Cantităţi impresionante de precipitaţii au fost înregistrate într-o regiune ploioasă a Italiei, dar şi într-un deşert din Oman, pe fondul crizei schimbărilor climatice. Astfel, s-a stabilit un nou record european, pentru cele mai severe precipitaţii acumulate în 12 ore, spune climatologul Maximiliano Herrera.
Luni, nord-vestul Italiei a fost cuprins preţ de câteva ore de furtuni puternice, ploile extreme declanşând un adevărat potop. Este prima oară când în Europa sunt înregistrate asemenea cantităţi însemnate de precipitaţii, de până la 742 mm pe metru pătrat, relatează CNN. De altfel, nu a fost singura regiune afectată de fenomene meteorologice neobişnuite.
În Oman a plouat cât într-un an de zile, după ce un ciclon tropical rar s-a abătut asupra ţării şi a transformat peisajul arid într-unul acoperit de ape.
Provincia italiană Genova, renumită pentru peisajele naturale care le taie răsuflarea turiştilor, a devenit epicentrul precipitaţiilor recente. Mai multe furtuni s-au abătut asupra regiunii în noaptea de duminică spre luni, revărsând peste 925 mm de apă pe metru părtrat în oraşul Rossiglione, situat la aproximativ 100 de kilometri de Milano. Cantitatea este comparabilă cu cea pe care o înregistrează oraşul Seattle într-un an întreg. Zeci de persoane au fost salvate din mijlocul apelor, în urma inundaţiilor şi a alunecărilor de teren care au prăbuşit inclusiv un pod din orașul Quiliano.
Deşi vremea ploioasă nu este o surpriză pentru localnici, volumul impresionant de apă a stabilit un nou record european, pentru cele mai severe precipitaţii acumulate în 12 ore, spune climatologul Maximiliano Herrera.
Pământul se încălzeşte, iar vremea devine tot mai imprevizibilă. Specialiştii avertizează că noi recorduri climatice sunt la orizont, iar ploile extreme ar putea fi o realitate des întâlnită. Inundaţiile puternice care au făcut prăpăd în mai multe colţuri ale lumii de la începutul anului stau mărturie pentru efectele iminente ale încălzirii globale.