Grav accident rutier în Italia: şase germani morţi şi alţi 11 răniţi

Şase tineri germani şi-au pierdut viaţa şi alţi 11 au fost răniţi în noaptea de sâmbătă spre duminică în nordul Italiei când o maşină care circula cu viteză mare a intrat în grupul lor, a relatat duminică presa italiană, citată de France Presse și Agerpres.

separator
Accidentul s-a produs în jurul ore locale 01:15 (00:15 GMT) în Alto Adige (Tirolul de Sud), regiune italiană limitrofă Austriei, precizează cotidianul Corriere della Sera.

După ce îşi petrecuse seara într-un restaurant, grupul de tineri turişti germani se afla în apropierea autobuzului lor, când o maşină a sosite cu viteză mare, lovind în plin persoane aflate pe marginea drumului.

Potrivit publicaţiei italiene, şoferul maşinii era un tânăr de 28 de ani care locuieşte în zonă şi „ar fi avut un nivel de alcool foarte ridicat în sânge”.

Şase tineri germani au murit pe loc, în timp ce dintre cei 11 răniţi trei se află în stare gravă, o femeie fiind transportată cu elicopterul în Austria, conform aceleiaşi surse.

Incendiu la Botanica. Flăcările au cuprins un lan de vegetație

Cinci echipe de pompieri și salvatori luptă în aceste clipe cu flăcările care au cuprins un lan de vegetație în sectorul Botanica al capitalei. Victime nu au fost raportate, comunică MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), incendiu de vegetație izbucnit pe bulevardul Traian 23/2.

„Pentru lichidarea arderii, la fața locului au fost îndreptate 5 echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că într-un lan deschis arde o suprafață extinsă de vegetație uscată”, a precizat IGSU.

O femeie a încercat să scoată din țară 30 de mii de euro, dar a rămas fără bani

Polițiștii de frontieră de la Aeroportul Internațional Chișinău au documentat o tentativă de scoatere ilicită a valutei din țară, urmare a verificărilor efectuate asupra pasagerilor de la ruta ”Chişinău – Nürnberg”.

În cadrul controlului de specialitate, în bagajul unei femei în vârstă de 53 de ani, care nu este cetățeancă a Republicii Moldova, au fost depistate 30 000 de euro, bani nedeclarați autorității vamale.

Drept urmare, mijloacele bănești au fost ridicate, cazul fiind preluat pentru investigare de către ofițerii Serviciului Vamal.

Meteorologii anunță pentru astăzi vreme frumoasă. Mâine, însă, pregătiți umbrelele

Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță pentru astăzi, sâmbătă, vreme frumoasă, în general fără precipitații.

Vântul va bate moderat din sud-est. Temperatura aerului va urca până la 19 grade Celsius. Pentru mâine, duminică, meteorologii prognozează ploi slabe, din cauza unui front atmosferic. De asemenea duminică și luni vor fi intensificări ale vântului.

Ultima oră. Un avion plin cu români a luat foc în timpul decolării
Articolul anterior
Fiul unui pompier care și-a pierdut viața în incendiile din Australia a primit medalia tatălui său
Articolul următor