Mobilizare exemplară a diasporei la vot! În diferite colțuri ale lumii, moldovenii își fac datoria civică și se prezintă la secțiile de votare, informează unica.md cu referire la o informație publicată de Ministerul Afacerilor Externe.
”Felicitări tuturor pentru spiritul civic și răbdare! Votul fiecăruia contează, și este impresionant să vedem această unitate de peste hotare. Vă mulțumim tuturor pentru implicare și dedicație!”, notează instituția.
Israel
Japonia
O nouă premieră medicală în țara noastră! Medicii au salvat viața unui bărbat datorită unei intervenții care nu a mai realizată până acum
O nouă premieră la Spitalul Clinic Republican ”Timofei Moșneaga”. Chirurgii vasculari de comun cu cardiochirurgii au salvat viața unui bărbat de 62 de ani, diagnosticat cu anevrism toraco-abdominal gigant rupt, efectuând operația prin toracofrenolombotomie. Astfel de intervenții chirurgicale nu au fost realizate în țară până acum. Operația a durat mai bine de șapte ore, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Anevrismul enorm de 27 cm (anevrism mic se consideră 5 cm, mediu 5-7 cm) a fost situat în zona de unde se alimentează organele viscerale și măduva spinării cu sânge, ceea ce reprezintă o poziționare dificilă pentru efectuarea intervenției. Operația a putut fi realizată doar cu o echipă mixtă de chirurgi, fiind utilizată circulația extracorporeală.
Pacientul a suportat timp de doi ani dureri abdominale persistente, fără a cunoaște cauza exactă. Aproximativ un an în urmă, i s-a pus diagnosticul de anevrism toraco-abdominal cu risc major de ruptură, însă a amânat intervenția chirurgicală recomandată. În noiembrie anul curent, starea sa s-a agravat brusc din cauza ruperii anevrismului. Inițial, bărbatul a fost internat la Spitalul Clinic Bălți, de unde a fost ulterior transferat de urgență la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” pentru tratament de specialitate. În prezent, pacientul se simte bine și a fost externat, continuând recuperarea la domiciliu.
Echipa operatorie:
Țurcan Aurel – chirurg
Barnaciuc Sergiu – cardiochirurg
Manica Ștefan – chirurg endovascular
Bostan Ghenadie – cardiochirurg
Tran Maxim – chirurg
Bulat Ionela – perfuziolog
Mîndrila Daniel – anesteziolog-reanimatolog
Botnaruc Oleg – anesteziolog – reanimatolog
Frunze Angela – asistentă de anestezie
Gorea Natalia – asistentă de operație
Spînu Tatiana – asistentă de operație
Munteanu Angela – asistentă de operație
Elena Naforniță – asistentă de operație.
O copilă de 18 ani, dispărută în Capitală! Geanta și telefonul acesteia, găsite în Parcul „La Izvor”. Mama cere cu disperare ajutorul oamenilor
O copilă de 18 ani a dispărut fără urmă din capitală, ieri. Mama tinerei a cerut ajutorul oamenilor pe rețele, menționând că geanta și telefonul acesteia au fost găsite în Parcul La Izvor, scrie unimedia.info.
„S-a pierdut fata mea azi, are 18 ani, numele ei este Aliona, dar este fără geantă și fără telefon. Geanta a fost găsită în Parcul La Izvor și lăsată de o doamnă la o cafenea. Cine a văzut-o, rog să-mi dea de știre”, a scris mama fetei, pe rețele.
Oamenii s-au mobilizat, iar mesajul a fost distribuit masiv prin grupuri, însă deocamdată, fata nu a fost găsită. Mama acesteia s-a adresat și la Poliție.
ATENȚIE, șoferi! Ploaie și lapoviță în mai multe regiuni din țară
Atenție, șoferi! Poliția atenționează că la această oră se atestă ploaie și lapoviță în mai multe regiuni din țară, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Recomandăm șoferilor să adopte o prudență maximă în timpul șofatului şi să adapteze în permanență viteza conform condițiilor meteorologice.
Păstrați o distanță constantă în raport cu vehiculul din față și evitați depășirile.
Pietonilor le recomandăm să sporească atenția și să se asigure temeinic înaintea traversării părții carosabile.
Colegii noștri sunt prezenți pe trasee pentru siguranța dumneavoastră.