Un polițist din SUA a plătit din banii săi alimente pentru o familie nevoiașă în loc să acuze de furt două femei prinse în timp ce încercau să plece dintr-un magazin fără plătească mâncarea pe care voiau să le-o dea copiilor de Crăciun.
Ofițerul Matt Lima a fost chemat la un magazin Stop & Shop din Somerset (Massachusetts) pe 20 decembrie după ce paznicii au reținut două femei, cu doi copii mici după ele, care nu au plătit pentru toate produsele pe care le aveau asupra lor, scrie CNN.
“Am și eu două fetițe, cu o vârstă apropiată de cele două fete care erau acolo, așa că m-a impresionat puțin”, a declarat Lima.
Lima a luat deoparte una dintre femei, astfel încât să poată vorbi despre ce s-a întâmplat, în timp ce angajații magazinului au luat copiii deoparte, astfel încât să nu-și dea seama ce se întâmplă.
“Femeia cu care am vorbit mi-a explicat că lucrează, dar mama copiilor e șomeră și avea și alte probleme legate de familie și că ceea ce luaseră era o cină de Crăciun pentru copii”, a mai spus polițistul Lima.
”Au fost foarte recunoscătoare, chiar șocate”.
S-a uitat la chitanță pentru a vedea ce plănuiau femeile să cumpere și a văzut că luau numai mâncare.
„Evident, această familie avea nevoie de ajutor și nici nu-mi pot imagina cum e să merg la magazin și să iau doar ce îmi permit sau să mă duc acolo și să încerc să iau doar lucruri pentru cina de Crăciun a copiilor”, a declarat Lima.
Polițistul le-a dat celor două femei doar un avertisment și nu a formulat acuzații împotriva lor.
„Au fost foarte recunoscătoare, chiar șocate. Sunt sigur că o mulțime de oameni aflați în aceeași situație s-ar gândi că ar exista un deznodământ diferit și poate că vor fi arestați sau vor trebui să meargă în instanță”.
Polițistul le-a dat celor două familii un card cadou de 250 de dolari pentru ca acestea să cumpere mâncarea de Crăciun pentru copiii lor.