Haos și nemulțumiri! De frica unei ierni grele, sute de oameni au așteptat în coadă pentru a cumpăra lemne de foc: Unii au dormit la poarta întreprinderii silvice de la Ivancea

Haos și nemulțumire la Ocolul Silvic Ivancea din raionul Orhei. De frica unei ierni grele, sute de oamenii au așteptat în rând câteva zile, pentru a cumpăra lemne de foc la preț mai mic, iar unii dintre ei chiar au dormit la poarta întreprinderii silvice. Cei mai norocoși și-au dus deja lemnele acasă, alții însă, astăzi au aflat că procesul a fost stopat, deoarece autoritățile au emis alte indicații. Informațiile de la Ministerul Mediului într-adevăr se bat cap în cap. În timp ce, ieri, unii oameni deja transportau marfa spre casă, secretara de stat ne spunea că ordinul de eliberare a lemnului încă nu a intrat în vigoare, scrie tv8.md.

Așa arăta, ieri, intrarea în Ocolul Silvic Ivancea din raionul Orhei. Sute de oameni au stat în rând ore în șir, în speranța că vor putea cumpăra lemne la preț mai mic, așa cum au anunțat anterior autoritățile. Unii dintre ei au rămas și peste noapte la poarta întreprinderii, pentru a nu pierde rândul.

Chiar și așa, doar primii 60 de pe listă au reușit să cumpere, iar pe unii dintre ei i-am găsit și astăzi acolo.

Oamenii au început să se revolte, după ce au aflat că procesul a fost stopat. Ei s-au plâns că au făcut drum lung, au stat și câteva zile în rând, dar fără rezultat.

„Ieri, oamenii au dormit aici, sub gard, și avem trei nopți de când stăm aici. Ei vin la ora 8 și râd de noi. Noi suntem bătrâni, nu avem transport. Iaca asta e mâncarea și apa cu care stăm aici. Flămânzi…”.

„Ieri ne-au trimis la Primărie. Primăria ne-a trimis aici. Azi, deja nu mai scriu lemne. Să venim nu știu când. Să selecteze foile, să dea nu știu cui și când, mâine sau la anul”.
„Stau în cârjă și trebuie să aștept aici?!”.

„De duminică seara stăm aici, sub gard. Am stat în rând 300 de oameni și ei au anunțat că 60 vor putea lua, unii s-au dezamăgit și s-au dus”.

Până acum, oamenii veneau, se înscriau pe listă și, în aceeași zi, lemnele ajungeau la ei acasă. Între timp, însă, Ocolul Silvic a primit indicații noi, conform cărora lemnele vor fi repartizate în baza unor liste, întocmite de Primărie. Prin urmare, sătenilor li s-a spus să nu mai aștepte la poarta întreprinderii. La rândul lor, reprezentanții Ocolului Silvic dau asigurări că lemne vor ajunge pentru toți, doar că nu știu, când anume vor fi distribuite:

„- Se făcea o listă, ca ei ca să nu se certe și să fie disciplină.
 – Și acum, ce sa decis?
 – La Primărie se fac listele. În baza listelor de la Primărie, noi vom repartiza lemne de foc”.

Între timp, oamenii spun că cei trei metri steri de lemne, care ar urma să-i cumpere la preț mai mic, nu le acoperă nici pe departe necesarul pentru iarnă, de aceea, riscă să înghețe de frig prin case. O altă problemă este că trebuie să achite transportul, care este și foarte greu de găsit prin sat:

„Numai câte trei metri steri de lemne. O familie cu copii să se încălzească cu trei metri. Toată umblătura asta pentru trei metri de lemn și nu le poți lua nici pe acestea”.

„ – Transport noi trebuie să căutăm. Într-o zi, unde să te duci și pe cine să găsești.
 – Deci, transportul îl căutați dvs.?
 – Da, cauți transport, dormi aici sub gard”.

Neclaritățile nu se termină, însă, aici. Zilele trecute, oamenii au putut cumpăra și câte cinci metri steri de lemne, pentru că așa informații aveau de la Agenție, ne-au spus reprezentanții Ocolului Silvic. Începând de ieri, însă, oamenii au început să primească doar câte trei metri steri. Printre norocoși se află și doamna Valentina, care astăzi deja căra lemnele în curte. Înainte să intre în posesia lor, femeia a dormit o noapte la poarta Ocolului Silvic:

„- Am dormit acolo cu un pled că nu era chip. Am dormit aici pentru lemne. Au dat câte cinci, da de ieri se dau câte 3. Am plătit 2100 și cu transport 600 și trebuie încă tăiate.
 – Și o să vă ajungă?
 – Nu, mai am încă patru metri cubi”.

Primarul din comuna Ivancea se afla, astăzi, la o ședință, la Ministerul Mediului, iar o reprezentantă a Primăriei ne-a spus că, în ajun, au primit ordin să nu transmită liste la Ocolul Silvic:

„Nu se eliberează, pentru că Silvicultura ne-a sunat înapoi și ne-a spus că, deocamdată, listele rămân la noi, în Primărie”.

Ne-am convins și noi că indicațiile de la Ministerul Mediului sunt neclare. În timp ce, ieri, oamenii primeau deja lemne, reprezentanta Ministerului ne spunea că, deocamdată, doar se achită facturile, iar lemnul se va elibera mai târziu:

„- Acum persoanele pur și simplu se orientează să achite aceste servicii.
 – Rândurile care se fac acum la ocoalele silvice?
 – Sunt pentru achitare, nu pentru încărcare că nici nu e posibil. Odată cu adoptarea hotărârii de Guvern privind pregătirea pentru sezonul rece și intrarea în vigoare a ordinului ministrului privind eliberarea lemnului se va purcede la transportare”.

Ieri, secretara de stat nu ne-a mai răspuns la apeluri, iar ofițerul de presă de la Minister ne-a spus că lemnul care se vinde la Ivancea, probabil, era tăiat de ceva timp, prin urmare, acțiunea era legală. Potrivit responsabililor de la Ministerul Mediului, cantitatea necesară de masă lemnoasă pentru țara noastră ar fi de aproximativ 2 milioane de metri steri. Deocamdată însă, ar fi disponibili doar 800 de mii de metri steri de lemne. Pentru a asigura toată populația cu lemn de foc, vor fi tăiați și alți copaci și se vor importa paleți, ne-au mai spus responsabilii.

sursa: www.tv8.md

Captură de 20.000 de pachete de țigări realizată datorită eforturilor Poliției de Frontieră în cooperare cu autoritățile britanice

Profesionalismul și vigilența angajaților Poliției de Frontieră au fost esențiale în depistarea și confiscarea a 20.000 de pachete de țigări introduse ilegal pe teritoriul Marii Britanii. Datorită muncii asidue a polițiștilor noștri, care au monitorizat și procesat informații operative pe o perioadă extinsă, această operațiune de succes a devenit posibilă, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Colaborarea strânsă dintre autoritățile moldovenești și britanice a permis transformarea eforturilor Poliției de Frontieră într-o acțiune transfrontalieră eficientă. Parteneriatul solid a facilitat schimbul rapid și precis de date, culminând cu identificarea unui transport ilegal de țigarete.

 La data de 16 martie 2025, în timpul verificării bagajelor de cală pe ruta Istanbul-Chișinău-Londra la Aeroportul Internațional Chișinău, polițiștii de frontieră au descoperit produse de tutungerie nedeclarate în bagajul unui pasager român de 39 de ani. Angajații Poliției de Frontieră au transmis prompt informațiile către ofițerul de legătură al Marii Britanii de la București, conform procedurilor internaționale.

 Bazându-se pe detaliile furnizate de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, autoritățile britanice au efectuat un control amănunțit la aterizarea aeronavei pe Aeroportul Luton, rezultând în confiscarea a 20.000 de pachete de țigări. Acest rezultat subliniază rolul decisiv al echipei moldovenești în lansarea operațiunii.

Această reușită evidențiază importanța contribuției Poliției de Frontieră în lupta împotriva contrabandei, demonstrând că munca noastră și parteneriatul cu instituțiile internaționale sunt cheia pentru prevenirea activităților ilegale. 

Poliția de Frontieră rămâne dedicată protejării frontierelor și întăririi cooperării pentru combaterea infracțiunilor transfrontaliere.

Trump se gândește să recunoască Crimeea drept parte a Rusiei

Administraţia preşedintelui american Donald Trump se gândeşte să recunoască peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o ilegal de la Ucraina, în 2014, drept parte a Federaţiei Ruse, într-un posibil acord de pace viitor menit să pună capăt războiului din Ucraina, dezvaluie publicatia Semafor, fondată de un fost redactor-șef BuzzFeed, un fost jurnalist The New York Times și de fostul CEO al Bloomberg Media Group, preluată marţi de Reuters și digi24.ro.

Citând două persoane avizate în legătură cu această problemă, site-ul de ştiri Semafor susţine că oficiali americani discută de asemenea despre posibilitatea ca Washingtonul să îndemne Organizaţia Naţiunilor Unite să face acelaşi lucru. Reuters nu a putut verifica din surse independente aceste informaţii. Potrivit Semafor, Casa Albă a refuzat să facă vreun comentariu pe subiect. Semafor adaugă că Donald Trump nu a luat încă în mod oficial nicio decizie în acest sens şi că posibila recunoaştere a peninsulei ucrainene Crimeea drept teritoriu rusesc s-ar afla printre o serie de alte opţiuni luate în calcul. Donald Trump urmează să aibă marţi o convorbire la telefon cu Vladimir Putin, pentru a încerca să-l convingă pe preşedintele rus să accepte un armistiţiu în războiul declanşat de ţara sa împotriva Ucrainei şi pentru a putea avansa spre o încetare completă a conflictului care durează deja de peste trei ani. Peninsula Crimeea este recunoscută internaţional ca parte a Ucrainei de majoritatea ţărilor, iar Kievul a declarat în repetate rânduri că vrea înapoi peninsula de la Marea Neagră, chiar dacă a recunoscut că readucerea ei în componenţa Ucrainei prin forţă este deocamdată nerealistă. La rândul său, Kremlinul a declarat de nenumărate ori că peninsula Crimeea, unde staţionează Flota Rusă de la Marea Neagră şi a cărei populaţie este majoritar rusofonă, este deja oficial parte a Rusiei, chestiune care, subliniază Moscova, a fost închisă „pentru totdeauna”.

Un tânăr de 24 de ani, reținut după ce a furat telefonul unui copil pe o stradă din Capitală

Un tânăr de 24 de ani din raionul Florești este cercetat penal, fiind suspectat de comiterea unui jaf în sectorul Botanica al capitalei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Poliția a fost sesizată de un bărbat care a comunicat că fiul său de 11 ani a fost deposedat de telefonul mobil pe bd. Dacia, după ce o persoană necunoscută a cerut să facă un apel și a fugit de la fața locului într-o direcție necunoscută.

În urma măsurilor procesuale întreprinse de polițiștii de la Botanica, suspectul a fost identificat și reținut. Acesta și-a recunoscut vina, iar telefonul sustras a fost recuperat și întors posesorului.

Bărbatul este cercetat penal, iar conform legislației persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 2 la 5 ani.

Imagine adorabilă cu fetița lui Cristiano Ronaldo și a Georginei Rodriguez. Fericita mămică își prezintă fiica
Articolul anterior
Johy Davis revine cu un videoclip bombă: ,,Nu s-a mai filmat așa ceva în Moldova”
Articolul următor
Close menu