Gerul de afară a făcut primele victime. Două persoane au murit de frig

Doi bărbați din raioanele Fălești și Anenii Noi au fost găsiți în stradă în stare de inconștiență. Fiind în stare extrem gravă aceștia au murit în drum spre spital. Totodată, din cauza vremii reci mai multe persoane, printre care şi o minoră, au suferit hipotermii, transmite IPN.

separator

Potrivit Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, majoritatea pacienților înregistrați cu hipotermii erau din familii social vulnerabile, doi dintre aceștia sunt fără adăpost și se aflau sub influența consumului de alcool.Conform datelor meteorologice, în zilele următoarea vremea se va răci. Temperaturile pe timp de zi vor oscila între -2 și -6 grade Celsius,  iar noaptea în raioanele din nordul ţării mercurul va coborî până la -15 grade Celsius.În acest context, Serviciul de Urgență recomandă cetățenilor să poarte îmbrăcăminte și încălțăminte adecvată. Așadar, încălțămintea trebuie să fie suficient de largă pentru a mișca degetele. Acest sfat se aplică în special pacienților cu dereglări de circulație în membrele inferioare și a celor cu diabet zaharat. Încălțămintea strâmtă crește riscul de a face degerături. Totodată, capul și mâinile trebuie să fie protejate de frig, pentru că mai mult de o treime din căldura corpului se pierde la extremități. Femeile, bătrânii, copiii, persoanele cu infecții respiratorii resimt mai tare temperaturile scăzute. Perioada de expunere la frig trebuie să fie limitată cât mai mult posibil.

Aveți grijă de sănătatea dumnevoastră și îmbrăcați-vă corespunzător vremii de afară!!!

A răpit un automobil, a furat bijuterii și bani și a comis un accident rutier. Un individ din Călărași, reținut de oamenii legii

Un tânăr de 29 de ani din Călărași este cercetat penal după ce ar fi furat mai multe bijuterii și bani, a răpit un automobil și a comis un accident rutier, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din Călărași precum că i-a fost răpită mașina de marca Toyota, pe care a lăsat-o descuiată pe un câmp din apropierea orașului.

La scurt timp, a parvenit o altă înștiințare precum că din casa unui bărbat, tot din Călărași, au fost sustrași bani în sumă de 4 000 de euro și 5 000 de lei, mai multe bijuterii și articole vestimentare.

În urma acțiunilor prompte ale polițiștilor, suspectul a fost identificat. Este vorba de un bărbat de 29 de ani din Călărași, polițiștii declanșând imediat măsurile de localizare a acestuia.

Bărbatul, însă, nu a reușit să fugă prea departe de poliție. După ce a comis infracțiunile s-a deplasat spre mun. Chișinău cu automobilul răpit, dar pe traseul R-1, între localitățile Bucovăț și Rassvet din raionul Strășeni, a comis un accident rutier tamponând o Toyota Prius.

Bărbatul a fost reținut de oamenii legii, la el fiind găsite toate bunurile sustrase. 

Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind condamnat.

Bănuitul urmează să fie plasat în arest pe un termen de 30 de zile.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de până la 5 ani.

Un taximetrist a alertat imediat poliția după ce a împiedicat o tentativă de escrocherie cu “ruda implicată într-un accident rutier”

Un bărbat de 36 de ani, angajat ca taximetrist, a alertat imediat poliția după ce a împiedicat o tentativă de escrocherie cu “ruda implicată într-un accident rutier”, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Bărbatul a preluat o comandă printr-o aplicație, urmând să ia un pachet de pe strada N.Milescu Spătaru din sectorul Ciocana al capitalei și să-l transporte la o altă adresă.

Pachetul i-a fost transmis de o femeie care plângea și care i-a explicat că acesta trebuie transmis urgent unei rude implicată recent într-un accident rutier.

După ce a luat pachetul, taximetristul și-a dat seama că poate fi vorba despre o escrocherie și a decis să verifice informațiile anunțând Poliția.

Bărbatul a întors femeii pachetul în care se aflau haine și 175.000 de lei, informând-o că a fost la un pas de a fi victima unei înșelăciuni. Acesta a așteptat oamenii legii și a furnizat informațiile solicitate.

Poliția atrage atenția repetat cetățenilor:

– Fiți prudenți! Nu vă lăsați manipulați de infractori.

– Dacă sunteți apelați de persoane necunoscute care vă prezintă un scenariu similar, închideți apelul și verificați informația cu rudele.

– Apelați imediat serviciul 112 pentru a raporta orice suspiciune.

Vigilența taximetristului a împiedicat o posibilă escrocherie, demonstrând importanța prudenței și a colaborării cu autoritățile.

Nicu Țărnă – actor, interpret și director de teatru: Europa pentru mine înseamnă un sistem judiciar transparent și investiții în educație

Nicu Țărnă este interpret, actor și director al centrului de cultură și artă Ginta Latină, unde de câțiva ani buni dezvoltă și promovează „Teatrul Fără Nume” din Chișinău. 

„Arta și cultura pot deveni punți de legătură între Moldova și Europa, facilitând schimburile culturale și dialogul intercultural. Astfel, vom putea construi un viitor în care identitatea noastră culturală se împletește armonios cu valorile și oportunitățile europene”, afirmă actorul.

Prin tot ce face, artistul pune umărul la dezvoltarea și susținerea artei și culturii noastre, deoarece crede cu tărie că aceștia sunt factori importanți, care stau la baza unei societăți moderne.  

„Europa pentru mine înseamnă un sistem judiciar transparent și echitabil, investiții în educație și în dezvoltarea competențelor tinerelor generații și, bineînțeles, un viitor mai bun pentru arta și cultura noastră, prin investiții, noi oportunități economice și sociale, atrăgând turiști și promovând talentele noastre pe scena europeană”, mărturisește Nicu Țărnă.

Videoul integral poate fi vizionat AICI!

Cât de des ar trebui spălate prosoapele copiilor?
Articolul anterior
Cele mai eficiente modalități de comunicare într-un cuplu
Articolul următor