O explozie de gaz a avut loc în Paris , ducând la incendierea mai multor clădiri, au declarat miercuri oficialii locali din Paris, scrie The Guardian.

Cel puţin patru persoane au fost rănite grav într-o explozie, în arondismentul al V-lea al Parisului, potrivit unor surse din cadrul poliţiei, relatează Le Figarom transmite stirileprotv.ro.
Primarul arondismentului al V-lea, Florence Berthout, a confirmat acest bilanţ.
Potrivit mai multor martori, persoane ar fi blocate sub dărâmături.
Militari francezi au fost desfăşuraţi să păzească intrarea în perimetrul de securitate stabilit la locul exploziei.
Parchetul din Paris a anunţat un prin bilanţ provizoriu de o ”persoană rănită arsă” în urma exploziei.
”Nimic nu permite să se determine originea sinistrului în acest stadiu”, subliniază parchetul.
Prefectura îndeamnă la ”evitarea sectorului”.
Prim-viceprimarul arondismentului al V-lea, Édouard Civel, anunţă că ”imobile au luat foc” în urma unei ”explozii de gaze naturale”.
Pompieri din Paris interveneau la faţa locului, deasupra căruia se ridica o coloană de fum.
O înregistrare video postată pe Twitter surprinde mult moloz pe drum.
Zeci de poliţişti şi pompieri interveneau la faţa locului.
Persoane erau transportate – pe tărgi – afară din imobil de către salvatori.
”Rămâneţi la distanţă, pentru a permite pompierilor să intervină”, cerea într-un mesaj postat pe Twitter Edouard Civel.
Numeroase imagini şi înregistrări video postate pe reţele de socializare surprind o coloană de fum care se ridica de la locul sinistrului, iar mai mulţi navigatori pe Internet spun că au auzit explozia.