Focul Haric a ajuns la Chișinău și a fost împărțit tuturor credincioșilor. Primii o primesc preoții, apoi urmează să fie împărțită și credincioșilor. Mai mult, preoții vor transporta în toată țara Focul Sfânt.
Mitropolitul Vladimir a venit cu un mesaj către toți creștinii și a spus că „ne rugăm” pentru pace în Ucraina, acolo unde este război, transmite tv8.md.
„Bunul Dumnezeu să binecuvânteze țara noastră, parohiile noastre, casele voastre, toți creștinii și pe cei din țara vecină, ne rugăm cerem ca Bunul Dumnezeu să trimită liniște și pace în țara vecină. Peste câteva clipe, în toate regiunile din țara noastră, va răsuna Imnul Învierii. Vă felicit și vă doresc ca și anul viitor să fim martori la acest frumos eveniment. La toți vă zic Hristos a Înviat!”, a spus ÎPS Vladimir.
Ulterior, Focul Haric va ajunge în toate episcopiile de unde vor lua lumină toți preoții care slujesc în bisericile Mitropoliei Moldovei.
Lumina Sfântă de la Mormântul lui Iisus Hristos s-a aprins sâmbătă, în jurul orei 14:54, aceasta fiind considerată cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă.
Se spune că, în prima jumătate de oră după ce se aprinde, Focul Haric nu frige. Și dacă în acest an se va aprinde, atunci încă nu va fi sfârșitul lumii.
Polițiștii de patrulare au asigurat cortegiul, pentru ca Lumina Sfântă să poată ajunge la fiecare creștin.