Gestul curajos al unei actrițe din Iran, care s-a pozat fără vălul islamic: „Voi plăti orice preț pentru a-mi susține drepturile”

Una dintre cele mai cunoscute actrițe din Iran a postat miercuri pe rețelele sociale o fotografie cu ea fără vălul obligatoriu la femeile din republica islamică.

actrita

Aparentul act de sfidare este făcut de Taraneh Alidoosti pe fondul protestelor declanșate după moartea Mahsei Amini, care durează deja de câteva săptămâni. Tânăra iraniană, de origine kurdă, în vârstă de 22 de ani, a murit la mijlocul lunii septembrie, după ce a fost bătută în arestul poliției pentru că nu a purtat corespunzător vălul.

Alidoosti, una dintre cele mai cunoscute actrițe din Iran, care a susținut public protestele, a postat fotografia în care are capul descoperit pe pagina ei de Instagram. În mână ține un mesaj scris în limba kurdă: „Jin. Jiyan. Azadi.” (Femeie. Viață. Libertate.), relatează The Guardian.

Alidoosti este o vedetă în filmele regizorului premiat Asghar Farhadi, inclusiv The Salesman, care a luat Oscarul pentru cel mai bun film în limbă străină în 2017.

Cu câteva zile înainte, tot pe Instagram, actrița a promis că va rămâne în țara ei cu „orice preț”, precizând că deocamdată n-o să mai lucreze pentru a putea ajuta familiile celor uciși sau arestați în urma protestelor. „Voi rămâne aici și nu am nicio intenție să plec”, a spus actrița de 38 de ani, care susține că nu are pașaport sau rezidență în străinătate. „Voi fi alături de familiile prizonierilor și ale celor uciși. Voi fi avocatul lor”, a spus ea. „Voi plăti orice preț pentru a-mi susține drepturile și, cel mai important, cred în ceea ce construim împreună astăzi”, a adăugat ea.

Alidoosti a fost o prezență importantă pe scena cinematografiei iraniene încă din adolescență și a jucat în filmul apreciatului regizor Saeed Roustayi, Leila’s Brothers, care a fost prezentat la festivalul de la Cannes din acest an. 

Ea este cunoscută ca o apărătoare înfocată a drepturilor femeilor și a drepturilor omului în Iran.

Starurile din cinematografia iranienă erau supuse presiunilor încă dinaintea pretestelor din această toamnă. Regizorii premiați Mohammad Rasoulof și Jafar Panahi sun arestați de la începutul acestui an.

Când alte proteste de amploare au avut loc în noiembrie 2019, Alidoosti a declarat că iranienii sunt „milioane de captivi”, nu cetățeni.

sursa

Vizită neanunţată la Kiev a secretarului de stat american

Secretarul de stat american, Antony Blinken a sosit de dimineaţă la Kiev într-o vizită-surpriză pentru a-i asigura pe ucraineni de sprijinul continuu al Statelor Unite, scrie realitatea.md.

Încurajările americane ajung într-un moment în care Ucraina este nevoită să facă faţă unei ofensive ruseşti spre Harkov, al doilea mare oraş al ţării, aflat în apropierea graniţei de nord-est cu Rusia.

Preşedintele Volodimir Zelenski spune că au fost semnalate acţiuni inamice şi în alte puncte ale frontierei de nord, dar a dat asigurări că forţele sale contra-atacă.

Preşedintele ucrainean care va discuta azi cu şeful diplomaţiei americane cere constant urgentarea livrărilor de armament occidental, după ce Washingtonul a aprobat cu întârziere pachetul de ajutor militar de 61 de miliarde de dolari. Potrivit unei oficialităţi americane misiunea secretarului de stat este de a examina modalităţile prin care asistenţa suplimentară i-ar ajuta pe ucraineni să preia iniţiativa pe câmpul de luptă.

12 morți și 60 de răniți în urma prăbușirii unui panou publicitar într-o furtună din India

Douăsprezece persoane au fost ucise și cel puțin 60 au fost rănite când un panou publicitar s-a prăbușit luni din cauza unei puternice furtuni la Mumbai, au anunțat autoritățile municipale din capitala financiară a Indiei situată în vestul țării, notează AFP.

Zeci de oameni s-au trezit prinși sub panoul care a căzut lângă o benzinărie din estul orașului.

Opt corpuri au fost scoase de sub dărâmături, a indicat Gaurav Chauhan, inspector al Forței naționale de răspuns la dezastre (NDRF), adăugând că încă patru rămășițe trebuie extrase din resturile metalice

„Le-am localizat, dar nu le putem extrage din cauza acestei benzinării, situația poate fi periculoasă”, a precizat inspectorul.

Anterior, autoritățile municipale raportaseră că 60 de persoane au fost salvate și internate în spital.

Panoul publicitar măsura 70 de metri pe 50 de metri, potrivit unui mesaj postat pe rețeaua socială X de poliția din Mumbai.

Luni, Mumbai a fost lovit de vijelii puternice însoțite de averse și furtuni de praf care au smuls copaci și au provocat scurte probleme în aprovizionarea cu electricitate și întreruperi ale traficului feroviar.

Potrivit presei, numeroase zboruri au fost suspendate pe aeroportul internațional Mumbai și cel puțin 15 avioane au fost rerutate.

Potrivit unui mesaj pe X postat de Devendra Fadnavis, numărul doi în guvernul statului Maharashtra, „a fost ordonată o anchetă la nivel înalt” cu privire la tragedie.

Siegfried Mureșan: ”Republica Moldova a reușit să facă pași pe care nimeni nu îi credea posibili în urmă cu doi ani”

Republica Moldova a făcut pași pe care nimeni nu-i credea posibili în urmă cu doi ani, iar negocierile de aderare la Uniunea Europeană ar putea începe, oficial, în luna iunie. Declarația aparține europarlamentarului român, Siegfried Mureșan, potrivit căruia atât la Chișinău, cât și la Bruxelles există voință în acest sens. Potrivit oficialului european, de la 1 iulie Ungaria preia președinția Consiliului UE, iar Republica Moldova procedează corect menținând un dialog diplomatic cu Guvernul de la Budapesta, notează IPN.

Europarlamentarul Siegfried Mureșan spune că în luna iunie există șanse ca Republica Moldova să înceapă, oficial, negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Potrivit demnitarului, indiferent dacă acest lucru se va întâmpla sau nu în luna iunie, important este că procesul a fost lansat.

„Poziția mea este că aceste negocieri trebuie să înceapă în luna iunie, că Republica Moldova îndeplinește toate condițiile ca acest lucru să se întâmple. Însă mai important decât momentul la care încep negocierile este procesul pe care ne-am înscris. Trebuie subliniat faptul că în ultimii doi ani Republica Moldova a reușit prin parteneriatul cu Uniunea Europeană să facă pași pe care nimeni nu îi credea posibili în urmă cu doi ani. În doi ani Republica Moldova a depus cerere de aderare, a primit statut de stat candidat, ulterior s-a luat decizia unanimă de începere a negocierilor de aderare. Această decizie este una ireversibilă. Acum știm clar că negocierile vor începe și Republica Moldova va deveni stat membru al Uniunii Europene. Cel mai important este că acest proces a început”, a spus Siegfried Mureșan în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Oficialul european spune că nu există riscuri ca Ungaria că pună piedici începerii negocierilor de aderare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Opinia este expusă în contextul în care Ungaria preia șefia Consiliului UE de la 1 iulie 2024.

„Ungaria a fost un stat cu poziții specifice în ceea ce privește războiul din Ucraina, însă Ungaria nu s-a opus niciodată procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. Autoritățile Republicii Moldova procedează foarte bine întreținând un dialog diplomatic cu Guvernul de la Budapesta. Acest dialog este bun, necesar, corect. Există voință la Chișinău, la Bruxelles, în rândul cetățenilor Republicii Moldova de integrare. Poziția mea este că negocierile trebuie să înceapă în luna iunie și sunt optimist în acest sens. Oricum, progresul înregistrat este remarcabil. Viteza este una bună, acum are loc o muncă tehnică, e un proces de screening, evaluare a legislației din Republica Moldova, este o pregătire a negocierilor de aderare. Mai este nevoie de o decizie care cred că va fi luată în luna iunie, care va reprezenta mandatul de începere a negocierilor”, a mai spus europarlamentarul român.

Republica Moldova a depus o cerere de aderare la Uniunea Europeană în martie 2022 și i s-a acordat statutul de țară candidată în iunie 2022. În decembrie 2023, liderii UE au decis să deschidă negocierile de aderare.

Joe Biden se pregătește să-și anunțe oficial candidatura pentru 2024
Articolul anterior
Separatiștii pro-ruși din Zaporojie se tem că vor fi următorii: „Inamicul își mută aici forțele”
Articolul următor