, treptat, vor fi luate măsuri mai puțin restrictive pentru cetățeni.

separator
După SUA, unde numărul de infecții se îndreaptă către un milion, cu peste 53.000 de decese, cele trei țări au cel mai mare număr de cazuri confirmate de Covid-19 în lume. Deciziile despre cum și când se vor ridica restricțiile trebuie luate atât cu gândul la repornirea economiei, cât și la limitarea apariției unor noi focare ale virusului, scriu jurnaliștii de la The Guardian, potrivit digi24.ro.

Numărul deceselor globale cauzate de pandemia coronavirusului a trecut 200.000 sâmbătă, cu peste 3 milioane de cazuri confirmate, crescând rapid în multe țări, dar încetinit în altele din cauza măsurilor de distanțare socială.

În Italia, care a fost prima țară europeană care a impus carantină totală la nivelul întregii țări, premierul Giuseppe Conte a spus că începând cu data de 4 mai vor fi redeschise fabricile. Autoritățile au în vedere un plan în patru etape pentru ridicarea restricțiilor. „Italia a reușit să aplatizeze curba, putem să ne uităm la viitor cu optimism dar cu precauție”, a declarat săptămâna trecută, ministrul italian al Sănătății.

În afara vreunei situaţii neprevăzute, luni, „4 mai, şantierele, industria textilă şi a modei” îşi vor relua activitatea, urmate lunea următoare, în 11 mai, de „deschiderea magazinelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte, precum şi de alte magazine”.

În cea de-a patra zi de luni de pe această listă, 18 mai, ar fi rândul barurilor, restaurantelor şi saloanelor de coafură să se redeschidă. Această redeschidere progresivă va fi, totuşi, însoţită de măsuri stricte de igienă şi de distanţare socială.

În Spania, la capătul a 42 de zile de măsuri stricte de izolare la domiciliu, copiii au avut voie să iasă din nou afară. Ei sunt primii care scapă de carantină. Copiii nu au voie să se îndepărteze de locuință la o distanţă mai mare de 1 kilometru și trebuie să fie însoțiți de un adult.

Restricţiile stricte rămân în continuare în vigoare pentru adulți cel puțin până la data de 2 mai, asta numai „dacă pandemia îşi continuă evoluţia favorabilă”, după cum a spus sâmbătă premierul Pedro Sanchez. El a promis că dacă totul va merge bine, peste o săptămână guvernul va permite și adulților să iasă din case pentru plimbări scurte sau ca să facă exerciții fizice.

În Franța, primul ministru al țării, Édouard Philippe, a declarat că va prezenta marți, în Parlament, o strategie națională de ieșire din carantină.

Șaptesprezece priorități au fost identificate pentru a scoate Franța din blocaj. Printre acestea se numără redeschiderea școlilor, a industriei, a transportului public, furnizarea de măști și produse igienizatoare, precum și o politică de testare masivă.

Germania a relaxat o parte dintre restricții, însă mulți oameni s-au îmbulzit în zonele comerciale, fapt ce i-a făcut pe virusologii germani să avertizeze cu privire la posibilitatea creșterii numărului de infecții. „Suntem pe gheață subțire”, a declarat Angela Merkel. Astfel, nu vor fi luate, cel puțin în această săptămână, noi măsuri de relaxare. De luni a intrat în vigoare obligația ca toți cetățenii să poarte mască în spațiile publice închise sau în transportul în comun.

Belgia a anunțat că din data de 11 mai vor fi redeschise magazinele neesențiale, iar o săptămână mai târziu școlile, însă cu măsuri de distanțare socială. Tot din 11 mai se vor redeschidere și magazinele din Elveția și, din aceeași dată, copiii se vor reîntoarce la școală.

Cehia redeschide universitățile de astăzi și permite adunarea grupurilor de cel mult 10 persoane, cu obligativitatea purtării măștii. Țara a ridicat încă de săptămâna trecută o serie de restricții, printre ele și cea care le permitea cetățenilor să iasă din case doar pentru deplasări esențiale, precum și cea care le interzicea să călătorească în afara țării.

Croația deschide de astăzi magazinele va începe relaxarea treptată în umătoarele trei săptămâni a măsurilor de izolare introduse pentru limitarea răspândirii Covid-19.

Norvegia extinde interdicția evenimentelor cu un număr mare de persoane până la data 1 septembrie, însă din 30 aprilie permite evenimentele cu sub 500 de persoane.

În Austria, de la data de 1 mai, vor fi redeschise magazinele neesențiale, centrele comerciale, frizeriile și saloanele, iar restaurantele și hotelurile ar putea fi redeschise la mijlocul lunii mai. De asemenea, bisericile și alte lăcașuri de cult din țară se vor redeschide pe 15 mai, dar cu unele restricții. Elevii din ciclul primar și gimnazial vor reveni la clasă pe data de 18 mai, iar toate celelalte școli se vor redeschide pe 3 iunie.

În Polonia vor fi permise activitățile sportive în aer liber din data de 4 mai, asta după ce pădurile și parcurile s-au redeschis, iar regulile privind numărul clienților din magazine au fost de asemenea relaxate.

Țări precum Marea Britanie, Irlanda și Olanda nu au anunțat încă un plan de relaxare a măsurilor de izolare. Barurile, restaurantele, muzeele și alte locuri publice rămân închise. În unele țări, precum Olanda este luată în clacul deschiderea școlilor din 11 mai.

Poliţiştii români de frontieră au reținut un moldovean, căutat de autorităţile din Italia

Poliţiştii români de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, căutat de autorităţile din Italia, care era condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie pe teritoriul acestui stat, scrie punctul.md.

În ziua de 02 decembrie a.c, în jurul orei 03.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un mijloc de transport, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 34 de ani.

La controlul de frontieră, polițiștii români de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Italia, din data de 25.11.2024, acesta fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie pe teritoriul acestui stat.Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Percheziții la o companie de construcții. Acțiunile vizează darea în exploatare a unui imobil

Ofițerii și procurorii anticorupție efectuează astăzi acțiuni de urmărire penală într-o cauză pornită pe faptul confecționării, deținerii și folosirii documentelor oficiale false pentru darea în exploatare a unui imobil din municipiul Chișinău, transmite MOLDPRES.

Informația a fost confirmată pentru agenție de purtătorul de cuvânt al Centrului Național Anticorupție, Angela Starinschi.Alte detalii vor fi oferite ulterior. 

Facturi mai mari la gaz din decembrie: Noul tarif a intrat în vigoare

Începând cu 1 decembrie, consumatorii vor plăti cu 3,62 lei mai mult pentru fiecare metru cub de gaz, noul tarif fiind de 16,74 lei, comparativ cu 13 lei și 12 bani anterior, scrie safenews.md.

Se întâmplă după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat majorarea tarifului în cadrul unei ședințe care a durat o oră, justificându-se prin creșterea prețurilor pe bursele europene.

Directorul ANRE, Alexei Taran, a menționat că decizia a fost influențată de majorările internaționale ale prețurilor, afectând astfel costurile de achiziție ale gazelor de către furnizorii de serviciu public, în special SA Moldovagaz.

Deși tariful aprobat este mai mic decât cel solicitat de Moldovagaz, de 17,47 lei, ANRE a avertizat că există posibile noi scumpiri în viitor, cu perspective de menținere a prețurilor ridicate pentru primul trimestru din 2025.

România trimite medici și medicamente în Republica Moldova, pentru a trata pacienții cu Covid-19
Articolul anterior
Ce spune prezicătoarea Carmen Harra despre pandemia de coronavirus care a stăpânit lumea
Articolul următor