Restricțiile impuse de autoritățile germane în cadrul carantinei parțiale vor rămâne în vigoare până după sărbătorile de iarnă, a anunțat cancelarul Angela Merkel, după o discuție cu reprezentanții celor 16 landuri.
Astfel, hotelurile, restaurantele, sălile de sport, teatrele şi cinematografele rămân închise. În schimb, în perioada 23 decembrie – 1 ianuarie, vor fi relaxate reglementările cu privire la contactele sociale, transmite realitatea.net.
”Landurile își continuă reglementările până la 10 ianuarie, ceea ce înseamnă că, în principiu, situația rămâne așa cum este în prezent, cu excepția reglementărilor de Crăciun. Dacă toate eforturile depuse sunt zădărnicite de un comportament nerezonabil acasă, aceasta va fi o nouă sursă majoră de infecție”, a transmis Merkel. Cancelarul german a insistat asupra faptului că țara sa este ”încă foarte departe” de datele așteptate în urma impunerii carantinei parțiale și a avertizat că, în unele regiuni, numărul deceselor este la un nivel îngrijorător.
Accesul în magazine rămâne limitat la un anumit număr de clienți, în funcție de suprafață.
Numărul persoanelor care participă la reuniunile private, în prezent limitat la cinci, va crește la zece, copiii de sub 14 ani nefiind luați în calcul în acest caz. Unele regiuni, printre care și Berlin, mențin restricția inițială.
În ceea ce privește vaccinul anti-COVID, Merkel a anunțat că, dacă cele produse de companiile Moderna și Pfizer/Biontech vor fi aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului până la finalul anului, țara sa ar putea primi, în primul semestru din 2021, aproximativ 70 de milioane de doze.