Grav accident la Căușeni din cauza poleiului! O femeie a murit pe loc

O femeie de 60 de ani a murit, după ce mașina în care se afla a intrat pe contrasens și a lovit frontal un alt autovehicul care circula regulamentar. Accidentul rutier a avut loc în jurul orelor 18:00 la ieșirea din satul Grigorievca din raionul Căușeni.

Potrivit oamenilor legii șoferul unui microbuz de model Ford Tranzit în care se aflau doi soți originari din Ștefan Vodă ar fi pierdut controlul asupra volanului din cauza drumului acoperit cu ghețuș, ar fi ieșit spre contrasens și a lovit frontal un BMW cu numere de înregistrare ucrainești. În urma impactului mașina de model Ford s-a inversat într-un șanț de pe marginea drumului, iar pasagera de 60 de ani care se afla pe bancheta din față a decedat pe loc.

Soțul acesteia și șoferul celuilalt automobil s-au ales cu leziuni ușoare. 

Oamenii legii afirmă că șoferul autoturismului de marca FORD care s-ar face vinovat de accidentul rutier riscă dosar penal. Polițiștii din Căușeni avertizează șoferii să fie prudenți când iese la drum, majoritatea traseelor din Căușeni și Ștefan Vodă sunt acoperite la moment cu polei și ghețuș. Aceștia roagă conducătorii auto să adapteze viteza conform condițiilor meteo și să își doteze mașinile corespunzător sezonului.

sursa

Nouă deputați au anunțat crearea grupului parlamentar „Victoria”

Vasile Bolea, deputat în Parlamentul Republicii Moldova și lider al partidului „Renaștere”, a anunțat, astăzi, înființarea grupului parlamentar „Victoria-Победа”. În conformitate cu regulamentul Parlamentului, acest grup a fost constituit pentru a promova viziuni și obiective comune între deputații independenți și neafiliați, care nu sunt membri ai altor partide politice, scrie unimedia.info.

Grupul parlamentar „Victoria-Победа” este format din 9 deputați, printre care se numără Marina Tauber, Reghina Apostolova, Irina Lozovan, Vadim Fotescu, Denis Ulanov, Petru Jardan, Alexandr Suhodolskii, Alexandr Nesterovschii și liderul său, Vasile Bolea.

Grupul „Victoria-Победа” se angajează să aducă în prim-plan preocupările și nevoile cetățenilor, abordând diverse probleme sociale, economice și politice în cadrul legislativului. Prin unirea eforturilor acestor 9 deputați, grupul „Victoria-Победа” își propune să devină un actor influent în procesul decizional al Parlamentului Republicii Moldova și vor pleda pentru reforme și o guvernare mai transparentă și responsabilă.

”Astăzi anunțăm despre crearea grupului parlamentar ”Victoria- Победа”. În conformitate cu regulamentul Parlamentului, în vederea promovării unor viziuni și obiective comune, deputații independenți, cât și cei neafiliați, care nu fac parte din alte partide, pot constitui grupuri parlamentare din cel puțin 5 deputați.

Suntem 9 deputați care au sebsemnat și creat acest grup parlamentare.

Este vorba despre Marina Tauber, Reghina Apostolova, Irina Lozovan, Vadim Fotescu, Denis Ulanov, Petru Jardan, Alexandr Suhodolskii, Alexandr Nesterovschii și eu, Vasile Bolea”, a menționat deputatul Vasile Bolea.

Scandal în sportul moldovenesc! CNOS ar fi limitat numărul de antrenori pentru sportivii care vor reprezenta țara la Jocurile Olimpice de la Paris

Scandal în sportul moldovenesc după ce Compitetul Național Olimpic Sportiv ar fi anunțat că va permite câte un singur antrenor pentru doi luptători ai R. Moldova care vor reprezenta țara la Jocurile Olimpice de la Paris. Comitetul Național Olimpic și Sportiv (CNOS) dezminte acuzațiile precum că ar fi lansat inițiativa prin care, va fi un singur antrenor pentru doi luptători ai Republicii Moldova care vor reprezenta țara la Jocurile Olimpice de la Paris. Contactați de UNIMEDIA, reprezentanții comitetului au declarat că formula privind numărul de antrenori pentru fiecare probă a fost prezentată de comitetul organizatoric al Jocurilor Olimpice de la Paris. Totodată, președintele CNOS, Nicolae Juravschi, a refuzat să comenteze acuzațiile lui Ivan Gheorghiu, ex-secretar de stat al Ministerului Educației și Cercetării (MEC), calificându-le drept aberații, scrie unimedia.info.

colaj foto: noi.md

CNOS dezminte acuzațiile că ar veni din partea sa inițiativa privind numărul de antrenori pentru luptătorii care vor reprezenta Moldova la JO de la Paris și afirmă că formula privind numărul de antrenori pentru fiecare probă a fost creată de comitetul organizatoric al JO.

„Există o formulă clară, care limitează numărul de antrenori pentru fiecare probă. Formula a fost creată de comitetul organizatoric al JO de la PARIS, nu este adevărat că la Paris va merge un singur antrenor la 2 luptători”, a declarat, pentru UNIMEDIA, Eugen Draganov, persoana responsabilă de relațiile cu mass media a Comitetului Național Olimpic și Sportiv.

„Nicolae Juravschi nu dorește să răspundă la declarațiile și aberațiile lui Ivan Gheorghiu. În plus, lotul final pentru JO încă nu a fost definitivat. Numărul de antrenori depinde și de numărul total al delegației, cu cât mai mulți sportivi sunt calificați, cu atât mai mulți antrenori vor fi”, a mai precizat, pentru UNIMEDIA, Eugen Draganov.

Scandalul ar fi apărut după ce Compitetul Național Olimpic Sportiv ar fi anunțat că va fi un singur antrenor pentru doi luptători ai R. Moldova care vor reprezenta țara la Jocurile Olimpice de la Paris. Anunțul a fost făcut de Ivan Gheorghiu, ex-secretar de stat al Ministerului Educației și Cercetării (MEC), pe pagina sa de Facebook. În context, luptătoarea Anastasia Nichita, calificată la JO, a comentat: „Mă așteptam la diferite metode de dezorientare înainte de Jocurile Olimpice, dar chiar într-atât…”.

Parisul va găzdui Jocurile Olimpice după o pauză de 100 de ani. În acest an, la JO vor participa cel puțin 13 sportivi din R. Moldova, care s-au calificat deja. Cu acest prilej, Comitetul Național Olimpic și Sportiv a organizat o conferință de presă, în cadrul căreia au fost prezentați primii sportivi calificați la evenimentul care se va desfășura în Franța, începând cu 26 iulie.

Natalia Gordienko a strălucit pe covorul roșu de la Cannes: „M-am simțit o adevărată prințesă”

Natalia Gordienko a făcut senzație la Festivalul de film de la Cannes. Cu o apariție îndrăzneață și plină de stil, cântăreața a captat privirile tuturor pe covorul roșu într-o rochie roșie elegantă, ornamentată cu pene, scrie SHOK.md.

colaj foto: shok.md

Evenimentul, cunoscut pentru eleganța și prestigiul său, a găzduit o mulțime de celebrități și personalități importante din industria filmului. Natalia Gordienko a reușit să se evidențieze prin alegerea sa vestimentară elegantă.

Rochia roșie a artistei a fost o combinație perfectă de eleganță și senzualitate. Ornamentată cu pene, aceasta a adăugat un element de lux apariției sale.

„Momente de pe covorul roșu. Cu siguranță unul dintre cele mai memorabile momente din viața mea. M-am simți o adevărată prințesă”, a scris Natalia Gordienko.

Natalia Gordienko a confirmat încă o dată talentele sale multiple, reușind să fie în centrul atenției și să impresioneze într-un alt domeniu decât cel muzical.

Natalia Gordienko este o artistă din Republica Moldova născută la 11 decembrie 1987. Artist Onorat al Moldovei care a reprezentat Moldova la concursul Eurovision-2006 și Eurovision-2021. Natalia are un băiat pe nume Christian.

Volodimir Zelenski se îmbracă aproape exclusiv cu mărci de haine ucrainene, pe care le-a făcut celebre de când a început războiul cu Rusia
Articolul anterior
Atmosferă feerică! Marile capitale europene au dat startul sărbătorilor de iarnă
Articolul următor