Fabrică ilegală de țigări în Cehia, controlată de moldoveni. 14 conaționali, reținuți

În cadrul cooperării internaționale, a fost destructurat un grup infracțional, format din 22 membri, 14 dintre aceștia fiind cetățeni ai Moldovei, implicați în producerea clandestină a țigărilor în Cehia, care a provocat o daună de circa 120 milioane euro bugetului Uniunii Europene.

Astfel, procurorii PCCOCS și ofițerii SIS anunță desfășurarea unei operațiuni de amploare cu autoritățile din Cehia, care a dus la reținerea a 14 cetățeni moldoveni, după o captură de aproape 17.700.000 țigări produse clandestin și peste 11.000 kg de tutun, pe teritoriul statului european. Țigările contrafăcute erau produse în regiunea Moravia din Cehia și livrate ulterior în diverse țări UE (Germania, România, Polonia, Franța etc.).

Operațiunea a fost realizată de către ofițerii SIS, care au oferit suport operativ pentru colectare de informații, procurorii PCCOCS, experții Misiunii EUBAM, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române și ofițerii vamali din cadrul Secției de Investigații ai Direcției Generale a Vămilor a Republicii Cehe.

Astfel, în cadrul cooperării internaționale,  a fost destructurat un grup infracțional, format din 22  membri, 14 dintre aceștia fiind cetățeni ai Republicii Moldova. Infracțiunea fiind comisă în Republica Cehă, aceștia urmează să fie judecați în acel stat.

Suplimentar perchezițiilor desfășurate la sfârșitul lui iunie 2023, au fost confiscate 30.000 de euro în numerar, fonduri în conturi bancare, o mașină  în valoare de 100 mii euro și un camion ca mijloc de comitere a infracțiunii. De asemenea, au avut loc descinderi și în Moldova la figuranții investigați, unde au fost obținute probe suplimentare cu privire la activități infracționale derulate de aceștia, inclusiv înscrisuri de ciornă, piese pentru utilaje de producere a țigărilor, matrice pentru aplicarea inscripției pe țigări, telefoane mobile o sumă de 15.000 EUR în numerar, un autoturism de lux în valoare de 80000 EUR și o armă.

Fabrica de producere clandestină a țigărilor se afla în regiunea orașului Česká Lípa din Cehia. La fața locului, au fost ridicate mai multe linii clandestine care asigurau întreg procesul de contrafacere (fărâmițarea, fermentarea tutunului, producerea, aplicarea filtrului și ambalare) a țigărilor cu filtru.    

Cei 14 cetățeni ai Moldovei au vârste cuprinse în 24 și 66 de ani. Aceștia anterior au lucrat în fabricile de producere a tutunului în Republica Moldova, iar unii din ei au fost în conflict cu legea. În schema investigată în Cehia, unul din ei era organizatorul schemei implicat în activități de asigurare a procesului de producere cu materie primă, monitorizarea activității producerii clandestine și identificarea clienților pentru țigări. Un alt figurant principal avea rolul de angajare a inginerilor și muncitorilor auxiliar pentru instalarea liniilor clandestine și producerea clandestină a articolelor de tutungerie. Celelalte 12 persoane erau ingineri tehnici, muncitori auxiliari și șoferi.

Investigațiile continuă, inclusiv în privința altor membri care ar fi implicați în activitatea ilicită, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Un individ, reținut după ce a intrat în toaleta gării feroviare din Strășeni și a agresat și jefuit o femeie

Un bărbat de 38 de ani a fost arestat pentru 30 de zile, după ce ar fi intrat într-un bloc sanitar de pe teritoriul gării feroviare din orașul Strășeni, unde i-ar fi aplicat unei femei mai multe lovituri, i-a sustras telefonul mobil și geanta și a fugit într-o direcție necunoscută. Ulterior, acesta a vândut telefonul cu 100 de lei, pe teritoriul gării.

Imediat femeia de 43 de ani a sesizat Poliția, iar ca a urmare a acțiunilor întreprinse de polițiștii din Strășeni, dar și a implicării oamenilor, suspectul a fost reținut.

Acesta este din orașul Strășeni și este cercetat pentru jaf, anterior fiind condamnat pentru fapte similare.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani cu (sau fără) amendă de la 42 500 la 67 500 de lei.

Furtuna de aseară a făcut prăpăd în Capitală

Primăria Chișinău anunță că toate serviciile municipale au intervenit prompt la înlăturarea consecințelor ploii abundente și vântului din seara de 7 mai, scrie unimedia.info.

„Echipa de serviciu de defrișatori ai Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, a intervenit ieri seară în mai multe locații din municipiul Chișinău, pentru a înlătura situațiile de avariere apărute în urma rafalelor de vânt, care a rupt crengi și doborât la sol mai mulți arbori.

Astfel, pe străzile V. Dokuceaev, Aleea Gării, Ion Pruncul, Studenților, Tudor Vladimirescu,  ca urmare a vântului puternic, au căzut crengi, iar câțiva arbori cu sistemul radicular la suprafață au fost doborâți la sol.

Totodată, drumarii Regiei „Exdrupo” au verificat străzile cu risc sporit de inundare și au intervenit prompt. La necesitate, au fost ridicate grilele de la gurile de scurgere, pentru a asigura o evacuare eficientă a apei de pe carosabil și a menține siguranța pe drumurile municipale”, se arată în comunicatul emis de responsabilii de la Primărie.

Veste bună pentru elevi! Mai puține materii în școli, cu posibilitatea de a alege

Ministerul Educației și Cercetării a lansat în cadrul Săptămânii Educației proiectul noului concept de dezvoltare a curriculumului școlar, viziunea generală a căruia este de a alinia curriculumul național la necesitățile pieții muncii, la provocările globale și a asigura competitivitatea elevilor noștri la nivel internațional.

Documentul este expus pentru dezbateri publice până în luna august 2024. Acesta descrie viziunea și obiectivele dezvoltării curriculare din următorii ani și servește drept punct de pornire pentru revizuirea curriculumului. Conform calendarului propus, noul curriculum ar urma să fie implementat în școli în 2027. Totodată, conceptul propune un model de plan cadru alternativ care va putea fi implementat de școlile care o vor dori din 2025. Conceptul poate fi accesat aici.

Noutatea acestui concept ține de flexibilitatea curriculei școlare, pentru a spori relevanța studiilor conform necesităților, aptitudinilor și intereselor elevilor, și adaptarea mai bună la cerințele pieței muncii. Respectiv, școlile vor oferi un număr de obiecte de studiu mai redus, dar predate mai profund, iar elevii vor avea posibilitatea să aleagă obiectele de studiu în dependență de capacitățile și interesele lor de viitor.

De principiu, documentul descrie două perspective privind schimbările care se vor produce la nivelul sistemului educațional, în mod special al învățământului secundar general. Este vorba despre aplicarea aceluiași plan-cadru de către instituțiile de învățământ general și aplicarea unui plan-cadru de alternativă, de către instituțiile de învățământ general care vor opta pentru o diversificare a ofertei educaționale a școlii. Prin urmare, planurile-cadru de învățământ propuse spre dezbateri publice vor fi de alternativă celor în vigoare și vor fi implementate în școlile pilot care vor opta pentru acestea. 

Printre rezultatele așteptate în urma implementării noului concept de dezvoltare curriculară este creșterea performanței elevilor prin aplicarea unor planuri cadru noi, flexibile, centrate pe interesele elevilor și a unor curricula cu mai multe elemente de interdisciplinaritate care vor stimula dezvoltarea unui spectru mai larg de competențe și abilități relevante în contextul global actual. Conceptul noului curriculum național se bazează pe rezultatele celor mai actuale studii precum și analize cuprinzătoare în domeniul calității învățământului general din țară și de peste hotare. 

Ulterior, după consultarea cu toate părțile a conceptului de dezvoltare a curriculumului școlar, vor fi elaborate cadrul de referință al curriculumului național, planurile-cadru de învățământ (de alternativă), noile generații de curriculă și toate produsele curriculare aferente.

Rusia încearcă să blocheze intrarea armatei israeliene în Gaza
Articolul anterior
Tot Internetul a izbucnit în lacrimi! Anatol Melnic a demonstrat că toți copiii sunt egali prin exemplul unei fetițe, victimă a bullying-ului
Articolul următor