Fără telefoane în școlile din Republica Moldova

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat un regulament-cadru privind utilizarea telefoanelor mobile în școli, care va intra în vigoare în semestrul II al anului școlar 2024-2025. Conform noului regulament, elevii nu vor mai putea utiliza telefoanele mobile în timpul orelor, cu excepția situațiilor educaționale sau de urgență, precum problemele de sănătate sau nevoia de a monitoriza starea elevilor cu dizabilități, scrie voceabasarabiei.md.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a menționat că această practică era deja aplicată în unele școli din țară, dar Ministerul a decis să adopte o reglementare oficială, ca urmare a solicitărilor venite din partea instituțiilor de învățământ.„Unele școli au implementat această practică de mai mulți ani. Cu toate acestea, am primit numeroase solicitări din partea instituțiilor de învățământ de a consolida această practică printr-o reglementare legală”. a spus ministrul Dan Perciun.

Ministerul Educației și Cercetării a realizat un sondaj public cu privire la utilizarea telefoanelor mobile în instituțiile de învățământ, la care au participat 13 086 respondenți, inclusiv 28,2% – cadre didactice, 55,5% – părinți și elevi – 16,3%. Concluziile sondajului denotă faptul că utilizarea telefonului mobil în instituția de învățământ, fără anumite restricții, distrage atenția la ore și sporește dependența copilului de telefon, fapt care determină o creștere a oboselii și neliniștii, influențând sănătatea mintală a acestuia. De asemenea, Ministerul Educației a realizat un sondaj public pentru a înțelege mai bine impactul utilizării telefoanelor mobile asupra elevilor. Totodată, reglementarea urmărește și reducerea fenomenului de hărțuire cibernetică în școli, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.

Caz șocant! O femeie și-a otrăvit copilul pentru a crește numărul de fani pe rețelele sociale

O influenceriță din Australia este acuzată că și-a otrăvit fetița pentru a obține donații și pentru a crește numărul de fani pe rețelele de socializare, scrie BBC citat de digi24.ro.

Femeia din Queensland a susținut pe rețelele de socializare că fiica ei se luptă cu o boală incurabilă, însă anchetatorii au descoperit că își droga copilul de un an și apoi o filma în „durere și suferință imensă”. Medicii sunt cei care au alertat poliția în octombrie, când bebelușul a fost internat la spital cu probleme grave. După luni de anchetă, femeia în vârstă de 34 de ani a fost acuzată de tortură, administrare de otravă, de exploatare a copiilor și fraudă. În perioada august-octombrie, detectivii spun că femeia i-a administrat copilului mai multe medicamente, fără recomandare. Ea a făcut tot posibilul să obțină medicamente neautorizate și să-și ascundă comportamentul, susțin anchetatorii, folosind chiar și medicamentele rămase pentru o altă persoană din casa lor. Poliția a început ancheta pe 15 octombrie, când bebelușul a fost transportat la spital, întâmpinând „distres emoțional și fizic și vătămări severe”. Testele pentru medicamente neautorizate au dat un rezultat pozitiv în ianuarie, au spus ei. Femeia a strâns peste 37.000 de dolari prin donații GoFundMe – pe care site-ul încearcă să le ramburseze, au transmis anchetatorii.

Bărbatul care a furat trei picioare de om amputate dintr-un spital din România a fost prins. Cum se justifică

Noi detalii despre furtul de la Cantacuzino. Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic ”Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti și dus la audieri. El a spus că s-a dus în curtea spitalului pentru a lua peturi pe care să le ducă la reciclat şi că nu știa ce este în saci, evz.ro.

”Bărbatul în cauză a fost depistat de poliţiştii Capitalei şi condus la audieri la sediul Secţiei 6 Poliţie. Faţă de acesta s-a pus în mişcare acţiunea penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, a transmis, miercuri seară, Poliţia Capitalei.

El a recunoscut că, vineri, în jurul orei 19.00, a intrat în incinta Spitalului Cantacuzino, sărind gardul, pentru a fura peturi pentru reciclare. Acesta a spus că a crezut că sunt peturi în saci.

Managerul Spitalul ”Cantacuzino”, Iulian Brezean, a spus, marţi, că fapta a avut loc vineri, înainte de ora 19.00, şi că spaţiul nu era încuiat, iar cu 20 de minute înainte ca bărbatul să fie surprins de camerele de supraveghere, în zonă a fost o îngrijitoare de pe Secţia Obstretică-Ginecologie.

Iulian Brezean a spus că un medic rezident al unităţii medicale a găsit un membru amputat pe Bulevardul Dacia. Brancardierul de serviciu s-a dus să recupereze piciorul amputat pierdut de bărbat pe stradă. ”Piesa recuperată a fost depozitată în lada frigorifică amplasată în spaţiul destinat deşeurilor infecţioase”, a declarat Iulian Brezean.

Ce spune managerul spitalului Cantacuzino

Managerul spitalului a spus că incidentul a fost anunţat luni la 112, iar poliţiştii au făcut verificări şi au vizionat imaginile stocate pe camerele de supraveghere. El a anunțat că a fost deschisă o anchetă internă, pe lângă anchetele Poliției şi Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti.

Spitalul Clinic ”Dr. Ion Cantacuzino” a fost amendat de Direcţia de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti (DSPMB) cu 4.400 de lei pentru nesecurizarea spaţiilor de stocare temporară a deşeurilor periculoase şi nesupravegherea personalului implicat în gestionarea acestor deşeuri.

Un nou drum cu patru benzi va lega podul peste Dunăre de vama Giurgiulești

Un nou drum cu patru benzi va lega Vama Giurgiulești de Podul peste Dunăre de Brăila.  Este vorba despre un proiect al Consiliului Județean Galați, realizat în colaborare cu Compania Națională de Drumuri, scrie adevarul.ro.

„Au fost aprobați astăzi, în ședința de Guvern, indicatorii tehnico-economici pentru construcția Drumului de legătură dintre DEx Brăila-Galați și Centura Municipiului Galați”, a anunțat ministrul Transportului, Sorin Grindeanu. 

Acest nou drum cu patru benzi (două benzi pe sens), în lungime de 6,92 km, va asigura inclusiv accesul la Podul Brăila. Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) este de peste 812 milioane lei, iar durata de execuție este estimată la 24 luni.

Pe traseu vor fi construite inclusiv șase poduri și pasaje.

„Drumul de legătură dintre DEx Brăila-Galați și Centura Galați va fi construit printr-un protocol încheiat între CNAIR și Consiliul Județean Galați”, a precizat Grindeanu.

În ceea ce priveşte Drumul Expres Galaţi-Brăila, acesta este construit în proporție de peste 80 la sută. Va fi gata la jumătatea anului. 

Autoritățile anunță că NU vor avea loc deconectări, dar îndeamnă oamenii la economisire
Articolul anterior
Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate. Va fi discutată situația din sectorul energetic
Articolul următor
Close menu