Facilități la înregistrarea caselor cu un nivel din localitățile rurale

Casele cu un nivel din localitățile rurale și întovărășirile pomicole vor putea fi înregistrate cu singura condiție ca proprietarul să declare pe propria răspundere că acestea respectă toate normele de siguranță și să execute lucrările de intervenție conform noului Cod al Urbanismului și Construcțiilor, votat de în primă lectură de Parlament.

Codul vine să sistematizeze prevederile referitoare la etapele care sunt parcurse pentru edificarea unei construcții, începând cu concepția, proiectarea, autorizarea, execuția, exploatarea, urmărirea comportării în timp, precum și controlul statului în post-utilizarea construcțiilor, transmite ipn.md. 

De asemenea, în privința controlului de stat, noul cod conține prevederi care vizează scopul controlului, faptele care constituie încălcare în domeniul calității în construcții, autoritatea competentă în controlul de stat, modul de executare a controlului de stat și altele. 

Totodată, codul mai conține prevederi referitoare la modul de emitere a certificatului de urbanism și a autorizației de construire/desființare. Astfel, autorizarea executării construcțiilor în localități se va face numai în baza documentației de urbanism, elaborată, expertizată, avizată și aprobată conform legii. 

În același timp, sunt prevăzute și unele excepții: pentru localitățile rurale cu o populație ce nu depășește 3.000 de locuitori eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare se va elibera conform unui regulament aprobat de Guvern. De respectiva procedură simplificată vor beneficia aproximativ 679 de localități, estimativ 1,5 milioane de locuitori.

Noile prevederi legale stipulează că certificatul de urbanism pentru proiectare va avea caracter facultativ în cazul în care documentația de urbanism și de amenajare a teritoriului nu va depăși 10 ani, în localitățile în care documentația de urbanism este actualizată, persoanele fizice sau juridice nu vor fi obligate să obțină și certificatul de urbanism.

Totodată, certificatul de urbanism și autorizația de construire/desființare pentru obiectele declarate de utilitate publică de interes național vor fi eliberate de către instituția din subordinea organului central de specialitate care va avea rolul de implementare a politicii statului în domeniul urbanismului și construcțiilor.

Noul Cod mai prevede crearea pentru prima dată în Republica Moldova a Registrului de stat al companiilor din domeniul urbanismului și construcțiilor, ținut de către Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică. Totodată, în scopul facilitării activității în domeniu a fost extinsă lista lucrărilor de construcție care se pot executa fără certificat de urbanism pentru proiectare și fără autorizație de construire.

Proiectul de lege urmează să fie votat în lectură finală.

Mesajul Maiei Sandu de Ziua Profesorului

Președintele Maia Sandu a venit cu mesaj adresat tuturor dascălilor cu ocazia Zilei Profesorului, marcată în data de 5 octombrie, informează unica.md.

”Dragi profesori, la mulți ani! Pe umerii voștri stă, la drept vorbind, viitorul Moldovei – viitorii medici, ingineri, economiști, artiști, brutari, viitorii profesori!

Ca dumneavoastră să puteți crește acest viitor, noi, statul, comunitatea și părinții, trebuie să fim alături de voi în prezent. Să vă oferim venituri pe merit, respectul cuvenit și toată colaborarea necesară pentru a ridica un copil.

doresc să intrați cu dragoste și răbdare în clasă. De dragostea pe care o simt elevii, de disciplina de lucru pe care le-o insuflați și valorile democratice pe care le transmiteți depinde ce fel de generație creștem.

Dragi educatori, învățători, profesori, bibliotecari, directori, psihopedagogi, logopezi, cadre didactice de sprijin, angajați din sistemul educațional din toată Moldova, plecăciunile noastre!”, a scris președintele într-o postare.

Numărul de profesori a scăzut cu 3.000 în ultimii trei ani

Numărul cadrelor didactice care activează în sistemul de învățământ a scăzut în ultimii trei ani cu mai bine de 3.000. În anul de studii 2023-2024, în Moldova activau 45.800 de profesori, dintre care 86% femei și 14% bărbați, asta pe când în 2018-2019 numărul pedagogilor depășea 49.000, scrie safenews.md.

Salariul mediu brut al unui profesor a fost, în anul trecut, de 12.094, ceea ce înseamnă circa 98% față de câștigul mediu pe economie, arată datele Biroului Național de Statistică.

Cei mai mulți pedagogi sunt în învățământul primar și secundar general – circa 57%, urmat de domeniul de educație timpurie – 27,4%, învățământul superior – 8% și cel profesional tehnic – 7,8%.

În instituțiile de învățământ primar și secundar general, cei mai mulți profesori, – 1.600,  predau limba și literatura română, 2.500 – limbile străine, 1.700 – predau matematica, 1.300 – istoria și 1.100– limba și literatura rusă.

Lemne transportate ilegal în microbuze

În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leova au fost înregistrate trei cazuri de transport ilegal de lemne, în care cetățeni moldoveni transportau masă lemnoasă fără documente justificative. În total, în trei microbuze se aflau 11 m³ de lemn. Cazurile au avut loc în ultimele 48 de ore, pe direcția localității de frontieră Tochile-Răducani, raionul Leova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În primul caz vizează doi locuitori ai satului Lozova, raionul Strășeni, cu vârste de 30 și 31 de ani. Aceștia au fost șoferii a două microbuze încărcate cu 6 m³ de masă lemnoasă din ștejar. Tinerii nu au putut prezenta niciun document de proveniență pentru lemnul transportat.

Într-un alt incident, pe traseul dintre localitățile Tomai și Cupcui, o echipă mixtă formată din polițiști de frontieră, reprezentanți ai Serviciului Vânătoresc și Piscicol, precum și cei din Inspectoratul de Protecția Mediului, a oprit un microbuz condus de un locuitor din Hâncești. În vehiculul acestuia erau găsiți 5 m³ de lemn tare despicat, tot fără acte de proveniență.

Conform legislației în vigoare, microbuzele încărcate cu lemne au fost indisponibilizate și transmise Inspectoratului Ecologic Leova și Inspectoratului de Protecția Mediului. Cercetările continuă.

ATENȚIE! Oamenii legii informează cetățenii despre noi fraude prin înșelăciune
Articolul anterior
Participanții la lichidarea avariei de la Cernobîl vor primi locuințe de la stat
Articolul următor