Fosta amantă a unui deputat rus, asasinată la Moscova. Era o talentată balerină

În vârstă de 30 de ani, rusoaica Natalia Pronina a fost asasinată din motive necunoscute de un criminal plătit.

Scenă relatată de presă din Rusia pare desprinsă din filmele cu mafioți. Într-un spațiu public, în plină stradă, o tânăra dansatoare de balet, coregrafă, a fost executată cu sânge rece de un bărbat care și-a ascuns identitatea acoperindu-și chipul cu o glugă, o masca și o pereche de ochelari.

El a tras asupra Nataliei Pronina din apropiere, cu un pistol de autoapărare neletal reproiectat însă pentru a putea folosi gloanțe reale.

Nu se știe încă cine a fost persoana care a ordonat această crimă oribilă, deocamdată vorbindu-se doar de niște ipoteze. Astfel, s-a aflat că Natalia ar fi fost la un moment dat amanta unui parlamentar de la Moscova, iar soția acesteia i-ar fi trimis în dese rânduri amenințări.

De asemenea, prietenii femeii ucise consideră că Natalia a fost omorâtă pentru că ar fi refuzat avansurile insistente ale unui bărbat misterios.

De semnalat este și faptul că iubitul Nataliei, Alexander Kravchenko, în vârstă de 33 de ani, a negat orice legătură cu crimă, declarând că se afl aîn Crimeea în ziua respectivă, în interes de serviciu. În plus, acesta a dezvăluit că Natalia avea o datorie de 6.000 de euro pe care n-a reușit s-o restituie la timp.

sursa

Tragedie pe râul Prut: un cetățean străin, găsit înecat în tentativa de a ajunge ilegal în România

Într-un incident tragic, doi cetățeni indieni au încercat să treacă ilegal frontiera, în România, dar pe parcursul încercării de a traversa râul Prut, unul dintre ei a fost găsit fără suflare. Evenimentul a avut loc ieri, 13 mai 2024, în cadrul unei misiuni de control și supraveghere a zonei de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Lopatnic.

Ca urmare, un cetățean străin a fost depistat în timp ce se deplasa grăbit în direcția localităților de frontieră Pererîta-Cotu Miculinți. Polițiștii de frontieră au intervenit operativ, fiind reținut un cetățean al Indiei, în vârstă de 44 ani.

În discuții, acesta a recunoscut că el și prietenul său au încercat să treacă ilegal în România înotând. Tragedia s-a produs atunci când camaradul său, tot cetățean indian, a intrat primul în apele râului Prut și a fost înghițit de ele. Speriat de această situație, străinul  s-a retras înapoi în Republica Moldova, unde a fost depistat de patrula Poliției de Frontieră.

Fiind inițiate verificări suplimentare, utilizând ambarcațiunea de serviciu, la aproape trei metri de malul Prutului, patrula a descoperit o scurtă neagră, un rucsac și trupul fără viață al celui dispărut.

La fața locului au fost solicitate și alte autorități de competență, printr-un apel la Serviciul unic 112.

Investigațiile privind acest incident sunt în curs de desfășurare.

Pentru a preveni tragedii similare, Poliția de Frontieră face un apel către cetățeni să conștientizeze riscurile și consecințele asociate cu astfel de metode periculoase de traversare a frontierei de stat.

Atenție! Zeci de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă astăzi, dar și în următoarele 3 zile

Mai multe blocuri din sectoarele Buiucani și Rîșcani din capitală vor rămâne fără apă caldă în perioada 14-17 mai. Potrivit Termoelectrica, sistările vor avea loc între orele 08:00 – 17:00, scrie unimedia.info.

„Informăm consumatorii despre sistarea temporară a apei calde menajere pentru 14 mai curent, în intervalul orelor:00-16:00.

Blocurile locative vizate din sectorul Buiucani:

str. Porumbescu, 20;

str. Coca, 1V;

str. Buiucani, 4;

str. Drumul Crucii: 96, 97/1, 98, 99, 100, 101, 99/4 (inclusiv Instituția de educație timpurie nr. 52);

str. Țărînei: 107, 107/1, 107/2;

Calea Ieșilor: 51/1, 51/3, 51, 51/5, 55, 55/2, 59/1, 61/4, 61/5, 61/6, 73, 61/2, 57/2 (Școala Primară nr.91).

Totodată, în perioada 15-17 mai curent, în intervalul orelor 13:00-17:00, apa caldă menajeră va fi sistată pentru blocurile locative din sectotul Buiucani: 

str. I. Creangă: 80.

str. Pelivan: 32/1, 32/2, 32/3, 36/1 (inclusiv Instituția de educație timpurie nr. 3).

Sectorul Rîșcani 15-17 mai curent, în intervalul orelor 08:00-17:00.

Blocurile locative vizate

Stradela Studenților: 2/2, 10, 11/1, 11/2, 11/3, 12, 13/1, 13/2, 6, 7/1, 7/2, 8, 9/1, 9/2;

str. Ceucari: 4g, 10, 10/1, 12, 2, 6, 8;

str. Socoleni, 4, 6, 8. 

Motivul sistării constă în efectuarea testărilor cu presiune și reparația utilajului termotehnic – lucrări de mentenanță și pregătire a sistemului de consum al energiei termice pentru noul sezon de încălzire.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere.

Pentru informații actualizate, vă rugăm să accesați periodic pagina web: www.termoelectrica.md, secțiunea Lucrări și Intervenții sau să contactați Centrul de Apel: 1300 sau 022 447 447”, se arată în comunicatul emis de reprezentanții Termoelectrica.

Vremea se încălzește! Ce prognoze au meteorologii

Vreme predominant înnorată anunță pentru astăzi, 14 mai, meteorologii. Spre seară crește probabilitatea unor precipitații.

Ziua maxima va fi de 14°C, iar noaptea în jur de 6 grade.

Mâine se mai încălzește. Vor fi circa 17 grade Celsius ziua și 8 grade noaptea. Joi se vor menține aceleași temperaturi.

ÎPS Hierotheos al Greciei s-a vaccinat anti-Covid: „Am fost vaccinat, altfel probabil că nu aș fi în viață”
Articolul anterior
Criză acută în Europa: campania de vaccinare întârzie. Nu sunt suficiente doze în majoritatea țărilor
Articolul următor