Omul de afaceri Ceslav Ciuhrii, care construiește de la zero „Satul German”, o suburbie nouă a municipiului Chișinău, spune că va locui și el acolo. Antreprenorul apare pe coperta ultimului număr al reviste de arhitectură și design DAS.
Foto: Ceslav Ciuhrii
„Voi dori să locuiesc aici (Satul German n.r.)? Bineînțeles! Aici va fi casa mea, amplasată într-o zonă în care deja se desfășoară prima etapă a lucrărilor de construcții”, a spus Ciuhrii într-un articol publicat în DAS.
Ultimul număr al revistei DAS, dedicat „Satului German”, a fost lansat la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul unui eveniment organizat de „Satul German”. Tot atunci au fost premiați și câștigătorii unui concurs de design interior organizat pentru birourile de arhitectură și studiourile de design. Aceștia au realizat proiecte pentru câteva tipuri de locuințe din „Satul German”: apartamentul de tip penthouse, locuința de tip duplex mic, duplex mare și casa individuală. Lucrările lor ne ajută să înțelegem cum poate arăta inclusiv interiorul locuințelor din „Satul German”, nu doar exteriorul.
„Ne-am propus, astfel, să le dăm o mână de ajutor și niște idei bune viitorilor locuitori ai „Satului German” pentru etapa când își vor amenaja locuințele”, a scris Ceslav Ciuhrii pe Facebook despre concurs.
„Satul German” este considerat cel mai important proiect imobiliar al Republicii Moldova din ultimii 30 de ani. Va fi amplasat într-o zonă verde și cu aer curat, în preajma bulevardului Dacia, la ieșirea din capitală. Conceput după modelul suburbiilor europene, Satul German va avea cea mai bogată și modernă infrastructură, se va întinde pe o suprafață de 800 mii mp și va avea doar 38 de blocuri de până la cinci etaje și 800 de vile, construite conform celor mai înalte standarde europene de eficiență energetică. Va avea inclusiv școală și grădiniță moderne, spital, centru de fitness, centru comercial și tot ceea de ce are nevoie o familie pentru confort.